Cinci paradoxuri ale creierului ne arată că mintea noastră este incredibilă, că mecanismele funcţionarii ei ascund încă multe taine, adevărate provocări pentru oamenii de ştiinţă, care admit din ce în ce mai categoric că fizicul, psihicul, emoţionalul nu pot fi separate. Interacţiunea corp-spirit este o certitudine, iar adevărata forţă vitală se află în interiorul nostru. Trebuie doar să o descoperim, să o înţelegem şi să o valorificăm.

Primul dintre cele cinci paradoxuri ale creierului uman – Paradoxul lui Orwell

Cinci paradoxuri ale creierului uman , Paradoxul lui Orwell

Paradoxul lui Orwell este unul dintre cele cinci paradoxuri ale creierului uman, care reflectă o realitate de care, de cele mai multe ori, probabil, nu suntem conştienţi. Se numeşte aşa, Paradoxul lui Orwell, pentru că Geoge Orwell, cunoscutul scriitor şi jurnalist englez, a fost preocupat şi a surprins, în scrierile sale, felul în care limbajul influenţează gândirea noastră. În capodopera sa, romanul “1984”, locurile cele mai urâte au denumiri frumoase, precum “ministerul iubirii”, “câmpia bucuriei” etc.

Efectul acestui paradox este că personajele gândesc că lucrurile dezgustătoare sunt magnifice. Limbajul care grupează toate cuvintele care spun contrariul a fost numit “novlimba” (în engleză, Newspeak), limba oficială a Oceaniei, tara fictivă din romanul lui George Orwell, “1984”. Principiul novlimbii este simplu: cu cât mai puţine cuvinte sunt într-o limbă, cu atât oamenii nu au la ce reflecta, devenind tot mai stupizi şi manipulabili. Din roman, termenul “novlimbă” a trecut şi în limbajul uzual, desemnând peiorativ un vocabular care deformează realitatea.

Desigur, universul romanului lui Orwell este ficţional, dar specialiştii în antropologie şi în neurostiinte spun că fenomenul novlimbii se extinde vizibil în realitate, că, adesea, creierul nostru primeşte informaţii transmise în novlimbă (Newspeak) şi le crede, acţionând în consecinţă, acesta fiind unul dintre mecanismele confirmate de experimente. Cel mai simplu exemplu este cel al textelor publicitare.

De paradoxul lui Orwell se leagă şi un alt concept, acela al dublei gândiri (Doublethink), care se referă la acceptarea simultană a două puncte de vedere opuse, care anulează orice spirit critic şi marchează o ruptură cu principiul non-contradictiei, pe care se bazează orice demonstraţie logică.

Al doilea paradox – Paradoxul valorii

Paradoxul valorii

Paradoxul valorii este un concept care a apărut pentru prima dată în economie, formulat de filosoful şi economistul Adam Smith, dar care se regăseşte in orice domeniu. Dacă am fi întrebaţi, de exemplu, “Ce este mai preţios: un diamant sau un pahar cu apă?”, am răspunde, fără ezitare, “un diamant”. Totuşi, dacă întrebarea ar fi adresată cuiva care a petrecut mult timp în deşert, probabil că ar răspunde că puţin contează preţul diamantului, că apa este cu mult mai valoroasă.

Acest paradox al valorii, unul dintre cele cinci paradoxuri ale creierului uman, arată că interesele, gusturile, opiniile noastre se formează sub influenţa mediului. Prin urmare, toate visurile, aspiraţiile noastre se pot schimba la un moment dat, în funcţie de realitatea care ne înconjoară. Şi, într-o succesiune logică, ar trebui să ne întrebăm “în ce măsură suntem siguri de valorile în care credem”.

Al treilea paradox – Paradoxul lui Kafka

Paradoxul lui Kafka

Într-o povestire a scriitorului Franz Kafka, intitulată “Poseidon”, zeul mărilor şi al oceanelor stă tot timpul la o masă, făcând tot felul de calcule. Are atâtea de făcut încât nu mai are timp să guverneze cu adevărat peste lumea lui. Ar fi putut să delege pe altcineva pentru diverse munci, dar întotdeauna a crezut că nimeni nu le poate îndeplini aşa de bine ca el, astfel încât a devenit prizonier al propriului ego, considerându-se regele cel mai inteligent din lume.

Citește și:  Femei celebre - Hypathia din Alexandria

Transpunând această alegorie la teritoriul complex şi nu îndeajuns de cunoscut al minţii umane, ar trebui măcar să reflectăm la câte lucruri ale vieţii autentice nu sacrificăm fiecare dintre noi, în fiecare zi, doar pentru că avem impresia că nimeni nu poate rezolva problemele mai bine ca noi.

Al patrulea paradox -Paradoxul unanimităţii

Paradoxul unanimitatii

Printre cele cinci paradoxuri ale creierului uman, care ne influenţează viaţa, se numără şi paradoxul unanimităţii, foarte prezent, de exemplu, în cazul anchetelor criminalistice complicate. Potrivit acestui paradox, cu cât un număr mai mare de oameni împărtăşesc aceeaşi opinie, cu atât şansele ca să se înşele supra adevărului sunt mai mari.

Iată cum funcţionează creierul nostru: inconştient suntem de acord cu opinia majorităţii. Dacă cineva ar fi chemat să identifice un infractor şi ar fi sută la sută sigur în legătură cu respectiva persoană, dar toţi ceilalţi martori ar indica pe altcineva, există mari şanse ca opinia iniţială să se modifice, cu explicatia că “majoritatea nu se poate înşela”.

La nivelul societăţii, unanimităţile sunt posibile în rare situaţii, dar majorităţile sociale, morale, politice etc. există şi demonstrează că certitudinile noastre nu sunt, până la urmă, atât de solide cât am crede la un moment dat, ceea ce generează uneori confuzie. Un exemplu elocvent legat de paradoxul unanimităţii este şi cel al reţelelor sociale, care pot induce anumite opinii sau pot conduce la renunţarea la anumite puncte de vedere, tocmai pentru că multe persoane spun contrariul.

Al cincilea paradox – Paradoxul lui Platon

Paradoxul lui Platon, Mitul cavernei

Ultimul dintre cele cinci paradoxuri ale creierului uman a fost identificat încă din antichitate, de către Platon, şi exprimat sub forma unei alegorii, în Mitul Peşterii, pentru a arăta cât de ignoranţi pot fi oamenii şi cât de greu este ca cineva sau ceva să le modifice modul de a gândi.

Alegoria lui Platon imaginează un grup de oameni care, încă de la naştere, trăiesc într-o peşteră, tot ceea ce văd şi cunosc şi numesc aceştia fiind umbrele care apar pe pereţii peşterii. Ei numesc “arbore” umbra unui arbore, “câine”, umbra unui câine etc. Dacă într-o zi ar fi scoşi din grotă şi ar vedea adevăraţii copaci, câini etc. nu s-ar gândi nicio clipă că sunt reali, rămânând prizonieri în gândirea lor anterioară.

Cinci paradoxuri ale creierului

Cele cinci paradoxuri ale creierului uman şi, în general, toate mecanismele care îl pun în funcţie, arată că mintea noastră este un univers fascinant şi derutant în acelaşi timp. Rămân încă multe de descifrat, de înţeles, în acest organ – creierul uman – care reprezintă doar 2% din greutatea organismului, dar consumă mai mult de 20% din energia corpului.

Incredibile sunt şi alte date. Dacă, de exemplu, s-ar întinde fibrele nervoase din organism, ca pe un cablu, s-ar putea înconjura de cinci ori Pământul. Într-un creier există între 90-100 de miliarde de celule nervoase şi fiecare neuron este conectat cu peste 40 de mii de sinapse.

În fiecare zi, creierul nostru este străbătut de circa 50 de mii de gânduri, dintre care, din nou paradoxal, peste 70% sunt negative.

Cele cinci paradoxuri ale creierului uman relevă faptul că este nevoie de un antrenament constant al minţii individuale, este necesar să depăşim stereotipiile, miturile false, să descoperim forţa vitală din noi înşine, să avem curaj să gândim creativ, fără unanimităţi, să devenim conştienţi în mai mare măsură de latura noastră spirituală, de capacităţile noastre fizice şi psihice, de întregul nostru potenţial.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.