Cine a inventat balonul cu aer cald si care este istoria acestuia?

Pe data de 19 septembrie 1783, Pilatre De Rozier, profesor de fizica si de chimie la Academia din Reims (Franta), precursor al aviatiei, lanseaza in aer primul balon cu aer cald, care purta numele de “Aerostat Reveillon”. Pasagerii acestui prim zbor au fost o oaie, o rata si un cocos, iar minunata inventie a reusit sa se mentina in aer pentru o durata de 15 minute. Primii care incearca lansarea cu pasageri sunt doi francezi, Joseph si Etienne Montgolfier, care se mentin in aer pentru 20 de minute. La numai doi ani distanta, in 1785, tot un francez, Jean Pierre Blanchard si copilotul sau american, John Jefferies, reusesc traversarea Canalului Manecii – primul pas in testarea, pe distanta lunga, a balonului cu aer cald, numele celor doi ramanand in istoria aparatelor de zbor. Din nefericire, Pilatre De Rozier, inventatorul acestui aparat, isi pierde viata (in incercarea de a traversa si el Canalul Manecii), din cauza faptului ca aparatul sau de zbor explodeaza la doar o jumatate de ora dupa decolare, accident provocat de un aspect tehnic experimental nereusit – combinarea de hidrogen cu aer cald.

Urmatorul pas important in istoria acestui aparat de zbor este reprezentat de anul 1793, cand Jean Pierre Blanchard a devenit primul pilot de balon cu aer cald din America de Nord, George Washington insusi, presedintele SUA, find prezent la ceremonia de lansare. La mai bine de 100 de ani distanta, in august 1932, elvetianul Auguste Piccard este primul care reuseste un zbor ghidat manual, atingand, la acea vreme, impresionanta inaltime de 16 metri, stabilind primul record mondial in aceasta privinta.

Pe parcursul urmatorilor ani, cursa cea mai stransa se dadea, evident, in functie de inaltimea atinsa de aparatul de zbor. In 1935 se stabileste un nou record de inaltime – 22 de metri – acesta ramanand valabil pentru urmatorii 20 de ani. Performanta este reusita de balonul cu heliu, care purta numele de Explorer 2. Pentru prima data in istoria acestor aparate, se demonstra ca oamenii pot supravietui intr-o camera presurizata, la altitudini extreme, acest zbor punand bazele aviatiei moderne si contribuind la dezvoltarea calatoriei spatiale. Recordul de altitudine este depasit de abia in anul 1960, de catre parasutistul Joe Kittinger, care sare dintr-un aparat de zbor ce atinsese altitudinea de 31 de kilometri.

In 1978, aparatul cu numele de “Double Eagle II ” devine primul care reuseste sa traverseze Oceanul Atlantic, o alta performanta in istoria balonului cu aer cald. Dupa un numar mare de incercari esuate, oceanul a fost, in final, infrant, de un aparat cu heliu care transporta trei pasageri – Ben Abruzzo, Maxie Anderson si Larry Newman, acestia reusind sa zboare 137 de ore. Prima traversare a Pacificului are loc trei ani mai tarziu, in anul 1981. Aparatul “Double Eagle V”, lansat din Japonia, ajunge 84 de ore mai tarziu in California, in Padurea Mendocino. Cei patru piloti inregistreaza un alt record de distanta, de aceasta data, de aproximativ 9200 de kilometri.

La trei ani dupa acest record, capitanul Joe Kittinger zboara singur, pe o distanta de 5700 de kilometri, intr-o traversare transatlantica, folosind balonul cu heliu si doborand, astfel, un alt record mondial. In 1987, Richard Branson si Per Lindstrand au fost primii care au strabatut Atlanticul intr-un aparat cu aer cald si nu intr-unul cu heliu, acestia reusind sa strabata o distanta de 4600 de kilometri in doar 33 de ore. Ei au utilizat cel mai mare aparat construit pana atunci, cu o capacitate de 65.128 de metri cubi, la o altitudine de 20.000 de metri. Echipa, alcatuita din Richard Branson si Per Lindstrand, porneste din nou la drum, in anul 1991, devenind astfel prima echipa din lume care traverseaza Pacificul intr-un balon cu aer cald, stabatand distanta dintre Japonia si Canada in doar 47 de ore, cu o viteza de 245 de metri pe ora. Patru ani mai tarziu, Steve Fossett devine primul pilot care strabate, in totalitate, ruta transpacifica, ajungand din Coreeea, in Canada, in doar patru zile.

In anul 1999, primul zbor in jurul lumii, cu balonul cu aer cald, este reusit de catre Bertrand Piccard si Brian Jones, care pornesc din Elvetia, pentru a ajunge in Africa, dupa 19 zile, 21 de ore si 55 de minute. La inceputuri, pilotii ardeau materiale la bordul balonului, pentru a produce energia necesara zborului. Procedeul devine incet, dar sigur, ineficient, in momentul in care au fost introduse gazele, heliul, metoda fiind considerata mai sigura decat zborul cu flacara aprinsa in aer liber. In ultimii 50 de ani, minunatele aparate de zbor au ajuns sa fie din nou in atentia pasionatilor, avand loc si nenumarate competitii, in diverse colturi ale lumii.

Zborul cu balonul a devenit sigur inca din anii ’60, cand prototipul lui Raven a demonstrat ca omul a reusit sa gaseasca, dupa mult efort, o varianta eficienta, foarte rezistenta si usoara, pentru construirea acestui aparat – poliuretan invelit intr-un strat de nylon, cu arzatoare din cilindri de propan. Initial folosit pentru sport, aparatul a pus bazele unei adevarate industrii de turism, multe orase din intreaga lume oferind tururi ghidate din balon. Depinzand in procent de suta la suta de conditiile meteorologice, baloanele nu pot zbura in fiecare zi, intr-un an de zile prinzand aproximativ 150 de zile favorabile (evident, si in functie de specificul climatic al unei regiuni sau al alteia).