Comunităţile online sunt, astăzi, o realitate de neignorat. Au devenit un adevărat fenomen social, pentru că exprimă nevoia de apartenenţă care îi determină pe oameni să se alăture, să se integreze într-un grup, să schimbe opinii, impresii, să comenteze experienţe, să găsească motivaţii, să se informeze în legătură cu alegerile pe care le au de făcut, la un moment sau altul, în activităţile, planurile, proiectele de viaţă etc.
Începând cu anii 1990, până în prezent, numărul comunităţilor online a crescut exponenţial şi extrem de diversificat, fie că este vorba de marketing (community marketing), business, educaţie, web design, ştiinţă, showbizz, fun-group, profesii diferite, forumuri, comunităţi online ale pasionaţilor de sport, de jocuri, ale iubitorilor de animale, ale celor interesaţi de dezvoltare personală etc. Există şi comunităţi virtuale care au ca scop sprijinirea unor cauze umanitare sau civice.
Forumurile comunităţilor virtuale sunt, de asemenea, extrem de dinamice şi foarte apreciate de utilizatori, deoarece, chiar şi atunci când este vorba de discuţii strict orientate tematic, punctele de vedere exprimate pot dobândi un caracter mult mai larg şi să răspundă şi altor chestiuni de interes general sau personal.
Nici măcar cel căruia i se atribuie inventarea conceptului de “comunitate virtuală” (“virtual community”), americanul Howard Rheingold, nu a anticipat explozia de popularitate a acestei forme de interacţiune socială.
În 1993, Rheingold a publicat o carte devenită celebră – “The Virtual Community” – în care sublinia, printre altele, că : “Noi, oamenii, am fost numiţi adesea “animale sociale”. În epoca Internetului, nu mai este însă de ajuns să fim pur şi simplu “animale sociale”, sporovăind la petreceri, cocktail-uri, înfruntându-ne la întâlniri de afaceri sau in alte imprejurări. Este sarcina noastră, esenţială, centrală, crucială să ne transformăm din simple creaturi sociale în creaturi comunitare, care să-şi conştientizeze libertatea, deschiderile, angajamentele, vulnerabilităţile şi ataşamentul faţă de o comunitate autentică. Este singurul mod prin care evoluţia umană poate continua”.
Comunităţile online şi Piramida lui Maslow
O comunitate online există datorită posibilităţilor tehnice de comunicare, dar importanţa acesteia este dată, în primul rând, de conţinutul comunicărilor, de motivaţia participării la comunitate, şi abia apoi de mijloacele tehnice. Acesta este principalul motiv pentru care este vorba de un fenomen social, nu de unul tehnic.
În raport cu o comunitate virtuală, cel interesat poate fi un “observator”, un “începător”, un membru obişnuit al comunităţii respective sau lider, în funcţie de gradul de implicare. Şi mai important, un membru al unei comunităţi vrea să fie acceptat, ascultat, “inclus”.
Cu mult înainte de apariţia Internetului, psihologul american Abraham Maslow, în celebra sa teorie despre nevoile umane, concretizată în ceea ce se numeşte “Piramida lui Maslow”, punea în evidenţă cinci niveluri de necesităţi.
Din punctul lui de vedere, imediat deasupra nevoilor primare, vitale (hrană, apă, securitate, locuinţă, serviciu etc.), se situează nevoia de apartenenţă, adică nevoia de prietenie, de iubire, de relaţie armonioasă cu familia, cu lumea, dar şi de integrare într-un grup, în funcţie de preocupări, interese, afinităţi, pasiuni.
Pe această bază se construieşte următorul nivel, care dă valoare condiţiei umane – stima de sine, valorizarea de sine, depăşirea prejudecăţilor, creativitatea, libertatea. La acestea se adăugă, în mod firesc, dorinţele “neaşteptate” – dorinţe de emoţie, de partajare, de empatie.
La peste o jumătate de secol de când Maslow şi-a formulat teoria, psihologii, sociologii, antropologii constată impactul extraordinar al Internetului, implicit al comunităţilor virtuale, în cultivarea nevoilor superioare ale omului, parte integrantă a echilibrului interior.
Comunităţile virtuale şi netizen-ul
“Netizen”-ul este un cuvânt-valiză (cuvânt rezultat din fuziunea a două sau mai multe cuvinte existente într-o limbă), inventat în 1992, de către un profesor universitar american, specialist în teoria Internetului, Michael Hauben.
Netizen, un termen care s-a internaţionalizat deja, provine din fuziunea a doi termeni englezeşti – “net” (abreviere de la “Internet”) şi “citizen” (cetăţean), însemnând “cetăţean digital” sau “cetăţean al net-ului” şi desemnează o persoană care utilizează Internetul şi Tehnologia Informaţiei şi a Comunicării (TIC), într-o manieră regulată şi contributivă.
O persoană devine “netizen” din momentul în care foloseşte o adresă de e-mail, este activă în reţelele sociale, în comunităţile online, pe forumuri, tranzacţionează online, publică articole etc. Mai mult, Michael Hauben, autor al cărţii “Netizens: On the History and Impact of Usenet and the Internet”, a văzut în apariţia şi dezvoltarea Internetului “posibilitatea oricărui utilizator de a se implica şi de a interveni în marile întrebări ale lumii şi de a se face util la nivel planetar”.
Într-un articol intitulat “Simţul comun: impactul pe care îl are Internetul asupra vieţii oamenilor”, care va deveni primul capitol din cartea “ Netizens: On the History and Impact of Usenet and the Internet”, şi în care Michael Hauben răspunde la o serie de întrebări care i-au fost adresate intr-o comunitate online de ştiri, acesta spune: “Bun venit în secolul al XXI-lea! Eşti un netizen şi exişti ca cetăţean al lumii datorită conectivităţii globale, pe care net-ul a făcut-o posibilă. Oricine este compatriotul tău. Locuieşti fizic într-o ţară, dar eşti în contact cu o mare parte a lumii prin intermediul reţelei globale de calculatoare. Practic, trăieşti alături de fiecare netizen din lume. Separarea geografică este înlocuită de existenţa în acelaşi spaţiu virtual”.
Aşa cum un cetăţean participă la dinamica unei societăţi, un netizen participă la dinamica lumii virtuale. O lume care nu este nici paralelă, nici opusă celei palpabile, ci o completare a acesteia. Într-un astfel de context, secolul al XXI-lea, în pofida scepticilor şi al celor care neagă importanţa majoră a Internetului, va pune pune bazele unei alte conştiinţe individuale şi colective, unui alt fel de comportament, graţie multiplelor maniere de a participa la viaţa societăţii, mult mai simple, mai accesibile, vizibile şi difuzabile.
Declaraţia de independenţă a cyberspace
În cadrul Forumului economic mondial de la Davos, Elveţia, din 1996, americanul John Perry Barlow, poet, eseist, blogger, cyberactivist, agricultor, a conceput şi a făcut publică „Declaraţia de independenţă a cyberspace”.
Barlow face distincţia dintre “cetăţenia digitală”, deplină, şi “cetăţenia civilă”, prin faptul că “cetăţenia cibernetică are drepturi specifice care trebuie aparate şi dezvoltate”. Prin natura sa instantanee, descentralizată şi multilaterală, spune autorul, lumea digitală oferă un mod mult mai uşor şi mai participativ de informare şi de exprimare decât în majoritatea democraţiilor din lumea reală.
Prin intermediul Internetului, comunicarea are loc la nivel orizontal, nu vertical. În reţelele sociale, comunităţile online, forumuri, discuţiile sunt libere, oricine are posibilitatea să-şi exprime opiniile, să participe la decizia publică, ceea ce impune crearea de noi drepturi, care implică ele însele o nevoie de educaţie specifică.
Această nouă educaţie şi accesul la instrumentele digitale, sublinia Barlow, deocamdată nu sunt distribuite în mod egal în lume. Există un decalaj digital, legat de fracturile sociale, în funcţie de regiuni, ţări şi oameni. Cetăţenia digitală nu este accesibilă tuturor, învăţarea practicilor nu este standardizată, dar lumea viitorului apropiat nu mai poate fi concepută fără toate acestea.
În 2012, John Perry Barlow a primit premiul “Internet Hall of Fame”, acordat de Internet Society (ISOC), prin care se recunosc meritele unei persoane care a avut contribuţii semnificative în dezvoltarea şi promovarea Internetului.
Un recurs la istorie ne arată că individualitatea umană nu poate funcţiona în afara comunităţilor şi că mereu s-au găsit forme, adaptate timpului, care să-i reunească pe oameni. În secolul al XVII-lea, de pildă, în Europa, foarte cunoscut era exemplul abatelui Marin Mersenne, apropiat de Galileo Galilei, Descartes, Pascal, supranumit “Secretarul ştiinţific al Europei savante”, deoarece a reuşit crearea unei “reţele ştiinţifice”, prin intermediul poştei şi al scrisorilor, minţile luminate ale timpului fiind astfel în legătură, făcând schimb de idei şi impresii.
În prezent, indiferent că este vorba de reţele sociale, forumuri, orice alt fel de comunităţi online, mediul virtual permite accesul rapid la ştiri de actualitate şi de interes, răspunde, mai mult decât oportunităţile din viaţa reală, la nevoia de apartenenţă şi de autovalorizare, a reinventat felul de a fi al omului modern. „Suntem interconectaţi – observa Stephen Hawking – precum neuronii unui creier gigant„.
Internetul, spunea un filosof francez contemporan, Bernard Stiegler, poate fi “şi remediu şi otravă, şi emenacipare şi alienare”. Depinde de fiecare, de nivelul de educaţie, de inteligenţă, de instrucţie, ce şi cum alege din ceea ce i se oferă, ce fel de netizen vrea să fie.
