Regele Ur-Nammu, conducătorul orașului antic Ur, a fondat a treia dinastie din Ur ce avea să dureze un secol. Ur-Nammu a fost cel care a promulgat cel mai vechi cod de legi cunoscut, cu aproximativ trei secole înaintea lui Hammurabi. Legile pe care le avem au supraviețuit în doar câteva copii fragmentate și ca atare sunt incomplete.
Codul este compus dintr-un prolog, în care regele este descris ca având drept divin și ca fiind cel care a adus dreptatea în țară și mai multe legi. Dacă este să ne luăm după codurile de legi ulterioare, cel mai probabil după lista legilor ar fi urmat și un epilog; acest lucru este imposibil de verificat din moment ce exact ultima parte lipsește. Acest cod este de mare importanță pentru studierea dreptului biblic, pe care îl precede cu aproximativ 5 secole.
Datând de la sfârșitul mileniului al III-lea Î.Hr., codul conține aproximativ 40 de legi rămase intacte, dar cum documentele sunt incomplete, e posibil să fi fost mult mai multe legi. Chiar și din cele care au supraviețuit, unele sunt incomplete iar altele sunt inexplicabile din moment ce nu se poate înțelege ce au vrut să spună.
Există suspiciuni în rândul arheologilor, din moment ce legile fuseseră scrise original pe o stelă de piatră ce nu a fost încă găsită, iar numai copii pe tablete de lut au fost descoperite. Chiar și așa, cuneiformele sunt foarte detaliate și conform unor arheologi conțin prima apariție a ideii de „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Istoricii consideră că practicile sumeriene au format și sunt originea sistemelor de credință iudaică, creștină și islamică.
În prolog, Ur-Nammu vorbește despre cum a stabilit ordinea în societate, despre cum a reglementat sau încurajat comerțul și agricultura, despre cum a standardizat anumite măsuri și multe altele. Există mai multe neclarități în cadrul prologului, dar acestea nu pot fi explicate.
Codul de lege al lui Ur-Nammu diviza societatea în două clase: oamenii liberi și sclavii. În general, sclavii lucrau ca servitori și ca meșteșugari. Ei erau deținuți de către stăpânii lor, dar statutul lor legal era relativ liber. Ei puteau aduce probe în procese, se puteau căsători și chiar puteau deține unele proprietăți.
Codul trata de asemenea și pedepsele pentru autorii de vătămare corporală și infracțiuni sexuale, dar și relațiile soldaților cu prima și a doua soție.
Structura dispozițiilor este simplistă și se bazează pe cauză și efect, dacă X se întâmplă atunci Y va avea loc. Acest stil simplist a dominat codurile de mai târziu, atât cele babiloniene, cât și cele avraamice.
Codul lui Ur-Nammu adresa probleme juridice în contextul omorului, sexului, atacului, crimelor, acuzațiilor și proprietăților. Ca exemplu putem include următoarele: dacă un om comite o crimă, atunci trebuie ucis; dacă o persoană apare ca martor într-un proces dar își retrage declarațiile, atunci acesta va trebui să plătească în măsura valorii aflate în litigiu; dacă un bărbat violează drepturile altuia prin deflorarea soției virgine a acestuia, atunci acel bărbat va trebui omorât.
Aceste legi sunt similare cu unele coduri ulterioare din Mesopotamia, cum ar fi Codul lui Hammurabi. Spre deosebire de codurile de legi de mai târziu, care au o listă lungă și înspăimântătoare de mutilări sau chiar moartea pentru diferite infracțiuni violente, Codul lui Ur-Nammu prevede o serie de amenzi. De exemplu, în cazul în care o persoană taie piciorul altei persoane, atunci acesta este nevoit să cântărească și să livreze 10 șekeli de argint; dacă un om scoate dintele altui om, atunci acesta va trebui să-i plătească celui din urmă 2 șekeli de argint; dacă un bărbat divorțează de prima lui soție, atunci el va trebui să îi plătească acesteia o mina de argint.
Pentru a se vedea diferența dintre Codul lui Ur-Nammu și Codul lui Hammurabi putem da ca exemplu o lege ce reglementa mărturia mincinoasă. Dacă regele din Ur prevedea ca pedeapsă pentru mărturie mincinoasă plata a 15 șekeli de argint, Hammurabi prevedea pedepse sălbatice, precum mutilarea sau chiar moartea mincinosului.
Într-o societate antică unde sclavia era un fapt comun, nu este de mirare că există o serie de legi ce fac referire în mod deosebit la aceștia. Căsătoria dintre un sclav și o femeie liberă era permisă cu condiția ca aceștia să dea un copil de sex masculin în serviciul stăpânului tatălui. Comparativ cu sancțiunile sălbatice adoptate în codurile de lege de mai târziu, acestea nu însemnau mai nimic. Copilul plasat în casa stăpânului nu era un sclav, acesta moștenind unele drepturi de la stăpân, iar ceilalți copii aveau să fie oameni liberi.
Per total, acest cod de lege este mult mai uman față ce legile ce aveau să apară mult mai târziu. Amenzile aveau să fie înlocuite cu bătăi, mutilări și tortură pe lângă amenzi, iar legile oarecum liberale ale sclavilor și femeilor au fost făcute mult mai severe, mai brutale și nedrepte. De ce acest lucru s-a întâmplat nu este înțeles în mod clar.
Toate acestea fiind spuse, nu este o exagerare a se afirma că acest Cod al lui Ur-Nammu a fost un deschizător de drumuri.
