Casa cu lacăt din municipiul Arad este situată pe strada Tribunul Dobra, nr. 7. Clădirea a fost ridicată în 1815 de către comerciantul austriac Iosif Winkler şi renovată în 1851 şi 1930, când i-a fost adăugat etajul. În anul 1963, spaţiile comerciale de la parter au fost transformate în locuinţe.
Imobilul se remarcă printr-o nişă aflată într-unul din colţuri unde, într-o adâncitură boltită, era amplasat un trunchi de copac înconjurat de o bară metalică arcuită, închisă cu un lacăt. Acesta era „Butucul de fier”, simbolul breslei meşteşugăreşti din Arad, executat de către sculptorul timişorean Moritz Heim după model vienez, la solicitarea negustorului Andrei Trandafir.
Calfele care călătoreau din oraş în oraş pentru a se perfecţiona băteau câte un cui în acest butuc pentru a marca trecerea lor prin zonă. Trunchiul a fost furat în anul 1994, însă a fost recuperat şi apoi restaurat. În prezent, butucul de fier original poate fi admirat la Muzeul de Artă din Arad.
Potrivit unei legende, cel care reuşeşte să deschidă lacătul clădirii va primi întreaga casă, dar se pare că acest lacăt nu are şi mecanismul de deschidere, deci nu poate fi deschis fără a fi spart.
De asemenea, se spune că sub imobil s-ar afla mai multe galerii ce duc spre zona numită Subcetate, folosite pe vremuri de armată (casa a funcţionat pentru o perioadă ca sediu al poliţiei secrete imperiale austriece).
Casa cu lacăt este situată în centrul orașului Arad, fiind ușor accesibilă pentru vizitatori. Deși clădirea nu este deschisă publicului în interior, exteriorul său oferă o priveliște captivantă asupra arhitecturii și simbolisticii sale. Vizitatorii pot admira „Butucul de fier” și pot afla mai multe despre istoria breslelor meșteșugărești din Arad.