Cetatea Șoimoș a fost ridicată pe dealul Cioaca Tăutului, lângă localitatea Lipova din judeţul Arad. Cetatea a fost inclusă pe lista monumentelor istorice, iar accesul la ea nu este unul uşor. Se poate spune că a fost norocoasă din acest punct de vedere, pentru că puţini sunt cei care se încumetă să ajungă la ea, ceea ce înseamnă că este mai puţin distrusă de mâna omului decât alte monumente istorice din România.

Despre existenţa ei şi a cetăţilor Siria şi Dezna circulă o legendă populară, care spune că au aparţinut unor surori. Cele trei, care erau fecioare, s-au întâlnit la Siria şi şi-au exprimat cu voce tare dorinţele. Fiecare dintre ele a vrut ca a ei cetate să fie gata a doua zi, însă după ce au fost ridicate, acestea s-ar fi prăbuşit. Atunci, fecioarele s-au prefăcut în trei şerpi albi, fiecare având pe cap o coroană de aur şi în gură o cheie de aur. Se spune că apar în fiecare an, în speranţa că îl vor găsi pe cel care le va elibera. Acesta trebuie să le ia cheile şi coroanele, iar ele se vor preface la loc în fecioare, iar cetăţile vor apărea la loc.

De fapt, Cetatea Șoimoș a fost construită la sfârşitul secolului al XIII-lea, de o familie nobiliară – încă nu s-a stabilit care a fost aceea. Unii istorici sunt de părere că ar fi fost familia lui Paul, care a fost banul de Severin în perioada 1272-1275. Acesta ar fi cedat cetatea lui Nicolae, fratele său şi apoi nepotului său, Poşa. Prima atestare documentară a cetăţii datează din anul 1278, atunci când banul a cedat-o nepotului. Poziţia strategică, pe malul drept al Mureşului, a făcut ca importanţa ei să crească atunci când a fost stăpânită de voievodul Ladislau Kan.

După anul 1315, Cetatea Șoimoș ajunge să fie cetate regală, iar un secol mai târziu începe să fie donată, după ce, iniţial, regale Albert i-o dăduse garanţie lui Ladislau Hagymasi de Bereczko. După ce este luată de noul rege şi donată familiei Orszag, cetatea ajunge în proprietatea Huendoreștilor. Unii specialişti cred că cetatea a fost refăcută sub domnia lui Ioan de Hunedoara, însă există prea puţine indicii care să demonstreze acest lucru. Există însă dovezi care atestă faptul că unele lucrări de refacere au avut loc în timpul lui Ladislau al V-lea, când mai mulţi meşteri din Italia au fost implicaţi.

Cetatea Șoimoș a fost şi în posesia lui Iacob şi Nicolae Banffy începând cu anul 1471, însă le-a fost luată cu forţa, în 1487, când au căzut în dizgraţia regelui. Cetatea a ajuns apoi la Ioan Corvin, dar şi la Gheorghe de Brandenburg. Construcţia a fost cunoscută mai mult prin proprietarii pe care i-a avut decât prin rolurile jucate în evenimentele istorice. Datele privind organizarea în cetate sunt cunoscute din timpul lui Brandenburg. Astfel, oștenii care păzeau cetatea erau în număr de 12, atunci când pacea era instaurată. În interiorul zidurilor, locuiau laolaltă români, unguri şi nemţi, care îl slujeau pe proprietar.

Cetatea Șoimoș a fost asediată de oamenii lui Gheorghe Doja, atraşi de cele 95 de aşezări pe care domeniul le deţinea. Nu a fost ocolită nici de campania dusă de voievodul Ioan Zapolya, care a ocupat toate fortificaţiile de pe Valea Mureşului. Văduva voievodului, Izabella, a transformat cetatea, la mijlocul secolului al XVI-lea, în rezidență princiară. Însă acest lucru nu a durat foarte mult, pentru că evoluţiile politice ale vremurilor respective au făcut ca ea să fie cedată lui Andrei Bathory. A fost, apoi, ocupată de turci, care au eliberat-o ulterior, dar au luat-o din nou, atunci când principele Gabriel Bethlen le-a cedat-o. Turcii au folosit cetatea până în anul 1688.

La începutul secolului al XVIII-lea, Cetatea Șoimoș încă era folosită cu scop militar, însă nu a fost implicată în evenimente foarte importante. A fost părăsită în anul 1788, fiind lăsată în paragină. În secolul al XIX-lea, a fost inclusă pe lista monumentelor istorice, iar ultimele lucrări de restaurare au avut loc în anii 1970.

cetatea-soimos.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ