Haiku este o poezie cu forma fixa, de origine japoneza, creata de scriitorul Basho Matsuo, in secolul al XVII-lea, autor a peste 2 000 de astfel de texte, desi paternitatea acestei specii literare, in varianta moderna, ii este atribuita lui Masaoka Shiki ( !867 – 1902). Haiku isi are originea in « tanka », poezie traditionala japoneza, cantata, scurta, fara rima, alcatuita din 31 de « more » (« mora » fiind, in japoneza, un fel de echivalent al unei silabe scurte, purtatoare de accent), considerata, in cultura orientala, ca forma cea mai elevata a expresiei artistice. Spre deosebire de « tanka », haiku nu se canta si este alcatuit numai din 17 silabe, dispuse in trei versuri, cu masurile de 5, 7, 5 silabe.

Cum sa compui un Haiku
Cum sa compui un Haiku sursa: writingcooperative.com/how-to-write-haiku-fa5fe7792661

Din punctul de vedere al mesajului, haiku transmite, in limbajul poeziei, sentimente legate de evanescenta vietii, a lucrurilor, de inefabilul trairilor si trebuie sa contina, obligatoriu, o aluzie la un anotimp si chiar un cuvant care sa numeasca un anotimp sau un element apartinand naturii (in japoneza, « kigo ») – de pilda, ciresi in floare, pentru primavara, zbor de randunici, pentru vara, frunze pe carari, pentru toamna etc. Daca un haiku nu contine elemente referitoare la anotimpuri, atunci poezia se numeste « muki-haiku » (« haiku fara cuvant despre anotimp »). Un autor de haiku se numeste « haijin » sau « haikist ». In Occident, acest fel de poezie a fost cultivat, dupa modelul japonez, incepand cu secolul al XX-lea. Unul dintre cele mai cunoscute volume de haiku occidental ii apartine poetului francez Paul Claudel – « O suta de fraze pentru evantaie », carte publicata in 1942.

De exemplu, in original, in limba japoneza, un haiku ar suna asa: « Furuike ya/ kawazu tobikomu/ mizu no oto », ceea ce ar insemna – « Intr-un iaz vechi/ broasca sare/ plescait de apa » sau « Nimic nu ne spune/ ca vor muri/ vocile greierilor » (autor Basho), « Camp in floare/ luna in crestere/ soarele la apus » (Buson), «Cires salbatic/ la capatul unei crengi/ un sat » (Rinka), «Sarpele s-a furisat/ dar privirea lui/ a ramas in iarba » (Kyoshi), « Fara iubire/ eu inot/ in ape adanci » (Shoshi), « O floare ofilita/ se intoarce pe tulpina/ nu, e un fluture » (Moritake) etc.

Citește și:  1 Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei

De multe ori, sensul unui haiku se dezvaluie in raport cu alte poezii de acelasi fel, publicate impreuna, mizand, in mare masura, pe aluzie, pe sugestie, pe idei implicite. Astfel, in pofida unei mari simplitati, primul haiku mentionat anterior, de exemplu, ar putea fi interpretat ca imaginea unei « bucati » de realitate, cu caracter repetitiv, in care « armonia » universala (« iazul vechi ») este tulburata de o manifestare neasteptata sau « zgomotoasa » (« broasca sare/ plescait de apa »), intr-un peisaj, altfel, linistit.

Haiku1

O alta regula specifica pentru haiku este ca autorul sa nu se limiteze la a descrie ceva, ci sa se detaseze si sa prinda doar esenta sentimentului, intr-o imagine cat mai neasteptata, subtila, sa incite la meditatie. Cititorului ii revine si lui datoria de « recrea » imaginea, de a o descifra intr-un mod cat mai original. Paradoxal, cu cat constrangerile formei sunt mai riguroase, cu atat acestea fac loc creativitatii, intr-un haiku.

In Japonia, exista mai multe « scoli » de haiku – haiku zen, haiku urban, haiku angajat (social) etc. In 1989, a fost fondata, in Japonia, Asociatia Internationala de haiku, avand scopul de a promova, in strainatate, acest tip de creatie. La ora actuala, asociatia are peste 500 de membri, filiale in 16 tari, o revista proprie (Haiku International), organizeaza conferinte si concursuri. In paginile revistei, orice abonat, pe baza unui formular, poate sa publice doua haiku originale, in propria limba, redactorii traducandu-le si in japoneza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.