Chiar conotatia ironica a expresiei “Nu ai inventat tu roata !”, cand vrei sa ii spui cuiva ca nu este asa de important ce spune, ce face, tradeaza o realitate de necontestat – aceea ca, in istoria civilizatiei umane, inventarea rotii a produs schimbari fundamentale. In vremea inceputurilor, preocuparea de baza a omului era de a ajunge in cat mai multe locuri, pentru a-si procura hrana, pentru a vana, dupa care totul trebuia adus acasa, proces dificil si lent. Mai tarziu, nevoia de si mai multe provizii sau de a transporta materiale de constructie a crescut odata cu dezvoltarea asezarilor umane.
Nu se poate spune cu precizie cine si cand a inventat roata, dar se presupune ca aceasta ar fi aparut in mileniul al III-lea i.Hr., in Mesopotamia, in Orientul Apropiat, in regiunea dintre Tigru si Eufrat, acolo unde a inflorit cea mai veche si mai spectaculoasa civilizatie a lumii antice. Ideea a pornit de la metoda aranjarii trunchiurilor de copaci pentru a forma tavalugi. Apoi, tot mesopotamienii s-au gandit sa decupeze bucati rotunde, compacte, din lemn, pe care le-au perforat in mijloc, pentru a introduce un ax, in scopul transportarii pietrelor grele de constructie. Pentru a le face mai rezistente, raspandind presiunea uniform, rotarii au construit, ulterior, un disc format din mai multe segmente ale unui cerc. Masura rotilor vehiculelor preistorice era in jur de un metru in diametru. Un mileniu mai tarziu, mesopotamienii au inceput sa faca roti mai usoare, mai functionale, cu spite. Acestea aveau o rezistenta diminuata, dar mai multa mobilitate.
In documentele chineze, este consemnat ca inventator al rotii imparatul Houang Ty, care a trait intre 1697 – 1597 i.Hr. In alte parti ale lumii, in America precolumbiana, de exemplu, se pare ca roata (in pofida faptului ca s-au gasit niste obiecte din piatra avand aceasta forma, semanand mai degraba cu niste jucarii) a ramas necunoscuta pana la sosirea cuceritorilor europeni. In schimb, in 1974, arheologii au descoperit, pe teritoriul de astazi al Poloniei, un remarcabil vas de ceramica, ornat cu pictograme, in care sunt reprezentate care cu patru roti, dispuse de o parte si de alta, si o a cincea roata desenata in mijloc, probabil cu rol simbolic si magic. Se estimeaza ca vasul dateaza din jurul anului 3 500 i.Hr., ceea ce pune sub semnul intrebarii originea mesopotamiana a rotii, asa cum s-a crezut multa vreme.
Treptat, in lumea antica, expansiunea retelei de drumuri, din timpul Imperiului Roman, a facut ca roata sa fie utilizata in tot spatiul european, rotile cu spite, din metal, inlocuindu-le pe cele din lemn. Nenumarate alte imbunatatiri au fost aduse in timp, in mod constant, astfel incat, astazi, absenta unui asemenea obiect – roata – ar fi de neconceput.
Roata – semnificatii simbolice
In toate culturile, de la inceputuri si pana in prezent, roata a fost si a ramas un simbol privilegiat, asociat cu perfectiunea, transformarea continua, timpul, lumina, regenerarea. Lumea insasi este vazuta, in mituri, ca o roata in alta roata, care este Universul. In India, in texte si in iconografie, roata apare frecvent cu douasprezece spite, numar zodiacal, al ciclului solar (de altfel, etimologic, « zodiac » inseamna « roata vietii »). In budismul tibetan, « Roata vietii » este expresia succesiunii starilor (varstelor) fiintei. In cultura celtilor, roata este, prin excelenta, un simbol solar, asociat spiritului divin. In textele sacre ale crestinismului, « roata de foc » este semnul Apocalipsei, in timp ce « rotile inaripate » corespund revelatiei.
