Partidul Comunist din Cambodgia, cunoscut şi sub numele de Khmerii Roşii, a fost în mare parte o mişcare subterană până la momentul preluării puterii în 1975. În 1954 Cambodgia primeşte independenţa din partea Franţei, după ce fusese protectorat francez pentru aproape 100 de ani, moment în care vine la conducere prinţul Norodom Sihanouk.
În acest timp un bărbat pe nume Saloth Sar se întorcea în Cambodgia după ce fusese la studii în străinătate. Acesta se întoarce cu idei extreme legate de marxism iar în sensul acesta îşi schimbă numele în Pol Pot şi se alătură unei mişcări comuniste subterane, unde în scurt timp ajunge lider. Datorită persecuţiilor lui Norodom Sihanouk, membrii partidului sunt nevoiţi să se ascundă în junglă, unde Pol Pot îşi organizează forţele sub numele de Khmerii Roşii şi începe un război de gherilă împotriva guvernului.
În 1970 prinţul Sihanouk este înlăturat de la putere de armata americană. În acelaşi an armata americană invadează Cambodgia pentru a-i alunga pe vietnamezi din taberele lor armate de la graniţă. Acest lucru nu a făcut decât să-i împingă pe vietnamezi mai adânc în Cambodgia şi să se alăture Khmerilor Roşii.
În tot timpul în care armata americană a fost staţionată în Cambodgia, a bombardat estul ţării unde se aflau adăposturile vietnameze; bombardamentele au durat patru ani şi au dus la moartea a aproximativ 150.000 de ţărani cambodgieni, fapt ce a crescut popularitatea lui Pol Pot. Supravieţuitorii s-au văzut nevoiţi să se mute în capitală unde au putut constata regresul economic şi militar pe care îl suferise ţara.
După retragerea trupelor americane din Vietnam şi Cambodgia, guvernul îşi pierde ajutorul militar iar momentul este speculat de Pol Pot care, împreună cu armata sa, preia controlul capitalei şi al ţării. Pol Pot se inspiră din revoluţia culturală a lui Mao Zedong din China şi încearcă să construiască o utopie agrară pe care o redenumeşte Republica Democrată Kampuchea.
Pol Pot declară anul 0 şi începe purificarea socială. Influenţele vestice precum capitalismul şi oraşele sunt eliminate. Religia şi toţi străinii trebuiau eliminaţi. În acest sens ambasadele au fost închise, iar folosirea limbilor străine era interzisă. Toate sursele media nu mai erau permise, afacerile personale erau închise, educaţia era oprită, îngrijirea medicală dispăruse, orice ajutor medical sau economic era respins.
Toate oraşele din Cambodgia au fost evacuate forţat. Doar din capitala Phnom Penh mai mult de două milioane de persoane au fost nevoite să plece şi să se îndrepte spre zona rurală. Estimările arată că undeva la 20.000 de persoane au murit pe drum.
Milioane de cambodgieni erau forţaţi să muncească precum sclavii în zonele rurale. Din moment ce erau hrăniţi cu doar 180 de grame de orez la două zile, nu după mult timp mulţi au început să moară din cauza bolilor, a suprasolicitării sau din cauza malnutriţiei.
În toată ţara aveau loc epurări ale vechiului regim. Oamenii erau executaţi pentru că aveau un nivel ridicat de educaţie sau pentru că erau bogaţi; un alt motiv îl reprezenta ocupaţia lor; cei care erau doctori, avocaţi, profesori sau oficiali ai fostului gurvern erau omorâţi. Toţi cei care erau suspectaţi că nu îi erau loiali lui Pol Pot erau împuşcaţi, în cele din urmă ajungându-se şi la membri ai Khmerilor Roşii.
Minorităţile fuseseră şi ele decimate. Din cei 425.000 de chinezi ce locuiau în Cambodgia, mai mult de jumătate fuseseră omorâţi. Nenumărate atrocităţi au fost comise şi asupra musulmanilor, pe care obişnuiau să-i forţeze să mănânce carne de porc, pe cei care refuzau împuşcându-i.
În viziunea Khmerilor Roşii, oraşele reprezentau inima capitalismului şi era obligatorie distrugerea lor. Mutarea oamenilor de la oraşe în zonele rurale însemna crearea unei societăţi comuniste ideale. Ideea tranformării lor în ţărani era datorată credinţei că ţăranii erau oameni simpli, muncitori, ce nu i-ar fi exploatat pe ceilalţi. Din acest motiv ei îi numeau pe ţărani „oamenii vechi” şi îi considerau comuniştii ideali pentru noua Cambodgia.
Locuitorii oraşelor erau văzuţi drept „oamenii noi” şi erau consideraţi drept rădăcina capitalismului, deci oponenţi ai comunismului. Nu conta cu ce se ocupau – doar simplul fapt că deciseseră să locuiască în oraşe reprezenta loialitatea lor pentru capitalism. Din acest motiv sute de mii de orăşeni fuseseră numiţi inamici ai statului şi executaţi.
Când planul lui Pol Pot nu a funcţionat, acesta nu s-a învinuit şi nici nu a considerat că planul în sine era greşit. El a dat vina pe membrii pro-vietnamezi din cadrul partidului. Din acest motiv el i-a condamnat la moarte, incluzând aici şi unii dintre cei mai vechi colegi ai săi. În timp ce Cambodgia se destrăma, acesta devenea din ce în ce mai paranoic şi credea că este înconjurat de inamici. Faptul a dus la creşterea numărului de crime şi a transformat partidul într-o unealtă de teroare până când Vietnamul a invadat Cambodgia în 1979.
