Am auzit, nu demult, la o emisiune TV, cum un moderator de emisiune, anunţa, cu seninătate, despre faptul că un inculpat, la momentul arestării preventive, “s-a prelevat de dreptul la tăcere”, afirmaţie absurdă, cu atat mai gravă cu cât venea din partea unui ziarist, care ar trebui să fie un model în privinţa stăpânirii limbii în care comunică.

Verbul a preleva, un neologism (din fr. prelever), înseamnă: a detașa, a extrage, a lua (cu anticipație) o parte dintr-un tot, dintr-un ansamblu; a recolta un eșantion de țesut, lichid organic etc. spre a fi studiat (DEX).

Paronimul său – a prevala – tot un împrumut din limba franceză (fr. prevaloir, lat. praevalere) are sensul: 1. a avea preponderență; a predomina; a ocupa o poziție dominantă (prin cantitate, forță, greutate, valoare, importanță etc.); a se impune prin superioritate (numerică, valorică, potențială); 2. Refl. a se folosi de ceva, a face uz de ceva in vederea atingerii unui scop (DEX).

Prin urmare, revenind la contextul menţionat la începutul articolului, corect este sa se spuna, de exemplu: Un inculpat se putea prevala de dreptul la tăcere sau Unui inculpat i se puteau preleva probe de sânge, de ţesut etc.

Conjugarea corectă a verbului a preleva, la indicativ, prezent, este: eu prelev, tu prelevi, el/ea prelevă, noi prelevăm, voi prelevaţi, ei/ele prelevă. În cazul lui a prevala, la acelaşi mod şi timp, formele corecte sunt: eu prevalez, tu prevalezi, el/ea prevalează, noi prevalăm, voi prevalaţi, ei/ele prevalează.

Aşadar, în legătură cu întrebarea din titlul articolului, răspunsul corect este că ambele forme – a prevala, a preleva – sunt corecte, dar au sensuri diferite. Alte exemple: Interesele personale, în multe situaţii, prevalează în raport cu cele generale/M-am prevalat de drepturile prevazute prin lege, pentru a-mi apăra cauza/La acest spital, se vor putea preleva organe, ţesuturi şi celule în vederea realizării unor transplanturi etc.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.