Castelul Sturdza de la Miclăușeni mai este cunoscut şi sub numele de palatul Sturdza, acesta fiind construit într-un stil neogotic, între anii 1880 şi 1904, bineînţeles de către Gheorghe Sturdza şi nevasta sa pe nume Maria. Se află în satul Miclăușeni, la aproximativ 20 de kilometri distanţă de Roman şi aproximativ 65 de kilometri distanţă de Iaşi. Acum este, practic, proprietate a Mitropoliei Bucovinei şi a Moldovei. Mănăstirea Miclăușeni, cea care a fost inclusă în Lista de monumente istorice ale Iaşului, în anul 2004, este astfel formată, la rândul ei, din trei obiective, iar printre acestea este Castelul Sturdza, ce a fost reclădit în anul 1752, alături de Biserica „Sf. Voievozi” şi „Buna Vestire” ce datează din anul 1787 şi Parcul, acesta având o vechime destul de semnificativă, datând din secolul al XIX-lea.

 

Istoria satului şi a palatului

Satul Miclăușeni a fost, la început, o moşie întinsă, pe care vornicul Miclăuș a primit-o în dar de la Alexandru cel Bun, căpătând ulterior această denumire, după ce stăpânul său a decedat. Urmaşii săi au dat moşia contra unei sume de bani lui Simion Stroici, care avea să construiască aici un conac, ale cărui ruine încă mai erau vizibile şi la începutul secolului XX. Acesta însă a lăsat ca moştenire întregul sat Miclăușeni unor rude apropiate, care în cele din urmă l-au lăsat fraţilor Ioan şi Sandu Sturdza, pentru că nu aveau alte rude, decât pe aceştia. Şi de aici, bineînţeles, s-a pornit construcţia, însă nu înainte ca averea să fie împărţită între cei doi fraţi, iar lui Ioan Sturdza i-a revenit moşia pe care locuiau şi lucrau atât ţărani, cât şi ţigani sau clăcaşi. În anul 1752, conacul boierului este reclădit şi construit, cu parter şi demisol, având un total de douăzeci de camere, cu două etaje, câte zece camere pe etaj şi grajduri foarte mari în care erau adăpostiţi doar caii de rasă, pregătiţi doar pentru curse.

Fiul lui Ioan Sturdza a dorit să extindă moşia şi, astfel, a început şi construcţia unei biserici în curtea acesteia, căreia i-a dat o catapeteasmă frumoasă cu stil baroc, dar şi obiecte de cult cu o deosebită valoare. Apoi, a fost construit şi amenajat parcul, într-un elegant stil englezesc de către fiul său – Alecu Sturdza, parc în care erau arbori şi multe alei cu flori. Tot el este cel care a cumpărat şi multe cărţi rare sau manuscrise, tocmai pentru a ajuta la îmbogăţirea conacului. Alecu Sturdza era văr al domnitorului Mihail Sturdza, dar în ciuda acestui fapt, Alecu s-a declarat a fi un revoluţionar zelos, la 1848, după care chiar în acelaşi an moare de holeră, iscând zvonuri cum că ar fi fost omorât de vărul său datorită diferenţelor politice. Alecu Sturdza a fost înmormântat la biserica de pe moşia sa şi, astfel, totul i-a rămas văduvei sale care, ulterior, a lăsat conacul băiatului ei, pe nume George Sturdza şi astfel, în anul 1869, acesta căsătorindu-se cu Maria se şi mută la moşie. George Sturdza a luat apoi un împrumut din dorinţa de a reface conacul şi astfel a realizat, pe acel teritoriu, un palat frumos cu un stil caracteristic neogotic, palat ce era, practic, o imitaţie a castelelor apusene feudale şi care totodată aminteau de Palatul Culturii Iașilor sau de Palatul Domnului din Ruginoasa.

 

Vremuri de restrişte

Planurile acestei construcţii au fost făcute de arhitecţii I. Grigsbers şi de Iulius Reinecke. Castelul ce a fost construit ulterior avea şi mansarda cu tot cu etaj şi foarte multe decoraţii. Soţia lui George Sturdza, Maria, a fost cea care a şi îmbogăţit aspectul palatului cu numeroasele tablouri pe care le-a pictat după poeziile lui Vasile Alecsandri, cel care a fost prieten şi vecin cu familia Sturdza. În arhitectură şi decoraţiuni, se găsesc diverse influenţe neogotice, printre acestea fiind: turnurile gotice, sala de menaj, armurile medievale, turnul de intrare care are şi un pod peste şanţul cu apă. Inautru, castelul Sturdza avea înainte scări amplasate central realizate din marmură, mobilier din lemn fin de trandafir şi sobe făcute din teracota, faianţă şi porţelan dintre cele mai alese şi multe alte decoraţiuni fine printre care şi pereţi pictaţi în ulei.

Totodată, castelul Sturdza avea şi o colecţie impresionantă de cărţi, documente şi costume medievale, dar şi de arme, tablouri, bijuterii şi busturi realizate din marmură, multe obiecte din argint şi piese vechi. Colecţia de cărţi avea impresionantul număr de 60.000 de exemplare. George şi Maria Sturdza au avut doar o fiică, ea căsătorindu-se cu Şerban Cantacuzino, care însă a lăsat-o văduvă chiar de tânără şi, din păcate, nu au avut nici copii.

Cât a ţinut Primul Război Mondial, castelul Sturdza a adăpostit chiar şi un spital pentru militari, Maria, cât şi Ecaterina, fiica sa, fiind pe post de infirmiere. George Enescu frecventa castelul pentru a le ţine concerte răniţilor. În anul 1944, pe măsură ce frontul se apropia, Ecaterina cea care a îngrijit castelul timp de mulţi ani a fost nevoită să-l părăsească, iar în acelaşi an, palatul lui Sturdza a fost devastat total de ruşi, aceştia folosind dintre cele mai valoroase cărţi pentru a aprinde focul în sobe, iar unele volume le-au vândut. Astfel, pe lângă acele cărţi, s-au pierdut în negura vremii şi piesele unice de mobilă. Din fericire, volumele ce au putut fi salvate de către Ecaterina Cantacuzino au fost, în cele din urmă, donate către Episcopia Românului.

castelul-sturdza-din-miclauseni.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ