In sensul comun, atunci cand spunem ca un continut este vid – o sticla goala, un pahar gol, o cutie goala etc. – in realitate, acesta este umplut cu aer, adica este vorba de milioane de molecule pe milimetru cub. Intr-o definitie strict stiintifica, cea mai simpla, clasica, vidul presupune absenta totala a materiei dintr-un spatiu definit, desi aceasta afirmatie, in epoca moderna, nu mai corespunde intru totul adevarului, cercetatorii subliniind ca vidul nu este “nimic”, ci ca exista “o energie a vidului”.
In Antichitate, preocuparea filozofilor era de a defini vidul in raport cu “a fi”. Parmenide (filozof grec, din secolul al V-lea i.Hr.) afirma ca “a fi este, iar a nu fi nu este”, deci vidul insemna “a nu fi”, prin urmare, nu exista. Aristotel, un secol mai tarziu, ajunsese si el la concluzia ca vidul nu exista, ca universul este un spatiu “inchis”, ordonat si armonios. El avea convingerea ca, in vid, un obiect s-ar deplasa cu o viteza infinita, dar nu credea ca infinitul exista. Cu toate acestea, in practica, mestesugarii, intuitiv, incepusera sa inventeze tot felul de pompe care functionau pe principiul vidului, formate dintr-un piston, introdus intr-un cilindru. Cand pistonul era ridicat, apa patrundea in cilindru, pentru ca, sustine Aristotel, “natura detesta vidul”, deci spatiul gol trebuia umplut.
Mai tarziu, Galileo Galilei a aflat de la un muncitor ca, in pompele cu piston, apa nu urca mai sus de zece metri, o situatie care trebuia explicata. EvanghelistaTorricelli, asistentul sau, fizician, este cel care s-a gandit ca pompele nu pot ridica apa mai sus de zece metri, din cauza presiunii aerului, care este indeajuns de mare pentru a ridica apa atat timp cat nu i se opune nimic. Peste zece metri, se creeaza un vid “partial” si apa nu mai inainteaza. Torricelli reuseste si el sa produca vid, cu ajutorul unui barometru cu mercur.
In secolul al XVII-lea, Otto van Guericke, om de stiinta si inventator german, primar in Magdeburg, a mai facut un pas in cercetarea acestui domeniu, demonstrand ca, in vid, sunetul nu se propaga, focul nu arde, viata nu exista. Mai mult, cu ajutorul unei pompe, a reusit sa scoata aerul dintre doua semisfere de cate 50 de centimetri. Doua atelaje, cu cate 15 cai, nu au mai putut desparti semisferele pe care presiunea atmosferica le tinea atasate. Robert Boyle, fizician si chimist irlandez, a constatat, la randul lui, ca o bucata de plumb si un fulg cad cu aceeasi viteza, in vid.
Pana in secolul al XIX-lea, in pofida acestor cautari si demonstratii, a fost foarte greu sa se obtina o vacuumare (vidare) relativ completa. Realizarea acestui fapt, in 1854, cu ajutorul unui tub de sticla, a condus, ulterior, la descoperirea razelor X, a electronului, a radioactivitatii. La inceputul secolului al XX-lea, radiourile, televizoarele, diverse alte aparate functionau pe baza tuburilor electrice cu vid. In prezent, vidul serveste la fabricarea circuitelor integrate si a componentelor electronice sofisticate, pentru a evita impuritatile, in criogenie, la microscopul electronic, in acceleratorul de particule (CERN), pentru diversele experimente, care, poate, ne vor duce mai aproape de ceea ce s-a intamplat in primele secunde de dupa Big-Bang etc.
Chiar daca traim intr-o epoca supertehnologizata, in care oamenii de stiinta stapanesc tot mai multe adevaruri, realitatea, din perspectiva omului obisnuit sau a celui care cauta alte adevaruri, de natura spirituala, de exemplu, este perceputa, adesea, diferit. Daca cineva priveste un pahar gol, va percepe, mai intai materia, forma acestuia, un taoist, un budist vor vedea vidul (potentialul) – Wu (nefiinta)- care asteapta sa fie umplut, omul de stiinta se va gandi, probabil, la posibilitatea obtinerii energiei din vid.
