Cifrele romane reprezinta un sistem de scriere a numerelor folosit in Antichitate, de catre romani, pornind de la sapte semne, combinate in diverse moduri. Din acest sistem lipseste “zero”, pe care romanii nu il considerau, de fapt, numar. Se intampla adesea, in limbajul curent, sa se foloseasca termenii “cifra” si “numar” ca sinonime, ceea ce nu este tocmai corect. O cifra este un simbol utilizat pentru a scrie un numar. Pentru a intelege si mai usor diferenta, prin analogie, raportul cifra-numar este similar relatiei litera-cuvant (“cifrele” sunt “literele”, iar “numerele” sunt “cuvintele”). De exemplu, numarul “13” este scris cu cifrele 1 si 3.

Cifrele romane par a fi litere ale alfabetului latin, dar, in realitate, sunt semne (simboluri), pe care romanii le-au preluat si adaptat de la etrusci (popor foarte vechi, din Etruria, Peninsula Italica), si care reflectau numaratoarea cu ajutorul betisoarelor sau a oaselor crestate. De exemplu, un crescator de animale, pentru a tine evidenta acestora, cresta cate o linie, pe o bucata de lemn, numai ca ochiul percepe cu dificultate mai mult de patru linii (IIII) si, atunci, au intervenit alte semne conventionale – pentru un numar de animale cat degetele de la o mana, semnul V, pentru dublul acestuia, doi V lipiti, unul deasupra si altul dedesubt (X), pentru tresprezece, sa zicem, trasa pe baston doi V suprapusi (X) si inca trei linii, pentru mai multe, un semn asemanator unei stele (Ж), dar, pentru ca era mai dificil de desenat, treptat, steaua a fost insemnata ca un L (pentru 50) si un C (pentru 100) etc.

In timp, pe masura ce cunostintele matematice si scrierea au progresat, s-au stabilit reguli, astfel incat sa se foloseasca aceleasi simboluri, cu aceeasi semnificatie, iar decodificarea sa aiba un caracter unitar.

Cifrele romane de baza si valorile aferente sunt: I – 1, V- 5, X-10, L-50, C-100, D-500, M-1000 (folosind, asadar, ceea ce astazi numim litere ale alfabetului latin, asemanatoare cu semnele care, la origine, erau asociate diverselor numere). Acest sistem permite scrierea tuturor numerelor de la 1 la 4999 (MMMMCMXCIX).

Citește și:  Cum s-au format cele 7 continente ale Terrei de azi?

Exemple: 1-I, 2-II, 3-III, 4-IV, 5-V, 6-VI, 7-VII, 8-VIII, 9-IX, 10-X, 11- XI…20-XX, 21-XXI…30-XXXX, 31-XXXI…40-XL, 50-L, 60-LX, 70-LXX, 80-LXXX, 90-XC, 100-C, 200-CC, 300-CCC, 400-CD, 500-D,600-DC, 700-DCC, 800-DCCC, 900-CM, 1000-M, 2000-MM, 3000-MMM, 4000-MMMM.

Patru principii stau la baza scrierii cu cifre romane:

  • Orice semn plasat la dreapta altuia care are o valoare mai mare sau egala cu acesta, se aduna (de exemplu, XV = 10+5);
  • Orice semn asezat la stanga altuia cu o valoare mai mare, se scade din cel mai mare (de exemplu, IX = 10-1, XCIII = 100-10+3=93);
  • Valorile sunt grupate in ordine descrescatoare, cu exceptia celor care trebuie scazute, dupa regula mentionata anterior (de exemplu, VI – 5+1, VIII – 5+3, dar XIV=5-1+10);
  • Acelasi semn nu poate fi folosit de patru ori consecutiv, cu exceptia lui M;

    Ceas cu numere romane, Foto: rozannegold.wordpress.com
    Ceas cu cifre romane, Foto: rozannegold.wordpress.com

Cifra unitatilor este reprezentata de I, pentru V, X, pentru L, C, pentru D si M. Pentru scrierea cu usurinta si corect a numerelor cu cifre romane, se imparte numarul in mii, sute, zeci, unitati. De exemplu, 2012 – 2000 = MM, 10 = X, 2 =II , adica MMXII.

Numarul cu cel mai mare numar de simboluri, in cifre romane, este MMMMDCCCLXXXVIII (4888).

Cand s-au folosit/se folosesc cifrele romane?

  • Pentru a nota secolele si mileniile (ex. – secolul al XXI-lea, mileniul al III-lea);
  • Pe cadranele orologiilor si ale ceasurilor (frecvent in trecut, iar in prezent pentru o nota de originalitate, dar si pentru citirea mai usoara a orei);
  • Pe frontoanele vechilor cladiri, pentru a consemna data constructiei;
  • Pentru numele suveranilor (Ludovic al XIV-lea, Richard al III-lea);
  • Uneori, pentru a nota data producerii unui film (la sfarsitul genericului);
  • Pentru a numerota paginile unei Prefete, capitol introductiv (prolog);
  • In textul pieselor de teatru, pentru a indica actele, tablourile, scenele;
  • In chimie, pentru a indica gradul de oxidare al unui metal.
Loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.