Premiile Ig Nobel 2026 – cercetări care stârnesc râsul, dar ascund întrebări serioase despre lumea în care trăim. Știința nu înseamnă întotdeauna laboratoare sofisticate, formule complicate și descoperiri care schimbă instantaneu lumea. Uneori, cele mai surprinzătoare întrebări pornesc de la lucruri aparent banale – săruturile din lumea animală, cât de mult contează forma unei toalete, comportamentul oamenilor bogați şi alte experimente neobișnuite, care „mai întâi te fac să râzi, apoi te pun pe gânduri”.
Aceste premii se acordă, de obicei, înaintea Premiilor Nobel clasice, de către o revistă de umor -“Annals of Improbable Research” (AIR) – care prezintă, dintr-o perspectivă satirică, subiecte de cercetare științifică, hilare, ciudate, derizorii, neașteptate, experimente absurde, dar abordate la modul cel mai serios de către cei implicaţi.
Denumirea “Ig Nobel Prize” derivă dintr-un joc de cuvinte în limba engleză, bazat pe asemănarea fonetică intre “Nobel” şi “Ignobel” –ultimul termen având sensul “nedemn, dezonorant, fără distincţie”. “Laureaţii” sunt aleşi întotdeauna numai din rândul celor care acceptă să participe la o astfel de ceremonie.
Ceremonia Ig Nobel 2026, cea de-a 36-a ediție, a avut loc în septembrie, la Zürich, în Elveția, pentru prima dată în afara Statelor Unite, după 35 de ani în care evenimentul s-a desfășurat în zona Bostonului. Zece echipe de cercetători au fost premiate pentru studii neobișnuite, dar bazate pe metode științifice serioase.
Știința poate fi și amuzantă…

La această ediție, din 2026, ceremonia de la Zürich a păstrat spiritul ludic al evenimentului, cu discursuri scurte, momente artistice și avioane de hârtie aruncate de public, iar câștigătorii au primit trofeul tradițional și o bancnotă zimbabwiană de 10 trilioane de dolari — un obiect simbolic, practic fără valoare financiară.
Premiile Ig Nobel nu sunt o competiție pentru cele mai inutile cercetări, așa cum sunt uneori prezentate. Dimpotrivă, multe dintre studiile premiate au implicații reale pentru medicină, ecologie, psihologie sau tehnologie. Specificul lor este că pornesc de la întrebări neobișnuite și le tratează cu seriozitate științifică. Într-o lume în care știința este adesea prezentată într-un limbaj complicat, Ig Nobel reușește să o apropie de public prin umor și curiozitate.
Iar lecția ediției din acest an este simplă – nicio întrebare nu este prea ciudată pentru a merita să fie investigată. Uneori, pentru a înțelege lumea, trebuie să privim dincolo de aparențe – chiar dacă acest lucru înseamnă să analizăm săruturi, gândaci, șerpi sau chiloți îngropați în pământ.
Premiile Ig Nobel 2026 – săruturi, gândaci și toalete fără stropi

Printre laureații Ig Nobel din acest an s-au numărat cercetătorii Matilda Brindle, Catherine Talbot și Stuart West, recompensați la categoria Biomecanică, pentru o definiție mai precisă a sărutului (“contact oral între membri ai aceleiași specii, cu mișcarea buzelor și fără transfer de hrană”). Studiul lor a analizat acest comportament la oameni și la mai multe specii de animale, inclusiv furnici, păsări și urși polari.
Cercetătorii au încercat să stabilească ce anume face ca o interacțiune să poată fi considerată un sărut, dincolo de gesturile specifice oamenilor. O întrebare care pare amuzantă la prima vedere devine, astfel, o investigație despre evoluție și comportamentul animal.
La categoria Chimie, premiul a fost acordat unei echipe internaționale care a studiat proteinele din „laptele” gândacului vivipar Diploptera punctata. Descoperirea? Aceste proteine pot conține de aproximativ trei ori mai multă energie decât cele din laptele de vacă.
Deși ideea unui asemenea aliment pare desprinsă dintr-un film science-fiction, cercetarea ar putea contribui la înțelegerea unor surse alternative de nutrienți, ceea ce nu înseamnă, desigur, că laptele de gândac va apărea prea curând pe rafturile supermarketurilor.
Fizica a venit cu o altă problemă familiară, dar rareori abordată în mod riguros – cum poate fi proiectat un pisoar care să reducă stropirea? Cercetătorii au combinat experimente și modele matematice pentru a găsi forme care limitează împrăștierea lichidului – un exemplu de dinamică a fluidelor aplicată unei probleme cotidiene. Rezultatul demonstrează că până și un fapt banal poate avea implicații pentru igienă, confort și eficiența utilizării apei.
Premiile Ig Nobel 2026 – lenjerie intimă îngropată, un instrument pentru sănătatea solului
Unul dintre premiile “memorabile” ale ediției a fost cel pentru Știința solului, acordat unei echipe din Elveția, Țările de Jos și Germania. Cercetătorii au îngropat 1 000 de perechi de chiloți din bumbac, identici, în peste 25 de țări, apoi le-au scos la suprafață după aproximativ două luni pentru a analiza cât de mult se descompuseseră.
De ce lenjerie intimă? Bumbacul conține celuloză, care este degradată de microorganismele din sol. Cu cât materialul se descompune mai mult, cu atât poate oferi indicii despre activitatea biologică a solului.
Experimentul a implicat cetățeni voluntari și a transformat o pereche de chiloți într-un instrument simplu de monitorizare a sănătății ecosistemelor. În spatele situaţiei amuzante se află o problemă importantă – degradarea solului și pierderea biodiversității. Cercetarea arată că metodele accesibile și participarea publicului pot contribui la înțelegerea unor fenomene ecologice complexe.
De ce oamenii bogați iau mai multe bomboane?
Premiul Ig Nobel 2026 pentru Economie a revenit unei echipe coordonate de psihologul american Paul Piff, care a analizat legătura dintre statutul social și comportamentul lipsit de etică. Studiile cercetătorilor au investigat mai multe situații, de la comportamentul șoferilor în trafic, până la tendința unor persoane de a lua din bomboanele destinate copiilor.
Într-un experiment, participanții au fost lăsați singuri lângă un recipient cu dulciuri despre care li se spusese că sunt pentru copii. Cercetătorii au observat că persoanele din clasele sociale superioare au luat, în medie, mai multe bomboane.
Rezultatele au alimentat o discuție mai amplă despre influența statutului social asupra empatiei, normelor morale și comportamentului individual. Premiul nu înseamnă că toate persoanele bogate se comportă la fel, ci evidențiază tendințe observate în anumite experimente.
Premiile Ig Nobel 2026 – şerpi veninoși și nasuri care trebuie suflate corect
La categoria Biologie, cercetătorii au fost recompensați pentru un studiu în care au investigat ce determină șerpii veninoși să muște atunci când sunt atinși sau călcați accidental.
Experimentele au implicat șerpi din specia Bothrops jararaca, iar cercetătorii au analizat influența temperaturii, momentului zilei și zonei corpului în care animalul era atins. Studiul a urmărit să ofere informații utile pentru prevenirea mușcăturilor de șarpe, un pericol real în anumite regiuni ale lumii. Deși cercetarea pare a fi un fapt riscant și neobișnuit, aceasta are o miză practică importantă.
Premiul pentru Medicină a fost acordat postum lui Tokuji Unno, pentru un studiu din 1977 despre aerodinamica suflatului nasului. Cercetarea a analizat modul în care aerul și secrețiile se deplasează în timpul acestui gest banal, concluzia practică fiind că se suflă mai eficient câte o nară, pe rând şi că suflatul puternic și lung previne durerile și infecțiile. Așadar, chiar și un reflex pe care îl considerăm banal poate deveni subiectul unei investigații medicale.
Prieteni răzbunători și adolescenți care nu mai miros la fel de bine
Premiul pentru Pace a recompensat o cercetare despre preferințele oamenilor în relațiile de prietenie. Studiul a arătat că uneori apreciem prietenii care se comportă agresiv față de persoanele pe care noi înșine nu le simpatizăm.
La categoria Olfacție, o echipă de cercetători din Polonia, Germania și Suedia a analizat modul în care părinții percep mirosul copiilor lor în funcție de vârstă. Concluzia, pe cât de amuzantă, pe atât de familiară pentru mulți părinți – bebelușii sunt percepuți ca având un miros plăcut, în timp ce adolescenții nu mai beneficiază de aceeași apreciere olfactivă.
Premiul pentru Tehnologie a recompensat o echipă care a folosit trompele țânțarilor morți ca duze microscopice pentru imprimarea 3D de rezoluție foarte mare, într-un proces numit „necroprinting”. Cercetarea explorează posibilitatea utilizării unor materiale biologice neobișnuite în tehnologii de precizie.
Ce spun oamenii de știință și presa despre Premiile Ig Nobel 2026?

Premiile Ig Nobel nu sunt privite doar ca o celebrare a cercetărilor neobișnuite, ci și ca o ocazie de a reflecta asupra modului în care funcționează știința. Ediția din 2026 a stârnit reacții din partea cercetătorilor și a publicațiilor internaționale, care au subliniat atât latura amuzantă, cât și relevanța unor studii aparent bizare.
Într-un editorial publicat în septembrie 2026, prestigioasa revistă Nature a susținut că Premiile Ig Nobel au o valoare reală pentru știință, mai ales într-o perioadă dificilă pentru cercetători. Editorialul descrie evenimentul drept o celebrare a umorului, curiozității și spiritului ireverențios. Potrivit publicației, premiile îi ajută pe cercetători să-și păstreze entuziasmul și să privească dincolo de presiunea prestigiului academic.
Articolul amintește și de fizicianul Andre Geim, singurul om de știință care a primit atât un premiu Ig Nobel, cât și un Nobel. Geim a avertizat că unii cercetători ajung să urmeze trasee profesionale rigide, în care deviațiile și ideile neconvenționale nu sunt încurajate.
Publicația Scientific American a subliniat că Premiile Ig Nobel nu recompensează pur și simplu cercetări absurde. Într-un articol despre laureații din 2026, jurnalistul Adam Kovac a explicat că studiile premiate pot părea inutile la prima vedere, dar unele ajung să influențeze domenii importante.
În general, cercetătorii și publicațiile de specialitate arată că știința nu avansează exclusiv prin proiecte grandioase și descoperiri revoluționare. Uneori, progresul începe cu o întrebare aparent absurdă, un experiment neobișnuit sau o observație din viața de zi cu zi. Așa cum sugerează spiritul Ig Nobel, o cercetare bună poate să ne facă să râdem la început, dar adevărata ei valoare se vede atunci când ne determină să gândim.
















