Cu scaun la cap/ A avea scaun la cap este o expresie născută în spaţiul românesc, altfel spus, este o expresie idiomatică (specifică unei anumite limbi), purtând amprenta realităţii autohtone şi conferind, ca orice expresie, mai multă plasticitate limbajului.
În frazeologie (ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul îmbinărilor de cuvinte), o expresie idiomatică este definită ca având un mare grad de fixitate, ceea ce înseamnă că sensul expresiei nu rezultă din înţelesurile inițiale ale elementelor componente adăugate unul altuia, ci că îmbinarea de cuvinte are un sens nou, diferit de acestea. De aceea, o expresie, pentru a fi înţeleasă, trebuie folosită în aceeaşi structură, pentru a o putea recunoaşte semantic şi formal.
Cu scaun la cap/ A avea scaun la cap
Dacă sensul expresiei “Cu scaun la cap”, cu valoare adjectivală, este bine-cunoscut de vorbitorii de limba română – “cu judecată dreaptă, cuminte” (DEX), chibzuit, înţelept, aşezat etc. – originea acesteia rămâne incertă.
Cei mai mulţi lingvişti consideră că expresia “Cu scaun la cap” s-a născut prin raportare la sensuri învechite al substantivului “scaun” – “tron” (prin extensie, “funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie”) sau “instanță judecătorească”/ consiliu, sfat, divan sau “Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical)/ reședința papei”.
În toate aceste cazuri, sensul cuvântului “scaun” trimitea la ideea de autoritate, înţelepciune, prestigiu şi, prin transfer de sens, “omul înţelept” este un “om cu scaun la cap”.
In legatură cu originea expresiei există si alte explicatii, bazate pe tentative de asociații logice – la fel cum un scaun trebuie să aibă stabilitate și să-și îndeplinească scopul în mod corespunzător, o persoană ar trebui să aibă o gândire adecvată și să fie în stare să-și folosească mintea/ capul în mod eficient, rațional, pentru a lua decizii ințelepte.
De la “scaunul minţii”, la “om cu scaun la cap”…
O explicaţie interesantă şi bine documentată este dată de Rodica Zafiu, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București, într-un articol din “Dilema veche”, articol în care este citat, printre altele, un fragment din “Cazania sau Carte românească de învăţătură”, a lui Varlaam, din 1653, în care se face referire la “scaunul minţii”: “Gândul omului are scaunul său în cap, că acolea șeade mentea și înțelegerea din carea purceade înțelepciunea. (…) Aceastea şi ş-alte isprăvi de treabă mentea le svătuiaşte, carea are scaunul său în capul omului”.
În acelaşi articol se precizează că sintagma “scaunul minţii” era frecvent întrebuinţată în traducerea cărţilor populare (de exemplu, “Viaţa lui Esop”, “Halima”) la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, trecând, în timp, în limbajul curent: “Expresia cu scaun la cap devine de fapt un echivalent pentru “cu minte” (sintagmă care s-a sudat, producând adjectivul “cuminte”) sau “cu cap” […]
Echivalențele metonimice permit și apariția unor variante de tipul cu “scaun la minte” („ispititor, îndrăzneț, limbă rea dar cu scaun la minte”, Familia, 29 octombrie 1900) și cu scaun la judecată („român cu scaun la judecată”, Tribuna, 22 ianuarie 1905), în care scaunul se fixează în rolul de simbol al stabilității rațiunii. Așadar, expresia actuală se poate explica pornind de la ideea “Mintea are scaun în capul omului”. De unde rezultă că Omul are scaun (al minții) la cap. Sau îl are șubred. Sau nu-l are” (Rodica Zafiu, în “Dilema veche”, nr. 938 din 31 martie – 6 aprilie 2022).
Un cuvânt “provocator” – alte expresii cu substantivul “cap”
Se pare că, în limbajul popular/ colocvial, substantivul “cap” a generat nenumărate expresii, semn că oamenii au fost/ sunt preocupaţi de a exprima într-un mod cât mai sugestiv, uneori subtil, metaforic, aspecte care pun în evidenţă “mintea”, înţelepciunea, chibzuinţa, inteligenţa sau, dimpotrivă,prostia, nepriceperea, ignoranţa, obtuzitatea.
Iată câteva exemple de astfel de expresii, luate la întâmplare, care nu numai că nu au fost uitate, dar vin, din timpuri vechi, cu toată bogăţia de sensuri şi nuanţe, contribuind la expresivitatea exprimării: cu gărgăuni la cap, a umbla cu capul în traistă, bătut în cap, a nu şti unde-i este capul, a-şi pierde capul, a-şi lua lumea în cap, Vai (sau haram) de capul lui, a se da cu capul de toţi pereţii, a sta pe capul cuiva, a şi-o lua în cap, a se urca în capul cuiva, a suci capul cuiva, a-şi bate capul, a fi greu (sau tare) de cap , a-l tăia capul, a-i cânta sticleţii în cap, a-i face cuiva capul calendar, a-i sări ochii din cap, a nu avea cap, a i se sui cuiva în cap, a umbla cu capul între urechi, a deschide capul cuiva etc.
