Castelul Banffy este un edificiu cu adevărat important, din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, este un adevărat monument arhitectonic, iar pe de altă parte, este cel mai mare castel din Transilvania. Se află în comuna Bonţida, din judeţul Cluj.
A fost ridicat de familia Banffy, una dintre familiile nobiliare din Ardeal. Specialiştii în istorie au stabilit faptul că familia are o origine maghiară foarte veche, împărţindu-se în mai multe ramuri, toate la fel de importante.
De exemplu, ramura Losoncz a primit rangul de conţi, în timp ce ramura Alsolendva a primit rangul de baroni. Pe lângă averea impresionantă, cei din familia Banffy s-au remarcat şi în politică, având o mare influenţă în acest domeniu. Rangul de grof sau conte le-a adus atât de multe domenii, încât erau răspândiţi în aproape toată Transilvania.
Castelul Banffy a fost locuit foarte mult timp de membrii acestei familii nobiliare. Pământul pe care a fost construit edificiul a fost donat de către Sigismund de Luxemburg, în anul 1387. Istoricii au găsit câteva date, prea puţine însă, conform cărora, aici, există deja o locuinţă nobiliară.
Cert este că anul 1437 a fost cel în care baronul Banffy a primit permisiunea de a construi castelul, permisiune dată de regele Albert. Construcţia s-a terminat în anul 1543, iar prima atestare documentară a fost făcută abia în secolul al XVII-lea, atunci când a fost menţionat un sistem de fortificaţii din jurul castelului. Edificiul îmbină mai multe stiluri, însă cele mai importante şi cu adevărat vizibile sunt stilul baroc şi stilul renascentist.
Castelul Banffy a fost construit de Denes Banffy, care era comitele de Cluj şi Dăbâca, dar şi consilierul principelui Transilvaniei din acea perioadă. Arhitectul angajat era italian, iar edificiul a fost văzut ca o fortificaţie, având bastioane şi un turn de apărare. Moştenitorul sau a reconstruit castelul, angajând un arhitect austriac – tocmai de aceea a fost folosit stilul baroc austriac.
Reşedinţei i-au fost adăugate noi clădiri, potrivite pentru o familie nobiliară. Astfel, au apărut galeria de statui, grajdul şi locuinţele servitorilor. Tot în această perioadă, este realizat un parc în care familia şi oaspeţii să se recreeze, cu un lac, fântâni arteziene şi alei lungi.
Anul 1820 aduce noi modificări în Castelul Banffy. Se demolează turnul de poartă pentru a se construi o moară de apă pentru săteni, se construieşte încă o aripă şi se modifică şi parcul, căruia i se adăugă motive romantice.
În acest secol, sunt sculptate la poartă diverse statui care înfăţişau lucrarea “Metamorfoza” lui Ovidiu. Până în secolul XX nu au fost înregistrate schimbări importante, familia ducând o existenţă liniştită aici şi oferind cursuri de echitaţie celor interesaţi.
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a dat startul unei perioade de declin pentru Castelul Banffy. Nemţii i-au dat afară pe proprietari, folosind edificiul ca spital militar. La sfârşitul războiului, trupele au devastat castelul: l-au jefuit şi apoi l-au incendiat.
Mobilierul original a fost distrus, dar şi vinoteca, portretele şi biblioteca. Se spune că distrugerea monumentului ar fi fost un act de răzbunare al germanilor, după ce Miklos Banffy, ultimul proprietar, ar fi negociat cu Ungaria ca cele două state să se întoarcă împotriva Germaniei.
Indiferent care ar fi fost motivul, multe dintre bunurile de aici s-au pierdut, însă o parte din statuile din parc au fost salvate şi au ajuns la Muzeul de Istorie Cluj-Napoca.
Nici regimul comunist nu a fost mai blând cu Castelul Banffy. Comuniştii i-au întrebuinţat mai multe utilizări: a fost, pe rând, școală de şoferi, sediu C.A.P. şi spital pentru copii. În anul 1963, regizorul Liviu Ciulei a folosit edificiul drept decor pentru ecranizarea romanului “Pădurea Spânzuraţilor” de Rebreanu, iar într-una dintre scene era nevoie de un foc.
Din păcate, cei din echipă nu au fost atenţi şi au dat foc uneia dintre clădiri, distrugerile fiind destul de mari. Din anul 1967, timp de patruzeci de ani, în interiorul castelului a fost organizată o şcoală pentru copiii cu nevoi speciale – aceasta a încetat în momentul în care autorităţile au decis să valorifice domeniul de aici.
Castelul Banffy a fost declarat monument istoric tocmai în anul 1990, după ce comuniştii au fost îndepărtaţi de la putere. Abia nouă ani mai târziu au început câteva lucrări de restaurare, sprijinite de diverse organizaţii din România şi din străinătate, dar şi de Prinţul Charles, care a rămas impresionat de edificiu.
Până în prezent, a fost refăcută doar partea în care se afla înainte bucătăria, funcţionând acum o cafenea. Mai mult, aici, au loc cursuri de restaurare a clădirii şi se organizează chiar şi nunţi.
Castelul Banffy a fost, în mare parte, uitat de autorităţi, având în vedere că este nefolosit. Cei care doresc să îl viziteze în întregime trebuie să sune mai întâi la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Judeţului Cluj şi să programeze vizita, pentru că nu există în permanenţă un paznic care să deschidă porţile.
Interiorul castelului este la fel de impresionant, cu săli decorate opulent și mobilier de epocă care reconstituie atmosfera de altădată. Fiecare cameră este o capsulă a timpului, oferind vizitatorilor o fereastră spre viața aristocratică transilvană.
Detaliile artistice, de la frescele murale la sculpturile în piatră, sunt martori ai meșteșugului și artizanatului local, demonstrând că Castelul Banffy nu este doar o casă, ci o galerie de artă istorică. Evenimentele culturale și festivalurile care se desfășoară frecvent aici aduc castelul la viață, transformându-l într-un centru vibrant de cultură și artă, care atrage vizitatori din întreaga lume.
