Constelatia Aquarius este situata in emisfera sudica. Numele sau inseamna “varsator” si provine din limba latina. Aceasta constelatie se afla intr-o regiune a cerului deseori numita “Marea”, deoarece contine un numar de constelatii ale caror nume sunt legate de apa: Pisces (Pesti), Eridanus (Raul) si Cetus (Balena), printre altele. La fel ca si alte constelatii zodiacale, Aquarius a fost catalogata de catre astronomul grec, Ptolemeu, in secolul al 2-lea. In Aquarius se afla faimoasa stea supergiganta Sadalsuud (Beta Aquarii) si un numar de obiecte importante, cum ar fi: clusterele globulare Messier 2 si Messier 72, asterismul Messier 73, galaxia pitica Aquarius, galaxia Atomi pentru Pace (NGC 7252) si doua nebuloase extrem de cunoscute (Saturn si Helix).

Aquarius se afla pe locul 10 in topul celor mai mari constelatii, ocupand o zona de 980 de grade patrate. Aceasta este situata in cel de-al patrulea cadran al emisferei sudice si poate fi vazuta la latitudini cuprinse intre +65 de grade si -90 de grade. Constelatiile vecine cu Aquarius sunt: Aquila, Capricornus, Cetus, Delphinus, Equuleus, Pegasus, Piscis Austrinus, Pisces si Sculptor. Aquarius contine trei obiecte Messier – M2 (NGC 7089), M72 (NGC 6981) si M73 (NGC 6994) – si are sapte stele in jurul carora orbiteaza planete cunoscute. Cea mai stralucitoare stea din constelatie este Sadalsuud (Beta Aquarii). Exista patru ploi de meteoriti asociate cu aceasta constelatie, si anume: Aquaridele din martie, Aquaridele Eta, Aquaridele Delta si Aquaridele Iota. Aquarius face parte din familia de constelatii a zodiacului, alaturi de Aries (Berbec), Taurus (Taur), Gemini (Gemeni), Cancer (Rac), Leo (Leu), Virgo (Fecioara), Libra (Balanta), Scorpius (Scorpion), Sagittarius (Sagetator), Capricornus (Capricorn) si Pisces (Pesti).

Alpha Aquarii si Beta Aquarii

Sadalmelik este o supergiganta galbena de tip G, care se afla la aproximativ 800 de ani lumina distanta de noi. Aceasta stea este de 3000 de ori mai luminoasa decat soarele si are o magnitudine aparenta de 2,950. Numele sau provine din expresia araba “sa’d al-malik”, care inseamna “norocul regelui”. Uneori, aceasta stea este numita si Rucbah, un nume pe care il imparte cu Delta Cassiopeiae.

Sadalsuud este cea mai stralucitoare stea din Aquarius. Aceasta apartine unei clase rare de stele – supergigantele galbene. Sadalsuud are o magnitudine aparenta de 2,91 si se afla la aproximativ 610 ani lumina distanta de noi. Numele sau provine din expresia araba “sa’d al-suud”, care inseamna “norocul norocului”. Aceasta stea a mai fost numita si Lucida Fortunae Fortunarum, care in latina inseamna “cel mai stralucitor noroc al norocului”. Sadalsuud este asociata cu primavara si cu norocul adus de soarele care rasare dupa ce trece iarna. Masa acestei stele este de 6 ori mai mare decat a soarelui, iar luminozitatea ei este de 2200 de ori mai puternica. Sadalsuud este o stea tripla sau multipla. Componenta primara, Beta Aquarii A are doua componente optice, una cu o magnitudine de 11,0 si alta cu o magnitudine de 11,6.

Skat si Sadachbia

Skat (Delta Aquarii) isi imparte numele traditional cu Beta Pegasi (Scheat). Numele provine din cuvantul arab “as-saq”, care inseamna “picior” sau “fluierul piciorului”. Skat este cea de-a treia cea mai stralucitoare stea din constelatia Aquarius. Se crede ca aceasta stea face parte din Grupul de Miscare Ursa Major (Collinder 285) – o asociatie de stele care include cele mai importante stele din Ursa Major, care impartasesc viteze si origini comune. Skat are o magnitudine aparenta de 3,269 si se afla la aproximativ 160 de ani lumina distanta de noi.

Delta Aquarii este asociata cu o ploaie de meteoriti, Delta Aquaridele. Delta Aquaridele de sud sunt vizibile de la jumatatea lui iulie pana la jumatatea lui august. Aceasta ploaie de meteoriti are o rata medie de 15-20 de meteoriti pe ora si isi atinge varful pe 28-29 iulie. Delta Aquaridele de nord apar intre 16 iulie si 10 septembrie. Aceasta ploaie de meteoriti are o rata medie de 10 meteoriti pe ora si isi atinge varful la jumatatea lunii august.

Citește și:  Constelatia Phoenix

Sadachbia (Gamma Aquarii) are o magnitudine aparenta de 3,84 si se afla la 158 de ani lumina distanta de noi. Numele sau provine din expresia araba “sa’d al-axbiyah”, care inseamna “norocul caselor”. Gamma Aquarii este o stea binara spectroscopica a carei perioada este de 58,1 zile.

Constelatia Aquarius, Foto: inthelandoftheblindoneeyeisking.wordpress.com

Sadaltager si R Aquarii

Sadaltager (Zeta Aquarii) este o alta stea binara care are o magnitudine aparenta de 4,42 si se afla la 103 ani lumina distanta de noi. Numele sau provine din expresia araba “sa’d al-tajir”, care inseamna “norocul negustorului”. Uneori, aceasta stea este numita si Altager, care este o alta varianta a aceluiasi nume. Cea mai stralucitoare componenta, Zeta-2 Aquarii, este o pitica alb-galbuie de secventa principala de tip F, in timp ce insotitoarea sa, Zeta-1 Aquarii, este o subgiganta alb-galbuie de tip F. Aceste doua stele sunt aproximativ la fel de luminoase – Zeta-1 Aquarii are o magnitudine vizuala de 4,59, iar Zeta-2 Aquarii are o magnitudine vizuala de 4,42.

R Aquarii se remarca prin faptul ca este o stea simbiotica. Este o stea binara si se crede ca este compusa dintr-o pitica alba si o giganta rosie, care este o stea variabila de tip Mira. Gravitatia piticei albe atrage material de la giganta rosie si uneori evacueaza surplusul, care formeaza o nebuloasa in jurul sistemului. Aceasta nebuloasa este cunoscuta sub numele de Cederblad 211. R Aquarii are o magnitudine aparenta de 7,69 si se afla la aproximativ 600 de ani lumina distanta de noi.

Alte stele importante

Psi-1 Aquarii sau 91 Aquarii este cea mai stralucitoare componenta dintr-un sistem triplu de stele, care se afla la aproximativ 148 de ani lumina distanta de noi. Steaua principala este o giganta portocalie a carei magnitudine aparenta este de 4,22 si in jurul careia orbiteaza o exoplaneta confirmata (descoperita in anul 2003). Insotitoarea sa este o alta stea binara compusa din doua stele cu magnitudinea 10. Planeta care orbiteaza in jurul stelei principale este numita 91 Aquarii b sau HD 219449 b. Distanta de la aceasta planeta pana la steaua pe care o orbiteaza este de 48,5 GM (mai mica decat distanta dintre soare si planeta Mercur care este de 57,9 GM).

Gliese 849 este o pitica rosie care se afla la 29 de ani lumina distanta. In jurul acestei stele orbiteaza o planeta asemanatoare cu Jupiter, numita Gliese 849b. Planeta a fost descoperita in august 2006 – a fost prima planeta asemanatoare cu Jupiter, care are o orbita de lunga durata, ce a fost descoperita orbitand in jurul unei pitice rosii.
Gliese 876 este o alta pitica rosie, care se afla la numai 15 ani lumina distanta. Totusi, aceasta stea este slab iluminata (are magnitudinea aparenta de 10,1) si nu poate fi vazuta cu ochiul liber, in ciuda proximitatii sale. In anul 2010 s-a confirmat faptul ca, in jurul acestei stele orbiteaza patru planete extrasolare. Cea mai apropiata planeta de stea poate fi o planeta mica asemanatoare cu Neptun sau poate fi o planeta terestra mare. Planetele din mijloc sunt similare cu Jupiter. Planeta exterioara este asemanatoare cu Uranus in ceea ce priveste masa. Orbitele celor trei planete exterioare sunt blocate intr-o rezonanta Laplace, cu un raport intreg simplu (1:2:4) intre perioadele lor orbitale cum sunt satelitii lui Jupiter (Ganymede Europa si Io).

88 Aquarii este o giganta portocalie de tip K, care se afla la aproximativ 243 de ani lumina distanta. Magnitudinea sa aparenta este de 3,68. Epsilon Aquarii este o subgiganta alba si se afla la aproximativ 215 ani lumina distanta. Magnitudinea sa aparenta este de 3,8 si se crede ca este o stea variabila. Lambda Aquarii este o giganta rosie de tip M, care se afla la 392 de ani lumina distanta. Aceasta este o stea variabila neregulata, a carei magnitudine aparenta este de 3,73.

VIDEO: Constelatia Aquarius

https://www.youtube.com/watch?v=JvjZg9v8fW0

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.