Casa „Ion Grămadă” este un muzeu etnografic din Câmpulung Moldovenesc, muzeu care înfăţişează, prin obiectele expuse, un sat bucovinean tradiţional. Muzeul a fost înfiinţat de un pasionat al istoriei bucovinene, ajutat de soţia lui. De altfel, datorită contribuţiei sale deosebit de importante pentru arta populară, Ion Grămadă a şi fost ales cetăţean de onoare al oraşului Câmpulung Moldovenesc.

Muzeul etngorafic este găzduit de o casă cu o arhitectură specifică secolului al XIX-lea, casă care a aparţinut unor ţărani înstăriţi. Aceşti ţărani au fost decoraţi chiar de domnitorul moldovean Grigore Ghica Vodă care le-a recunoscut, printr-o carte domnească, rangul de răzeşi de baştină. Casa este una de tip orăşenesc: este alcătuită din două camere şi o tindă, iar în jurul său se află o prispă, amenajată cu ajutorul unor bârne cioplite, motivele acesteia ducând cu gândul la „Coloană Infinită” a lui Brâncuşi. Deşi simplă, casa impresionează prin atenţia acordată detaliilor.

Casa „Ion Grămadă” a fost construită din lemn de molid, folosit deseori în construcţii, pentru că rezistă mult şi este şi uşor de cioplit. Interesant e că aproape toată construcţia este din lemn – chiar şi cuiele folosite la rezistenţa locuinţei sunt din lemn de tisă. Interiorul este unul tradiţional, chiar dacă au fost făcute mici modificări, necesare pentru a se conserva edificiul care, din anul 1955, este şi monument de arhitectură populară.

Citește și:  Biserica Sf. Gheorghe - 1863 - din Fierbinti - Targ : Obiective turistice Ialomiţa

casa-ion-gramada.jpg

Patrimoniul Casei „Ion Grămadă” însumează în jur de 8.000 de obiecte şi este în continuă creştere. Soţii Grămadă au început să colecţioneze obiectele de artă populară de mai bine de 35 de ani, muzeul fiind inaugurat abia în anul 1999. Obiectele expuse sunt aranjate în funcţie de anumite criterii (de exemplu, modul de utilizare), iar unele dintre ele sunt expuse în aer liber. Turiştii care calcă pragul muzeului pot vedea o colecţie de icoane ce datează din secolele XIX – XX, obiecte folosite în bucătărie, fotografii de familie, documente, obiecte religioase, costume populare, ţesături tradiţionale, instrumente populare şi multe altele.

Casa „Ion Grămadă” se află pe Strada Vornic Sabie, la numărul 19. Muzeul poate fi vizitat în fiecare zi, între orele 9 – 18.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.