Caravanserai este un cuvânt care, în limba română, a pătruns ca împrumut din franceză (fr. „carvanserail”). Originea acestui termen se află însă în limba persană – „kârvânsarâ” – cuvânt format, la rândul lui, din „kârvân”, care înseamnă „caravane” și „sarây” – „casă mare/palat/curte”.
Conceptul de Caravanserai este strâns legat de viața nomadă și rutele comerciale vechi. Aceste adăposturi erau mai mult decât simple locuri de popas; ele reprezentau puncte vitale de întâlnire și schimb cultural între diferite civilizații. Explorând originea și evoluția acestor structuri, putem obține o perspectivă unică asupra modului în care comerțul și interacțiunile culturale au modelat istoria umanității.
Caravanserai denumea, așadar, în timpurile vechi, hanurile din zona Orientului Apropiat și a Orientului Mijlociu, unde caravanele cu mărfuri, care veneau dinspre Asia de Est, Asia Centrală, Africa de Nord, spre Europa, puteau poposi.
Un caravanserai era o construcție fortificată, impresionantă, astfel încât să poată adăposti sute de comercianți, animalele lor de povară, mărfurile, cu spații la parter, unde să poată să-și arate și acolo produsele pe care le comercializau, și camere pentru odihnă, pentru negustori, la etaj. Caravanserai-urile erau construite la distanțe care să poată fi străbătute într-o zi.
Una dintre cele mai cunoscute și mai vechi rute comerciale era Drumul Mătăsii, între Asia și Europa, legând China de Asia de Vest, de Siria, Turcia, dar și de alte destinații din Asia Mică și Bazinul Mării Mediterane.
Denumirea rutei face trimitere la cea mai prețioasă marfă de la vremea respectivă – mătasea – dar începuturile negoțiului pe aceste căi comerciale țin de mileniul al II-lea i.Hr., deși în cronicile chinezești astfel de legături sunt pomenite abia în secolul al II-lea i.Hr. Perioada de apogeu a civilizației chineze, implicit a comerțului, a fost în timpul Dinastiei Tang (618 – 907 d.Hr.).
Drumul Regal al Achaemenidului si caravanserai-urile
„Drumul Regal al Achaemenidului” (primul dintre Imperiile persane), un drum de 2500 de kilometri, era vestit, în secolele al V-lea – al IV-lea i.Hr., pentru caravanserai-urile despre care Herodot consemna că „erau excelente”, asigurând un traseu lipsit de pericole.
Mai târziu, grecii, apoi romanii au devenit mari amatori de mătase, iar comerțul dintre Asia și Europa a înflorit. Nenumărate alte produse erau transportate de comercianți: pietre prețioase, mirodenii, ambră, fildeș, stofe de lână și in, metale prețioase, ceai etc. Caravanserai-urile erau esențiale pentru încurajarea comerțului, pentru securitatea oamenilor, a mărfurilor și a animalelor.
Caravanserai-uri existau și în subcontinentul indian, în special în vremea Imperiului Mogul, o importantă putere imperială între secolele al XVI-lea și al XIX-lea. În timpul Dinastiei Yuan (secolul al XIII-lea), Drumul Mătăsii s-a extins și prin felul în care era asigurată ordinea și siguranța caravanelor.
Otomanii au creat și ei un „traseu imperial” – Istanbul, Belgrad, Sofia, Damasc, Cairo – cele mai cunoscute caravanserai-uri aflându-se între Edirne (Adrianopol) și Istanbul. Acolo erau găzduiți pelerini, comercianți, funcționari publici, cazarea fiind gratuită când era vorba de vreo misiune „evlavioasă” susținută de donații substanțiale.
În secolul al XIX-lea, în nordul Africii, în vremea în care Algeria se afla sub autoritatea turcă, dezvoltarea comercială a regiunii a fost încurajată prin construirea de „fondouks” (locuri de depozitare a mărfurilor), în timp ce caravanserai-urile erau destinate exclusiv călătorilor/comercianților.
O “moştenirea culturală” a umanităţii
În epoca noastră, tehnologia a făcut posibilă, cu ajutorul sateliților, identificarea unor vestigii ale unor caravanserai-uri uriașe în deșert, pe teritoriul actual al Afganistanului (Asia Centrală) și în alte locuri prin care trecea Drumul Mătăsii.
UNESCO a alocat fonduri pentru o serie de șantiere arheologice în locurile în care au fost găsite urme ale vechilor caravanserai-uri, considerate ca făcând parte din „moștenirea culturală” a umanității. Intenția este ca puținele vestigii care au rămas nedemolate să fie restaurate și integrate în turismul cultural.
În limba română, locurile de popas – construcții cu multe camere, cu mari curți interioare și ziduri înalte, în care erau găzduiți călătorii, comercianții, cu mărfurile lor, se numesc „hanuri” (termen împrumutat, cu formă identică, din limba turcă).
Cuvântul „caravanserai” este folosit, mai degrabă, pentru sonoritatea lui orientală, pitorească, dată fiind existența noastră geografică aici, în nordul Balcanilor, și istoria noastră zbuciumată, legată timp de secole de Imperiul Otoman.
Această sonoritate balcanică a cuvântului „caravanserai” a fost exploatată poetic, de exemplu, de scriitorul Șerban Foarță, autor al versurilor pentru „Mica Tiganiadă”, o cunoscută piesă a formației Phoenix: „Țigănie rai/ Rai care erai/ Caravanserai/ Acadea. / Raiul meu beteag,/ De pe alt meleag,/ Cât îmi ești de drag/ Nu știu cum”.
„Caravanserai” se numește și un album din 1972, care a primit „Discul de platină”, al celebrului chitarist Carlos Santana, album cu ritmuri muzicale complexe, în care se împletesc rock-ul și jazz-ul.
Caravanseraiurile reprezintă o parte esențială a moștenirii culturale și istorice, amintindu-ne de vremurile când drumurile erau pavate cu aventură și mister. Pentru mai multe cunoștințe legate de istoria limbii și evoluția ei, citiți cum este corect: deseară sau diseară, care oferă o perspectivă aprofundată asupra altor cuvinte și expresii semnificative din limba română.
