Deși prima explicație oferită de DEX (Dicționarul explicativ al limbii române) în privința cuvântului tautologie este: greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași idei, formulată cu alte cuvinte (care este, după cum ușor se poate observa, definiția pleonasmului), trebuie știut că, de fapt, tautologia este o structură sintactică în care în mod voit (nu din ignoranță) se folosesc cuvinte cu același sens (sau se repetă un cuvânt, având, însă, funcții sintactice diferite), cu intenția de a se sublinia o idee, o calitate, o acțiune etc.
Iată câteva exemple de tautologii: Munca e muncă, Există oameni și oameni, Casa să fie casă, masa să fie masă, El este ceea ce este, Acesta este adevărul adevărat, O promisiune este o promisiune etc.
Este evident că, prin astfel de formulări, care nu pot fi decât adevărate, se urmărește un efect de stil, diferit de structurile pleonastice, complet greșite, de felul: coboară în jos, urcă sus, avansează înainte, concluzie finală, a aduce aportul, a repeta din nou etc.
Truismul este un adevăr evident, banal, adesea o platitudine, care nici nu mai trebuie spusă, într-atât este de cunoscută. Dacă suntem atenți, vom constata că, de multe ori, se rostesc truisme, în cele mai diverse contexte de comunicare, din inerție, din lipsă de stil și autenticitate în transmiterea mesajelor, de felul: „Iarna nu-i ca vara”, „Nimic nou sub soare”, „În România e nevoie de o schimbare de mentalitate”, „Dacă legislația lasă portițe, evaziunea înflorește” etc. Am putea adăuga și un truism celebru, din opera lui Caragiale: „O societate fără principii va să zică că nu le are”.
Înțelegerea conceptelor de tautologie și truism nu numai că ne ajută să evităm redundanțele în comunicare, dar ne și îmbunătățește capacitatea de a transmite mesaje clare și concise. Acest lucru este esențial în scrierea academică, jurnalistică și chiar în conversațiile zilnice. Evitarea tautologiilor și a truismelor poate face diferența între un text greoi și unul care este plăcut și informativ de citit.
Pe lângă aceste concepte, este vital să cunoaștem și alte aspecte ale limbii pentru a ne îmbunătăți comunicarea. Dacă doriți să vă lărgiți cunoștințele lingvistice și să evitați greșelile comune, vă recomandăm să citiți cum este corect: cunoștință sau cunoștiință. Acest articol vă oferă sfaturi utile pentru a distinge corect între termeni asemănători și pentru a îmbunătăți precizia și eficacitatea exprimării în limba română.
Eu aș zice că lista de construcții pleonastice este discutabilă. Desigur, pentru exemplele clasice de coboară în jos sau urcă sus nu am ce zice. Dar daca e să ma iau după exemplul a aduce aportul, atunci și urcă în pod trebuie să fie pleonasm. Aport în limba română nu e folosit cu sensul lui orginal din franceză – de altfel, consultând DEX-ul, aport înseamnă contribuție materială, intelectuală etc. A aduce sau a-și aduce aportul este o exprimare crectă și chiar uzuală în limba română. Dacă exemplul voia să folosească aport ca interjecție și nu ca substantiv, atunci lipsește contextul în care e utilizat. La fel și cu repetă din nou. Este pleonasm daca am repetat deja de 10 ori lecția și mi se spune să o fac și a unsprezecea oară? Ce se întâmplă dacă am rămas repetent din nou, ca domnul Goe? Este pleonasm daca spun repetă iar dacă e gălăgie în jur și nu am auzit nici de prima data, nici a două oară (adică la prima repetare)?
Chiar și pentru concluzie se poate discuta. De exemplu:
O concluzie ce se poate trage este că expresiile pleonastice din exemplul de mai sus nu sunt toate clare. Se folosește aici sensul de judecată nouă care rezultă din alte judecăți. Concluzia finală ar fi ultima judecată posibilă pe baza tuturor celorlalte anterioare (care sunt toate concluzii!)
În concluzie (folosit aici cu sensul de ultima parte a unei expuneri) articolul nu a fost atât de bun pe cât părea.
Exista si o „filosofie” a limbii, vizand forme, sensuri, interpretari mai mult sau mai putin subiective! Dincolo de toate acestea, cand este vorba de norme lingvistice, acestea trebuie acceptate/respectate si atat. In privinta opiniilor tale, Andrei, constat preocuparea ta de a gasi explicatii logice pentru diverse contexte lingvistice care ar permite sau nu utilizarea unor cuvinte sau expresii, ceea ce este de apreciat. Numai ca, din dorinta de a polemiza, cu orice pret, si de a exprima o concluzie (banuiesc ca, in minte, ai avut mai intai concluzia si pe urma ai cautat argumentele, asa se „vede”!), te indepartezi de tema articolului – tautologia, truismul – despre care nu spui nimic (de fapt, le asimilezi, automat, pleonasmului!) si inventezi lucruri care NU EXISTA in articol – de exemplu, o alta intreaga „filosofie” despre concluzie/ concluzie finala etc.- formulari care, in articol NU EXISTA! Probabil de aceea „concluzia” ta pare lipita, nu are acoperire in realitatea articolului! Oricum, apreciez interesul tau pentru limba romana si incercarea de a gasi argumente pentru valabilitatea/nonvalabilitatea unor structuri, chiar daca acestea nu sunt prezente in articolul de fata!
Îmi pare rău dacă impresia este că intenția a fost de a polemiza – asta putem sa o facem oricât, dovadă fiind răspunsul stârnit. Aș zice totuși că abordarea corectă ar fi fost fie privit comentariul meu în substanță și atunci cred ca ar fi fost clar care mi-a fost intenția sau în ce mod a fost argumentată.
Despre tautologie / truism nu spun nimic pentru situația este clară și nu înțeleg de unde este concluzia că le asimilez pleonasmului. M-am legat de pleonasm pentru că apare în articol. De fapt, tautologia este pusă în opoziție cu pleonasmul: „Este evident că, prin astfel de formulări, care nu pot fi decât adevărate, se urmăreşte un efect de stil, diferit de structurile pleonastice, complet greşite”. Dacă este să definim corect un subiect relativ la un altul, atunci ar fi bine ca celălalt subiect, cu care poate este mai multă lume familiară, să fie exprimat fără ambiguități.
Faptul că m-am legat de pleonasm nu vine din dorința de a găsi argumente pentru validitatea sau invaliditatea unor structuri ci pentru a atrage atenția că lista de exemple nu este adecvată unui articol cu scop ușor didactic. Includerea în listă a unor construcții care sunt pleonastice sau nu în funcție de contextul de utilizare, mai ales că sunt date ca exemple formulări care în majoritatea cazurilor de utilizare sunt perfect corecte, mă refer în special la a aduce aportul, mi se pare nepotrivită pentru un articol ce încearcă să aducă lămuriri în zone mai puțin clare ale limbii.
Iar când vine vorba despre concluzie, nu este invenția mea – sunt sensurile consacrate din DEX, același DEX care e folosit ca referință pentru articol. La fel și pentru aport.
Mă întreb, dacă subiectul ar fi fost pleonasmul și aș fi avut același comentariu, aș fi stârnit aceeași reacție?
Cred ca, de fapt, ai vrut sa pui comentariul tau la alt articol (cel despre pleonasm), de aceea argumentatia ta nu isi gaseste acoperire in realitatea acestui text! La fel si sublinierea legata de concluzie, era vorba de concluzia ta, referitoare la calitatea articolului (subiectiva, desigur!), DEX-ul nu ofera concluzii, ci doar informatii de care te poti folosi pentru a formula o concluzie!… Cat despre celelalte „contraargumente”, din a doua ta interventie, senzatia este ca sunt ” in paralel” cu ceea ce am spus! Dar apreciez, in continuare, preocuparile tale lingvistice!
OK!
Interesantă atitudine. De fapt, este chiar edificatoare.
Am fost înșelat de adresa paginii, am crezut că se poate purta o discuție constructivă.
La revedere – nu am sa mai revin!
Am aceeasi senzatie, ca la inceput, de discutie „in paralel”!… Eu nu ti-am cerut sa „gandesti” ca mine si nici tu, evident, nu poti sa imi ceri sa te aprob „din principiu”, daca opinia mea este alta! Aici este cheia oricarui dialog – sa iti exprimi opiniile argumentat, la obiect, eventual fara etichete de felul „articol bun/rau”! Oricum, dupa cum ai observat, si trecusem peste o asemenea „judecata de valoare”, pentru ca era nerelevanta si ti-am explicat si faptul ca a trebuit sa merg la un alt articol ca sa inteleg ce vrei sa spui! Asta e tot! Nu vad care este „inselaciunea”!