„Dolce farniente” este o veche expresie italienească, având sensul „dulce trândăvie”, denumind atitudinea de a se pierde în lene sau în contemplaţie, stări socotite ca plăcute („farniente” însemnând a face nimic).
În secolul al XIX-lea, de exemplu, această expresie a inspirat celebrul tablou al lui Winterhalter (pictor german) intitulat chiar „Dolce farniente”, în care sunt înfăţişate mai multe personaje, în Golful Neapolului, trândăvind la soare, în atitudini visătoare.
Diverși scriitori, la rândul lor, au valorificat expresia, în diferite contexte: „Într-un dolce farniente să rămân cu tine…” (scrie Henrich Heine, într-un poem), „În Flandra, pipa denotă o ferice împământenire a dulcelui farniente napolitan” (Balzac, „Căutarea absolutului”) etc.
Expresia „Dolce farniente” este utilizată, aşadar, uneori, pentru a-i ironiza pe leneşi, dar sensul ei poate fi şi unul pozitiv, sugerând momentele de rupere de tumultul cotidian şi cufundare în contemplaţie, meditaţie, pentru bucuria şi liniştea de „a fi”, fără condiţionări exterioare. Poate că nu întâmplător, o altă expresie îndrăgită de italieni este şi „la dolce vita”. „Dolce farniente” și „la dolce vita” trădează, desigur, o concepţie despre viaţă.
Într-un film lansat în 2010 – „Eat, pray, love” – o ecranizare după romanul cu acelaşi titlu, al scriitoarei Elizabeth Gilbert, personajul feminin, interpretat de Julia Roberts, face o călătorie de „regăsire” a sinelui, stând un an în Italia, pe urmă în India și în Indonezia. „Lecţia” italiană de viaţă pe care o parcurge personajul ar putea fi concentrată în expresia „Dolce farniente”.
În lumea agitată de azi, integrarea filozofiei Dolce Far Niente poate reprezenta o adevărată provocare, dar și o necesitate pentru echilibrul mental și emoțional. Această expresie ne invită să reevaluăm importanța momentelor de repaus și să ne redefinim percepția despre productivitate și odihnă. Practicând arta de a nu face nimic cu intenție, putem redescoperi bucuria simplă a existenței și să ne reconectăm cu sinele nostru autentic.
În contextul acestui demers de a înțelege mai bine și alte aspecte ale limbii și culturii, te încurajăm să explorezi articolul cum este corect: deseară sau diseara?. Aici vei găsi nu doar clarificări lingvistice, dar și sugestii de cum să adopți o atitudine mai relaxată și conștientă în rutina ta zilnică.
Cum ar fi la noi frumoasa și rafinata expresie „Stau” folosită cu mult talent de un creator (din păcate anonim) într-un binecunoscut amatorilor de bancuri dialog:
” – Ce faci bade, stai și cugeți?
– Numa stau.”
Da, „Dolce farniente”, in varianta autohtona, cam asta ar fi… „Numa stau”, fara sa „cujet” (ca sa folosesc varianta regionala consacrata!:))
Bună cu j, tare.