În ediția on-line a unui ziar, am citit că „încurajarea inițiativei particulare va duce la o bună stare generală”, iar în altă parte ca „poporul vrea libertate, bună stare, cinste și dreptate”. Dincolo de limbajul „de lemn”, obositor și golit de sens, folosit în exprimarea acestor dorințe „mărețe”, o altă problemă majoră, în fragmentele citate, este ortografierea structurii „bună stare”.
Importanța contextului în utilizarea termenilor BUNĂ STARE și BUNASTARE ne poate ajuta să înțelegem mai bine cum și când să folosim fiecare expresie. În timp ce bună stare se referă adesea la o condiție fizică sau emoțională pozitivă, bunăstare poate avea o conotație mai amplă, legată de prosperitate sau bine general. Acestă distincție ne ajută să transmitem mesajul dorit cu mai mare acuratețe.
Bună stare și bunăstare sunt omofone, adică se pronunță identic, dar se ortografiază diferit, având sensuri diferite, în funcție de context.
Astfel, bunăstare, un cuvânt compus prin contopire (scris într-un cuvânt) are sensul: situație materială bună, prosperă; prosperitate, belșug, bogăție (DEX).
Bună stare este o structură alcătuită din substantivul stare și adjectivul bună (care poate fi antepus sau postpus substantivului bună stare/stare bună), referindu-se la prezentarea/situația nealterată, neuzată, în care se află ceva sau cineva.
Este corect, de exemplu: Am primit coletul în bună stare/Totul este în bună stare, dar Este firesc ca fiecare să își dorească fericire și bunăstare etc. Într-un cuvânt se va scrie corect și în exemplele de la începutul articolului: „încurajarea inițiativei particulare va duce la o bunăstare generală”, „poporul vrea libertate, bunăstare, cinste și dreptate”.
Deși diferența de sens între bună stare și bunăstare este ușor de sesizat, mai există un mijloc de verificare a formei corecte, în context, structura „bună stare” acceptând intercalarea între cei doi termeni și a altor cuvinte, de exemplu: Am ezitat la cumpărarea unei imprimante second-hand, dar buna ei stare m-a convins.
Trebuie știut, de asemenea, că forma corectă de genitiv-dativ a substantivului bunăstare este „bunăstării”, în timp ce, în structura „bună stare”, flexiunea urmează regulile obișnuite pentru situația adjectiv + substantiv (sau invers), de exemplu: Într-o societate care funcționează după reguli moderne și corecte, sursele bunăstării sunt multiple, dar Mentinerea bunei stări/stării bune a organismului se realizează prin hrană sănătoasă și sport etc.
Exerciții practice pentru a diferenția între BUNĂ STARE și BUNASTARE pot fi extrem de utile pentru cei care doresc să-și perfecționeze utilizarea limbii române. Încercarea de a crea propoziții proprii sau de a traduce texte din alte limbi poate oferi o înțelegere mai profundă a contextelor adecvate pentru fiecare termen. De asemenea, recomandăm lectura articolului nostru cum este corect: niciun sau nici un pentru a explora alte subtilități ale limbii române. Acesta poate oferi perspective suplimentare și poate îmbunătăți înțelegerea regulilor gramaticale.
