Asa cum si numele sau o spune, calendarul Iulian cel Nou a fost initiat de Iulius Cezar, fiind acceptat si folosit abia la un an dupa realizarea sa, mai exact in anul 45 Inainte de Hristos. Desigur Iulius Cezar nu a realizat intregul calendar dupa propriile principii, el s-a sfatuit cu oameni de nadejde, precum astronomul Sosigenes. Calendarul Iulian cel Nou are la baza exactitatea de calcul a unui a tropic, acesta avand o aproximare de 365,25 de zile. Impartirea este facuta asa cum cu totii o stim si o utilizam si in ziua de azi, deci in 12 luni, avand la un interval de patru ani, un an bisect, deci cu luna februarie de 29 de zile. Totusi calendarul Iulian cel nou nu este atat de exact si nici perfect avand in vedere ca la un interval de 128 de ani se acumuleaza o zi, dat fiind ca anul luian dat in medie este mai scurt cu 11 minute fata de un an astronomic.
In ciuda acestui defect foarte multe biserici ortodoxe il folosesc, mai ales pentru ca este considerat a fi unul de naturaminora ce nu incomodeaza. Totusi bazele acestui calendar au fost modificate, iar prin aportul lui Lilius, un doctor de origine napolitana, s-a ajuns in cele din urma sa se formeze calendarul gregorian, despre care gasiti informatii pe site-ul nostru. Acesta a fost desigur denumit dupa Papa Grigore al 13-lea cel care a dat si decretul pentru utilizarea sa. Diferenta dintre calendarul Iulian si cel Gregorian era faptul ca in cel din urma se tinea cont de luna sinodica, deci deci pentru Sfintele Sarbatori de Paste si de echinoctiul de primavara, ceea ce a dus la o notare pentru eliminarea confuziilor, asa numitele stiluri vechi si stiluri noi, pentru a se sti exact despre ce este vorba. Multa lume foloseste in ziua de astazi aceste expresii pentru a tine o bariera deschisa intre datari.
Originile calendarului Iulian cel nou
Calendarul Iulian insa a avut si el predecesori, tinand seama de faptul ca romanii au fost cei care au inceput sa creeze un orar al timpului, pentru a se sincroniza. Si astfel calendarul roman, cel vechi, stramosul celui Iulian, avea un an format din 355 de zile, tot cu un total de 12 luni, insa cu diferenta ca acesta avea o luna bonus: luna numita Intercalaris, adaugata de regula in ultimele zile ale lunii Februarie, inainte de Martie. Luna cu pricina avea un total de 27 de zile, iar ea incepea de regula in ziua de 23 sau de 24 a lunii februarie, rezultand astfel un an cu un total de 377 sau 379 de zile.
Unii scriitori romani, precum Macrobius si Censorius sunt de parere ca un ciclu ideal in care sa se intercaleze timpul este realizat din 355 de zile, un an caria ii urmau 377 de zile, respectiv 378 de zile. Astfel se putea ajunge la o medie anuala de 366.188 de zile in decursul a patru ani, iar diferenta era de o singura zi pe an, aceatsa fiind valabila la orice echinoctiu sau solstitiu. Scriitorul Macrobis era de parere ca daca se facea o ajustare in decursul a opt ani ajunti din 24 de ani doar trei aveau luna Intercalaris, deci cu un total de zile de 377. Iar de aici rezulta mai departe ca un an mediu avea 365.188 de zile, timp de douazeci si patru de ani. Totusi schemele nu au fost deloc pastrate asa cum veti observa putin mai jos. Totusi din cauza unor dezordini si din cauza faptului ca lunile nu au fost intercalate cum trebuie, s-a produs reforma iuliana care avea la baza corectarea definitiva a problemelor, astfel zilele care nu au fost intercalate au fost adaugate intre lunile noiembrie si decembrie, avand forma unei luni in plus. Deci toate cele 90 de zile care au fost gresit gestionate au reust sa fie repozitionate abia in anul 46 Inainte de Hristos, acesta fiind si primul an in cera reforma a avut succes.
Chiar daca calendarul roman a fost cu mult depasit iar cel iulian, luandu-i locul a avut o simplitate mai mare in utilizare, se pare ca specialistii care au avut sarcina de a aplica reforma mai sus mentionata, au avut cu totul alte niveluri de intelegere. Ei au pus astfel un an bisect la fiecare trei ani si nu la fiecare patru ani asa cum s-a stabilit la inceput, iar greseala a putut fi reparata abia dupa 36 de ani de catre Augustus Cezar prin sarirea catorva zile.
Cum au fost denumite lunile
La romani lunile au primit nume putin mai bizare, avand in vedere drinta lor de a schimba ceva, astfel incat luna a cincea a fost redenumita in luna Quintilis, deci luna martie devenea astfel prima luna din an. Luna iulie a primit numele in anul 44 inainte de Hristos dupa Iulius, iar luna a sasea a primit denumirea de Sextilis – Augustus insa abia in anul 8 dupa Hristos. Desigur si alti imparati si-au pus amprenta pe denumirile lunilor unui an, insa acestea nu au rezistat prea mult timp dupa decesul initiatorilro lor. De pilda avem luna September, denumita de catre Caligula ca fiind luna Germinacus, iar imparatul Nero a denumit luna Apilis ca fiind luna Neroneus. Luna Mai sau Maius a primit de la Claudiu numele de Claudius iar luna Iunius a primit numele de germanicus. Regele Domitian a schimbat apoi numele lunii Obtober in luna Dominitianus, iar luna Noiembrie a primit denumirea de Faustina si Romanus.
Numai imparatul Commodus a fost cel care a schimbat numele tuturor lunilor pentru o perioada scurat de timp in felul urmator: Amazonius, Invictus, Felix, Pius, Lucius, Aelius, Aurelius, Commodus, Augustus, Herculeus, Romanus si Exsuperatorius. Cel mai mult insa se spune ca au rezistat numele pe care Charlemagne le-a dat dupa anumite sarbatori sau obiceiuri din agricultura, avand la baza limba germana veche. Acestea au fost folosite chiar din secolul al 15-lea pana in secolul al 18-lea, iar ele sunau asa: Wintarmanoth (era luna de iarna – Ianuarie), Hornung (Februarie), Lentzinmanoth (Martie), Ostarmanoth (luna Pastelui, deci Aprilie), Winnemanoth (luna pasunatului, Mai), Brachmanoth (luna aratului, Iunie), Heuvimanoth (luna fanului, deci iulie), Aranmanoth (luna recoltei – august), Witumanoth (luna lemnului – septembrie), Windumemanoth (luna culesului viei), Herbistmanoth (luna ierbii – noiembrie) si Heilagmanoth (luna sfanta, deci decembrie, cand se sarbatoreste nasterea Domnului).
Cate zile avea o luna
Desigur variatiile zilelor in decursul unei luni au fost foarte mari tinand seama de diferentele de opinii si de multitudinea teoriilor. Totusi in secolul al 13-lea calendarul iulian avea o schema foarte concisa, avand consecventa intre lunile scurte si cele lungi, deci din ianuarie si pana in luna decembrie aveam in total 354 de zile, transpuse in felul urmator: 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, si 29. in anii bisecti la inceput adaugarea s-a facut invers lunii februarie, deci aceatsa avea 30 de zile in loc de 28, Augustus fiind cel care a modificat schema in felul urmator: 31, 28 (29), 31, 30, 31, 30, 31, 31, 30, 31, 30, si 31. Aceasta a ramas fixa dupa cum putem vedea pana in prezent, tinand seama de regularitatea anilor bisecti. Alte informatii descoperite din trecut, precum si o pictura care inca se mai pasteaza demonstreaza ca la inceput lunile nu aveau deloc regularitate, chiar daca erau realizate dupa acelasi principiu, de pilda Sacrobosco avea un calendar de forma: 29, 28, 31, 29, 31, 29, 31, 29, 29, 31, 29, si 29.
Chiar daca la trecerea de la calendarul roman la cel iulian s-au fact multe modificari, un lucru a ramas neschimbat si anume datele la care se sarbatoreau Nonele si Idele (in fiecare zi de 13 sau 15 a lunilor martie, mai, iulie si octombrie).
Cum se numeroteaza anii
Numerotarea anilor la romani se facea mai ales tinand cont de consulii tarii, deci dupa data la care acestia isi incepeau mandatul, iar astfel incepand cu anul 153 Inainte de Hristos, acestia aveau inceputul de mandat la data de 1 ianuarie, iar calendarul iulian nu a modificat cu nimic acest aspect. Astfel anul cu pricina purta denumirea unui magistrat, iar pana la ultimul consul care a fost pus in functie in anul 541 s-a pastrat aceasta regula. Anii care au trecut totusi de la fondarea Romei erau numarati mult mai putin, dupa conditia Ab Urbe Conditia, mai ales pentru ca tinta lor era sa numere anii care treceau intre doua evenimente de amploare, si nu pentru a calcula o anume data. In plus, cand orasul Roma a fost fondat, acesta a capatat datari mai deosebite de la istorici, de pilda Fasti Capitolini, lista cu consuli pe care a publicat-o Augustus a avut ca si data de fondare a Romei anul 752 Inainte de Hristos de vreme ce la scriitorul modern Varro, aceasta era de 753. Trebuie sa precizam si ca unii scriitori se foloseau de data la care a fost Roma fondata pentru a lasa o imagine temporala exacta insa conform lui Varra anul nu incepea la data de 1 ianuarie ci dimpotriva abia in 21 Aprilie, zi considerata a fi ziua Intemeietorului, ceea ce nu lasa crestinii romani sa isi celebreze ziua de Paste in 21 aprilie, aceasta era in contradictie cu zilele calculate pentru Postul Mare.
Numerotarea anilor la romani se mai facea si in functie de anii in care a domnit un imparat, nu numai dupa consuli, iar un exemplu in acest sens avem denumirea anilor Anno Diocletiani, desigur dupa imparatul Diocletian, acestia fiind utilizati mai ales in Alexandria intre secolele patru si cinci. Imparatul Iustinian insa a promulgat o noua lege in anul 537 care a spunea ca o data trebuie sa aiba in componenta sa atat numele imparatului cat si numele consulului si indictiunea cu pricina, ceea ce a avut ca urmare inceperea anului bizantin la data de 1 septembrie. Totusi in anul 525 apare o noua schimbare care introduce numerotarea anilor incepand cu anul in care se spune ca s-ar fi nascut Iisus si ziua de 25 martie, cand se sarbatorea Bunavestirea, insa aceasta data a fost preschimbata in data de 25 decembrie. Chiar daca modificarile au adus multe nereguli in cele din urma asa cum am vazut si la inceputul articolului, s-au realizat si cele mai potrivite reglementari.
Calculul sarbatorilor dupa fiecare calendar
Asa cum am mentionat la inceput, de la calendarul iulian s-a facut trecerea la cel gregorian, cel dintai fiind folosit inca pana in anul 1582. Calendarul gregorian, cel decretat de Papa Gregore al 13-lea a fost pentru putin timp utilizat de mai toate tarile care avea religie catolica. Tarile care aveau religie protestanta au inceput sa il utilizeze putin mai tarziu, iar cele din Rasarit au fost printre ultimele adoptive, incepand utilizarea sa chiar la inceput de secol douazeci. Rusia a fost printre tarile care a utilizat calendarul iulian inca pana dupa revolutie, aceasta fiind datata in luna noiembrie dupa calendarul gregorian chiar daca ea poarta denumirea de Revolutia din Octombrie. In cadrul tarilor din Rasarit in bisericile ortodoxe inca este utilizat calendarul iulian in ciuda faptului ca acestea au adoptat calendarul gregorian din anul 1923.
Acest lucru se datoreaza faptului ca in momentul in care s-a facut propunerea unui calendar iulian revizuit, in anul 1923, la sinodul din Constantinopol, s-a realizat ca forma sa este corespondenta cu cea a calendarului gregorian pana in anul 2800, deci nu implica nici o neregula. Astfel calendarul iulian revizuit avea o parte solara si o parte lunara asemanatoare cu cea a calendarului gregorian. Unele biserici insa isi calculeaza sarbatorile de Paste dupa calendarul iulian vechi, avand in vedere ca nu a acceptat partea lunara, cea care dadea data Pastilor in Ierusalem.
Biserici precum: Biserica Ortodoxa a Alexandriei, a Constantinopolului, a Antiohiei, cea Greaca, cea Romana, poloneza, cat si cea greaca, au acceptat partea solara din cadrul calendarului, si astfel toate au in comun ziua de 25 decembrie cand se sarbtoreste Craciunul. Pana in anul 2800 aceasta sarbatoare va avea o data comuna cu cea a bisericilor catolice. Alte biserici precum cea Rusa, cea Sarba, cea a Ierusalimului si cea ce ucrainiana ori greaca veche au utilizat in continuare calendarul iulian vechi, pentru datele care erau fixe, motiv pentru care craciunul va avea data comuna, deci pe 25 decembrie, numai pana in anul 2100, aceatsa fiind in prezent, dupa calendarul gregorian, la data de 7 ianuarie.
