Cascadele din Romania nu se caracterizeaza prin diferente mari de nivel, prin debite mari, etc, ci mai degraba prin salbaticia peisajului inconjurator, deoarece spatiul aferent imediatei vecinatati a cascadei in cele mai multe cazuri este neatins de om.

Cascadele se formeaza ca urmare al interactiunii fortei erozive a apei asupra patului petrografic al albiei. Astfel in momentul in care exista diferenta de duritate a rocii, apa curgand dinspre o zona cu roci de duritate mare spre o zona cu roci de duritate mica, intotdeauna va fi erodata roca moale dand nastere treptelor. Forta apei va eroda roca moale, cascada avansand spre amonte, pana in momentul in care se ajunge la o stare de echilibru. Inaintarea apei spre aval se va face prin regresiune.

Exista numeroase cascade in Romania, insa noi vom vorbi despre cele mai cunoscute: Cascada Cailor, Cascada Putnei, Cascada Balea, Cascada Urlatoare, Cascadele din Muntii Piatra Mare, Cascada Beusnita, Cascada Sipote, Cascada Vadu Crisului, etc.

Cascada Cailor
Cascada Cailor

Cascada Cailor este cea mai inalta cascada din Romania, avand o inaltime medie de 90 m. Situata in Muntii Rodnei, la 1.300 m altitudine, se alimenteaza din apa circului glaciar situat in apropiere. Apa din circ curge peste un abrupt calcaros, denumit „Podul Cailor”, dispus in mai multe trepte sculptate de puterea apei.

Cascada Putna
Cascada Putna

Cascada Putna, situata in Parcul Natural a Vrancei, este o cadere de apa de aproximativ 80 m. Apa cascadei determina formarea in aval a unui lac. Ceea ce este deosebit de important, in primul rand din punct de vedere stiintific, este vechiul curs al albiei raului, care in urma proceselor tectonice a fost parasit, patul cursului vechi fiind in prezent suspendat pe malul stang fata de actualul curs.

Cascada Balea
Cascada Balea

Cascada Balea este o cascada de o frumusete rar intalnita, fiind o punte de legatura intre Moldoveanu si Negoiu. Este cea mai mare cadere de apa in trepte din Romania. Altitudinea totala a caderii de apa este de 60 m. Cascada este situata pe versantul nordic a Fagarasului fiind alimentata de circul glaciar Balea. Accesul la cascada se poate face cu masina pana la Cabana Balea, de unde, urmarindu-se traseul marcat cu rosu, dupa o ora de mers la pas se ajunge la cascada.

Cascada Urlatoarea
Cascada Urlatoarea

Cascada Urlatoare este una din cele mai vizitate cascade din Romania, in primul rand datorita pozitionarii geografice. Mai precis Cascada Urlatoare este situata in Muntii Bucegi, in preajma traseului Valea Jepilor – Platoul Bucegilor. Caderea de apa are o inaltime totala de 15 m. Legenda spune ca aici si-ar fi gasit sfarsitul o tanara pastorita, care s-a sinucis.

Cascadele din Muntii Piatra Mare sunt Cascada Sapte Scari si Tamina.

Canionul Sapte Scari
Canionul Sapte Scari sursa: calatoriaperfecta.ro/7-scari-canionul-si-cascada/

Canionul Sapte Scari a fost sapat in munte de furia apelor, lungimea fiind de 40 m, iar adancimea de 2 m. Zona a fost recent amenajata cu scari de fier pentru a putea fi escaladata. Insa este nevoie de experienta si foarte multa atentie, in special in perioada ploioasa.

Cascada Tamina s-a format, cel mai probabil, ca urmare a surparii tavanului unei pesteri formate in stanca calcaroasa. Cascada situata 1.100.m altitudine este formata dintr-o insiruire de 5 cascade.

Cascada Beusnita
Cascada Beusnita

Cascada Beusnita este una din cele mai spectaculoase cascade din Romania. Albia raului, sapata in roca calcaroasa, cu permeabilitate ridicata, a permis formarea cascadei si o serie de minibaraje, ochiuri de apa, precum si mici pesteri/caverne. Cascada este de fapt o succesiune de mici cascade, cea mai mare avand inaltimea de 10 m, fiind pozitionata in amonte de Lacul Beiului.

Cascada Sipote situata in Muntii Trascaului este rezultatul interactiunii dintre Valea Ariesului si substratul de travertin. Cascada este doar o parte a reliefului carstic a zonei, aici fiind localizate 3 izbucuri, doline, ponoare, etc. Lungimea totala a caderii de apa este de aproximativ 1 km, partea finala fiind vizibila de pe drumul national.

Cascada Vadu Crisului, localizata in Muntii Padurea Craiului, erodeaza calcarele cretacice din zona. Cascada este situata in imediata apropiere a Pesterii de la Vadu Crisului. Practic aceasta cadere de apa de 11 m inaltime se alimenteaza din pestera anterior amintita.

Cascada Bigar
Cascada Bigar

Cascada Moara Dracului, situata in Muntii Vladeasa, este o spectaculoasa cadere de apa de 25 m inaltime. Lupta apei cu rocile dure, abrupte, padurile de conifere care o inconjoara, creaza un peisaj mirific, de o rara frumusete.

Accesul la Cascada Moara Dracului se face pe traseul marcat cu albastru Stana de Vale – Cascada Moara Dracului.

Cascada Varciorog, situata langa o veche mina, reprezinta o cadere de apa de 15m, adevarata forta a apei fiind vizibila in perioada debitelor mari. Cascada este situata in perimetrul Comunei Arieseni.

Chiar daca cascadele noastre nu sunt la fel de impresionante si cunoscute precum Niagara, Angel, etc., frumusetea peisajului, si amprenta antropica redusa recomanda cascadele din Romania ca un punct turistic obligatoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.