Creierul este organul care controlează majoritatea activităților corpului uman. Părțile sale componente sunt: creierul mare (cu emisferele sale) care este centrul activităților mentale și care conține zonele senzoriale, asociative și motorii importante; creierul mic sau cerebelul care controlează mișcările și echilibrul muscular; diencefalul reprezentat de talamus și hipotalamus; trunchiul cerebral alcătuit din mezencefal (transportă impulsuri înspre talamus și din creierul mare spre măduva spinării), puntea lui Varolio (face legătura între părțile creierului și măduva spinării) și bulbul (sau măduva alungită) responsabil pentru buna reglare a acțiunilor inconștiente, controlate de hipotalamus, cum ar fi sistemul respirator.
În privința funcțiilor și a modului în care funcționează creierul există nenumărate experimente şi teorii diverse.
Există teorii conform cărora nu folosim mai mult de 10-20 la sută din capacitatea creierului. Alte teorii vin cu dovezi că de fapt folosim mai mult sau chiar tot creierul, bazate pe RMN (rezonanță magnetică nucleară). Dar chiar și aceste teorii nu pot garanta complet ceea ce afirmă și enunță că încă nu se cunoaște cu siguranţă ce și cum face creierul de fapt.
Există teoria privind cele două emisfere, cu funcții diferite (creativitatea în emisfera dreaptă și raționalitatea în stânga). Astăzi, este și ea contestată parțial, considerându-se că de fapt cele două emisfere, în anumite condiții și nu complet, pot prelua activitatea celeilalte.
Totuși, ce face creierul?
Are o putere enormă de „calcul”. Funcționează tot timpul, noi fiind conștienți doar de o parte infimă a proceselor mentale care se desfășoară în creierul nostru (de la controlul și adaptarea mecanismelor homeostazice, până la procesele creative abstracte).
Creierul înmagazinează în rețelele neuronale o cantitate imensă de informație. În creier există 100 de miliarde de neuroni care realizează conexiuni complexe. Chiar și la această informație avem acces conștient tot într-un procent foarte mic. Teoriile psihofizicii enunță faptul că, de fapt, creierul nu uită nimic, ci noi nu mai suntem capabili să accesăm informația.
La ce folosește memoria imensă și capacitatea enormă de „calcul” a creierului?
Activitatea permanentă a creierului este aceea de a analiza tot timpul acțiunile noastre, acțiunile celor din jur, mediul înconjurător și pe baza acestor analize, rulează prognoze, scenarii de supraviețuire a organismului și pregătește soluții pentru problemele posibile, probabile sau imediate, reale.
Creierul, pe baza experiențelor anterioare (proprii sau observate la alții) face predicții despre viitor, determinând acțiunile noastre şi mai ales consecințele acestora.
Ceea ce este uimitor este faptul că această activitate a creierului este continuă. Creierul, pe măsură ce trece secunda prezentă, deja începe analiza următoarelor secunde, adaptându-și predicția din nou.
Noi nu controlăm acest proces. El face parte din „programul” de supraviețuire a organismului și se derulează automat. Ceea ce conștientizăm din acest proces sunt emoțiile, semnale transmise conștientului în legătură cu o situație cu potențial distructiv față de organism.
Sentimentul de frică față de o anumită acțiune (proprie sau externă nouă) este semnalul transmis de creier în urma unei analize, finalizată cu o prognoză de pericol.
Bucuria atunci când, de exemplu, câștigăm la loto, este rezultatul unei prognoze, a unei predicții că ne vom satisface multe plăceri, dar și că ne vom putea proteja mai bine, deci vom avea șanse mai mari de supraviețuire.
Deci, dacă ar fi să descriem creierul prin prisma acestei activități continue, el este o mașină de „citit” viitorul, o mașină care face predicții și se adaptează continuu la nou.
 care este centrul activităților mentale și care conține zonele senzoriale, asociative și motorii importante.){kind=link}