Citius, Altius, Fortius este deviza Jocurilor Olimpice moderne, prezentă şi la ediţia Jocurilor Olimpice 2020/ 2021, de la Tokyo. Este o expresie în limba latină, o figură de stil care înseamnă “Mai rapid, mai înalt, mai puternic”. A fost propusă, în 1894, de Pierre de Coubertin, istoric şi pedagog francez, fondatorul Comitetului Olimpic Internaţional şi “părintele” Jocurilor Olimpice moderne. După cum el însuşi mărturisea, a “împrumutat” această expresie de la prietenul său, Henri Didon, un preot dominican, pasionat de atletism.

Deviza “Citius, Altius, Fortius” a fost utilizată pentru prima dată la Jocurile Olimpice din 1924, de la Paris, concentrând idealurile olimpice ale lui Pierre de Coubertin, pe care le-a exprimat într-un fel de “jurământ”: “Important, la olimpiade, este să participi şi mai puţin să câştigi. Să ne amintim că ceea ce este important în viaţă nu este triumful, ci lupta. Esențial nu este să cucerești, ci să lupți”.

Citius, Altius, Fortius şi alte simboluri ale Jocurilor Olimpice

Pierre de Coubertin

Olimpismul, cu o tradiţie atât de veche (secolul al VIII-lea i.Hr., anul 776), potrivit Comitetului Olimpic Internaţional, este “o filosofie de viaţă”, care combină, într-un tot echilibrat, “calităţile corpului, voinţei şi spiritului”. Reunind sportul cu educaţia şi cultura, olimpismul încearcă să creeze un stil de viaţă, bazat pe bucurie, pe valoarea educativă a exemplului, pe respectul pentru principiile etice fundamentale.

În acest sens, pe lângă deviza “Citius, Altius, Fortius”, o serie de alte simboluri vin să sublinieze frumuseţea şi atmosfera de sărbătoare pe care o generează aceste competiţii – flacăra olimpică, imnul olimpic, drapelul olimpic, medaliile etc.

Drapelul olimpic

Drapelul olimpic a fost conceput tot de Pierre de Coubertin, în 1913 şi a fost arborat, în premieră, la Jocurile Olimpice din 1920, de la Anvers, Franţa – cinci inele intersectate, semn al vieţii si al continuităţii, colorate în albastru, galben, verde, negru şi roşu, simbolizând cele cinci continente (Europa, Asia, America, Africa şi Oceania), pe un fond alb. “Aceste inele, sublinia Coubertin, reprezintă cele cinci părţi ale lumii cucerite de olimpism şi gata să accepte rivalităţi fructuoase”.

Citește și:  A umbla cu cioara vopsită – sensul şi originea expresiei

Citius, Altius, Fortius – Flacăra olimpică

Citius, Altius, Fortius
Citius, Altius, Fortius

Pentru flacăra olimpică s-a insituit ritualul ca aceasta să fie aprinsă cu câteva luni înainte de începerea Jocurilor, în Grecia, la Olympia, unde au început aceste competiţii în antichitate. Cu ajutorul unei oglinzi, se captează razele soarelui şi, cu o torţă, se aprinde flacăra olimpică. Aceasta este transportată apoi în ţara în care urmează să se desfăşoare Jocurile Olimpice.

Imnul olimpic

Imnul Olimpic se intonează când se arborează steagul olimpic. A fost compus de muzicianul grec Spyros Samaras, iar versurile îi aparţin poetului grec Kostis Palamas. A fost intonat pentru prima dată la Jocurile Olimpice de la Atena, din 1896, şi a devenit oficial abia în 1958. În anii următori, fiecate ţară-gazdă a venit cu câte un imn specific ediţiei respective.

Medaliile olimpice

Medalii olimpice 2020
Medalii olimpice 2020

Medaliile olimpice (argint placat cu aur, argint şi bronz), până în 1972, au avut, pe avers, o imagine a zeiţei greceşti a victoriei, Nike, în fata stadionului Panathinaikos, ţinând în mâna dreaptă o coroană (după o pictură a italianului Giuseppe Cassioli), iar pe revers, cercurile olimpice şi ediţia. Ulterior, aceste elemente au fost combinate în diverse feluri, în funcţie de conceptul organizatorilor.

Toate aceste simboluri olimpice susţin mesajul transmis de deviza “Citius, Altius, Fortius” (“Mai rapid, mai înalt, mai puternic”), care este o figură de stil. Ar trebui să fim atenţi şi să apreciem, când privim spectacolul Jocurilor Olimpice, nu numai performanţele fizice ale sportivilor, ci şi atitudinea, curajul, fairplay-ul participanţilor, care ar trebui să fie/ să devină şi calităţi/ reguli în viaţa de toate zilele.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.