Cleptocraţia, plutocraţia şi kakistocraţia “modelează” lumea în care trăim?

Cleptocraţia, plutocraţia şi kakistocraţia sunt termeni care denumesc sisteme de guvernare care au consecinţe devastatoare asupra dezvoltării și bunăstării unei țări, afectând negativ calitatea vieții cetățenilor și subminând principiile democratice.

Deşi aspectele pe care le denumesc sunt vechi de când lumea, se pare că, în realitatea în care trăim astăzi, aceste concepte s-au “revigorat”, au devenit, cum spun diversele studii, “partea întunecată a globalizării”.

Fenomenul este cu atât mai grav cu cât, în pofida cuceririlor ştiinţei, a progresului tehnologic, a accesului la educaţie (cel puţin teoretic), într-un ritm fără precedent, se înregistrează un recul la nivelul bunăstării, al binelui individual şi al societăţilor, în general, iar “democraţia” atât de clamată în ţările civilizate înregistrează derapaje grave, chiar şi în aceste societăţi cu tradiţie în acest sens.

Mai mult, pe măsură ce cleptocraţia, plutocraţia, kakistocraţia câştigă teren, observa filosoful şi specialistul în ştiinţe politice, Alain Deneault, într-o carte intitulată “Mediocraţia”, publicată cu doar câţiva ani în urmă, în societăţile actuale există tendinţa de a se promova non-valoarea, mediocritatea, incompetenţa, adică indivizi care se subordonează aproape instinctual unei ordini prestabilite, care ştiu şi vor “să joace jocurile” impuse, fără preocupare pentru calitatea muncii pe care o desfăşoară sau a vieţii pe care o trăiesc, în speranţa unor “avantaje” personale nemeritate şi imediate.

Cleptocraţia – “Imperium in imperium”

Cleptocraţia este un termen folosit pentru a descrie un sistem de guvernare în care cei aflați la putere utilizează funcțiile publice pentru a obține și a menține resurse și bogăție în mod corupt și ilegal, pe cheltuiala cetățenilor națiunii, prin delapidare, comisioane, mită și alte mijloace, în beneficiul personal.

Termenul provine din cuvintele grecești „kleptes” (hoț) și „kratos” (putere). Cleptocraţia este caracterizată, aşadar, de corupție extinsă, abuzuri de putere, fraude și manipularea instituțiilor publice în scopul acumulării de averi ilegale – un fel de “Imperium in imperium” (“o putere în cadrul altei puteri”).

Cleptocraţia – forme de manifestare

Cleptocraţia, care implică utilizarea sistematică a puterilor guvernului, pentru a-i îmbogăți pe liderii politici, se poate manifesta în multe feluri, mai mult sau mai puţin “vizibile”:

• Corupție la nivel înalt – politicienii, funcționarii guvernamentali și liderii instituțiilor publice sunt implicați în acte de corupție, pentru a obține resurse financiare sau alte beneficii personale.
• Fraude electorale – cleptocrații pot manipula procesul electoral, pentru a-și menține puterea și a asigura continuitatea schemei corupte.
• Suprimarea opoziției – guvernele cleptocratice urmăresc reprimarea opoziției politice, manipulând masele pentru a-și consolida și menține controlul asupra puterii.
• Controlul asupra resurselor – cleptocrația vizează controlul asupra resurselor naturale, economice sau financiare ale unei țări, în beneficiul câtorva “privilegiaţi”, ignorând nevoile și drepturile populației.
• Slăbirea instituțiilor – instituțiile guvernamentale și mecanismele de control și echilibru pot fi slăbite sau subminate, facilitând astfel practicile corupte.
• Spălarea banilor – cleptocraţia se bazează pe mecanisme subterane pentru a ascunde originea banilor dobândiți ilegal şi transformarea acestora într-o sursă “legitimă”. Se estimează că, la nivel mondial, valoarea banilor murdari se ridică la circa 2 trilioane de dolari sau aproximativ 3% din PIB-ul global.
• Inegalitatea socială – cleptocraţia poate contribui semnificativ la creșterea inegalității sociale, deoarece resursele naționale sunt concentrate în mâinile unui mic grup de persoane aflate la putere.
• Impunitate – cleptocrații pot beneficia de impunitate (scutire de pedeapsă a unui infractor din cauza unor împrejurări speciale, prevăzute de lege), întrucât sistemul legal și instituțiile de control pot fi subordonate sau corupte pentru a-i proteja pe cei aflați la putere.

Cleptocraţia şi plutocraţia – căi diferite, scop comun

În timp ce cleptocraţia presupune subminarea instituţiilor politice, pentru a deturna averea tării, într-o plutocrație bogăția este canalizată către clasa conducătoare prin mijloace aparent legale.

Termenul provine din cuvintele grecești “ploutos” (bogăție) și „kratos” (putere). Într-o plutocrație, influența și deciziile politice sunt în mare măsură determinate de bogăția economică, iar interesele elitei financiare prevalează asupra celor ale cetățenilor de rând.

Cleptocrații își ascund bogăția și modul în care au dobândit-o, transferând-o frecvent în alte țări, pentru a o proteja. În ciuda acestor diferențe, practicile plutocratice și cleptocratice pot coexista în cadrul aceluiași guvern. Iată câteva dintre acestea:

• Concentrarea puterii economice – într-o plutocrație, un mic grup de persoane sau familii foarte bogate controlează economia și, implicit, guvernul. Aceste persoane au capacitatea de a influența politicile publice în mod semnificativ.
• Influența asupra politicii – cei bogați își folosesc resursele financiare pentru a influența alegerile, legile și politicile guvernamentale, de obicei în favoarea propriilor interese economice și sociale.
• Inegalitatea economică și socială – plutocrația (ca şi cleptocraţia), contribuie la creșterea inegalităților economice, deoarece politicile favorizează în mod disproporționat elitele bogate, în detrimentul clasei de mijloc și al celor săraci.
• Lobby și finanțare politică – în plutocrație, există o legătură strânsă între marii oameni de afaceri și politicieni, de obicei prin intermediul finanțării campaniilor electorale sau prin lobby, ceea ce poate duce la corupție sau la capturarea statului.
• Acces inegal la resurse – cetățenii obișnuiți pot avea acces limitat la resurse și oportunități, deoarece politicile publice tind să favorizeze pe cei care dețin capital și resurse financiare considerabile.

Cleptocraţia şi plutocraţia în lumea de astăzi

Cleptocrația şi plutocraţia au reprezentat o problemă majoră la sfârșitul secolului al XX-lea și se pare că aceasta s-a acutizat la acest început de secol XXI, după cum arată analizele organismelor abilitate în acest sens, deoarece globalizarea sporită a făcut ca şi cleptocrații şi plutocraţii să-și ascundă și să-și protejeze bogăția mai ușor, investind foarte mult în afara ţării lor, angajând frecvent echipe juridice, lobbyști, purtători de cuvânt și alți reprezentanți pentru a-și proteja reputația.

De-a lungul istoriei, au existat multe guvernări care pot fi considerate cleptocratice şi/ sau plutocratice, chiar dacă nu au fost întotdeauna etichetate astfel. În anumite perioade, de pildă, orașe-state precum Veneția și Genova, în Evul Mediu, erau conduse de elite comerciale și bancare bogate. În epoca modernă, există îngrijorări în numeroase democrații despre influența disproporționată pe care o au miliardarii și corporațiile mari asupra politicilor publice.

Criticii cleptocraţiei şi plutocrației argumentează că aceste sisteme subminează democrația, deoarece puterea politică nu este distribuită în mod egal între cetățeni, fapt care duce la o societate mai polarizată și la instabilitate socială şi economică, deoarece majoritatea populației poate simți că interesele îi sunt ignorate de către cei aflați la putere.

Este o evidenţă, astăzi, că “Rețeaua interconectată a cleptocrației globale cuprinde companii fictive, instrumente financiare opace și investiții secrete în imobiliare și afaceri din cele mai bogate țări ale lumii” (britannica.com).

Kakistocraţia sau incompetenţa şi corupţia la putere

Kakistocraţia se dezvoltă în tandem cu cleptocraţia şi plutocraţia. Termenul (din cuvintele grecești „kakistos”/ “cel mai rău” și „kratos”/ “putere”, însemnând deci „guvernarea celor mai răi”) denumeşte un sistem de guvernare în care cei mai incompetenți, corupți sau lipsiți de etică membri ai societății ajung la putere.

Principalele caracteristici ale kakistocrației:

• Incompetență – persoanele care ajung la putere într-o kakistocrație sunt adesea cele mai puțin calificate pentru a guverna. Ele pot lua decizii care duc la eșecuri administrative, economice și sociale.
• Corupție – sistemul poate fi caracterizat de corupție endemică, liderii folosind pozițiile lor pentru a se îmbogăți, fără a ține cont de binele public.
• Nepotism și favoritism – într-o kakistocrație, funcțiile guvernamentale pot fi ocupate pe baza relațiilor personale, de rudenie sau loialitate politică, nu pe baza competenței sau meritului.
• Eroziunea instituțiilor – kakistrocraţia, ca şi cleptocraţia, se asociază cu disfuncţionalităţi grave, instituțiile statului sunt adesea slăbite sau corupte, deoarece cei care le conduc nu au interesul sau capacitatea de a le menține funcționale. Acest lucru poate duce la haos și instabilitate.
• Lipsa responsabilității – liderii, într-o kakistocrație, tind să evite responsabilitatea pentru acțiunile lor și să-și justifice eșecurile prin diverse pretexte, manipulând opinia publică sau suprimând opoziția.

Kakistocrația poate avea efecte dezastruoase asupra unei națiuni. Guvernarea ineficientă și coruptă poate duce la colaps economic, instabilitate socială și politică, degradarea infrastructurii și erodarea drepturilor și libertăților cetățenești. Pe termen lung, o kakistocrație poate submina încrederea populației în instituțiile democratice și în statul de drept, ceea ce poate fi dificil de reparat.

Deși termenul kakistocrație este mai rar utilizat, în comparaţie cu cleptocraţia, este uneori invocat în dezbaterile politice moderne, pentru a critica guvernările care par să fie marcate de incompetență și corupție la nivel înalt.

Cleptocraţia, plutocraţia şi kakistocraţia – “Si fecisti, nega”

“Si fecisti, nega” (“Când comiţi o infracţiune, neag-o!”) pare să fie un principiu de bază al cleptocraţilor, la fel de activ ca în timpurile mai vechi, bazându-se pe câteva direcţii de acţiune – crearea sau încurajarea unor grupuri care absorb resurse, promovarea celor care sunt dispuşi la colaborare cu cei care urmăresc să-şi impună puterea şi voinţa, alimentarea neîncrederii şi a discordiei între grupuri, impunerea propriei voinţe asupra grupurilor respective şi atingerea scopurilor.

De asemenea, în epoca actuală, spun analiştii vieţii politice şi economice, cleptocraţia, plutocraţia şi kakistocraţia, sub aparenţa “democraţiei”, câştigă teren şi inventează tot felul de debuşeuri – de exemplu, aşa-zisele “acte de caritate” ale cleptocraților pot fi valorificate în proceduri judiciare sau în opinia publică, pentru a le șterge “reputația” și a stabili un istoric de “buni cetățeni”.

Paradoxal, în multe țări din întreaga lume, astăzi, se spune într-un studiu al Universităţii Exeter, din Marea Britanie, în colaborare cu Universitatea Oxford, “guvernele sunt concepute nu în primul rând pentru a guverna, ci pentru a servi îmbogățirii personale a elitelor conducătoare […] Kleptocrația este, în mare măsură, responsabilă pentru crearea și perpetuarea multor crize globale de astăzi, inclusiv sărăcia acută și foamea, războiul, extremismul religios și inegalitatea globală. Deși cleptocrația nu este nouă, în ultimele decenii globalizarea financiară le-a permis cleptocraților, prin intermediari profesioniști în domeniul bancar și al dreptului în democrațiile consacrate, să-și ascundă cu ușurință fondurile furate în structuri offshore, rețele de afaceri și proprietăți de milioane de dolari din Occident. Activată de finanțele globalizate, cleptocrația a devenit acum o amenințare semnificativă pentru democrație”.

Suntem “prizonieri” în paradigma rutinei?

Efectele unor astfel de tendinţe – cleptocraţia, plutocraţia şi kakistocraţia – în lumea în care trăim, duc la consecinţe dezastruoase la nivelul societăţii – promovarea unor comportamente nocive, interese personale egoiste și lipsa stimei de sine. Obediența devine o virtute și o obișnuință, în căutarea unor avantaje personale, în timp ce conformismul este practicat pentru a menține aparențele favorabile. Diplomele sunt obținute ușor, fără a reflecta competențe reale, iar reflecția critică asupra lumii și vieții este absentă. Răul devine banalizat, iar oamenii se înstrăinează de sine, se dezumanizează, pierd empatia, recurg la violență verbală și fizică, trăiesc în frică și frustrare, fiind influențați de spiritul de turmă, adesea alimentat de rețelele sociale.

Viața trăită (în cel mai bun caz) la un nivel mediu și gândirea „cuminte,” care evită să „facă valuri” sau să perturbe echilibrul deja fragil al existenței cotidiene, par să fie coordonatele paradigmei existențiale la care se raportează majoritatea oamenilor astăzi, atât la noi, cât și în alte locuri, chiar dacă standardele de viață sunt diferite.

Rămâne la latitudinea fiecăruia să conştientizeze şi să mediteze la astfel de aspecte, să nu fie indiferent sau, şi mai grav, să nu rămână captiv în paradigma rutinei, să nu renunţe la propriile aspiraţii, dedicându-şi energia intereselor altora, care au puterea şi banii.

Sunt necesare gândirea critică și respingerea lucidă a rutinei și a succesului fără valoare, asumarea libertății individuale și curajul de a acționa. Conștientizarea capacităților pe care fiecare le are sau le poate dobândi prin voință, precum și refuzul constant al uniformizării, al „mersului pe sârmă” între incompetență și performanță, sunt esențiale. Viața fiecăruia dintre noi nu ar trebui să fie trăită ca un rol într-o piesă de teatru, unde trebuie să urmăm “indicațiile regizorale” pentru a-l interpreta.