Cunoaşte-te pe tine însuţi! (în greacă: Gnothi seauton!, în latină: Nosce te ipsum!) este una dintre cele mai cunoscute cugetări, care a intrat în conştiinţa culturală a lumii prin semnificaţia ei filosofică şi morală, transmiţând un îndemn legat de dimensiunea spirituală a omului.

Originea expresiei Cunoaşte-te pe tine însuţi se află în limba greacă – Gnothi seauton! Primul care face referire în scris la acest adagiu este Platon, într-unul dintre Dialogurile sale – Charmides (sau despre înţelepciune) – o lucrare elaborată în jurul anului 388 i.Hr. Platon spune că această cugetare este cel mai vechi precept dintre cele gravate la intrarea Templului din Delphi, dedicat zeului Apollo, sactuar al celebrului Oracol, cuvinte aparţinând, potrivit diverselor surse istorice, Celor şapte înţelepţi ai Greciei – denumire onorifică dată unor oameni politici, legislatori şi filosofi din Grecia presocratică.

Cunoaşte-te pe tine însuţi, Gnothi seauton, Nosce te ipsum

Platon a interpretat cuvintele Cunoaşte-te pe tine însuţi, de la intrarea în Templul din Delphi, ca un salut al zeilor adresat celor care ajungeau în locul respectiv, un indemn pentru a fi înţelepţi, temperaţi, rezonând cu celelalte două îndemnuri de la intrarea in templu – “Nimic prea mult” şi “A garanta înseamnă a te ruina”.

Cel care a consacrat însă expresia Cunoaşte-te pe tine însuţi! este Socrate, filosof al antichităţii greceşti, unul dintre fondatorii filosofiei morale. Chiar dacă nu a lăsat nicio operă scrisă, gândirea sa a fost transmisă de-a lungul secolelor de către discipolii săi, Platon şi Xenofon având o o contribuţie esenţială în acest sens.

În perioada Umanismului, o mişcare culturală născută în Franţa, în secolul al XIV-lea, iradiind apoi şi în celelalte culturi europene, expresia Cunoaşte-te pe tine însuţi a devenit un îndemn consacrat, pentru ca omul să devină conştient de propria măsură, să nu se compare cu zeii, să caute în sine însuşi adevărul şi valoarea, pentru ca spiritul să se dezvolte curat şi armonios.

Friedrich Hegel, celebrul filosof idealist german, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, care a influenţat decisiv filosofia contemporană, vedea în maxima Cunoaşte-te pe tine însuţi un punct de cotitură în istoria spiritualităţii, deoarece a îndreptat atenţia spre conştiinţă, spre Eu-ul profund din fiecare, adevăratul izvor al cunoaşterii.

Citește și:  Ce tine lumea unita?
Cunoaşte-te pe tine însuţi, Nosce te ipsum

O variantă modernă a acestui adagiu, al cărei autor este necunoscut, este: “Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi pe zei”, ceea ce înseamnă că introspecţia este calea adevăratei cunoaşteri şi numai îndeplinind această condiţie omul poate accede la cunoaşterea lumii şi a Universului. Cunoaşterea de sine presupune întotdeauna corectitudine a gândirii, spirit critic şi atenţie la “privirea” celorlalţi, luciditate în privinţa caracteristicilor personale, individuale, conditie pentru cunoaşterea autentică.

În acest sens, Blaise Pascal, om de ştiinţă, filosof şi teolog francez, sublinia că, dacă prin cunoaşterea de sine nu se ajunge la adevăr, măcar aceasta ajută la echilibrul existenţial. Mai târziu, Carl Gustav Jung, psihiatrul elveţian, mergând pe aceeasi idee, atrăgea atenţia asupra faptului că ceea ce omul nu vrea să cunoască despre sine sfârşeşte prin a se transforma în destin.

Cunoaşterea de sine mai înseamnă puterea de a-ţi conduce destinul, înseamnă stimă de sine, motivaţie, alegeri pertinente, înţelegerea sensului vieţii.

Descartes, matematician, fizician şi filosof francez, a făcut din preceptul gravat pe templul din Delphi fundamentul sistemului său filosofic, concentrat într-o altă maximă celebră: “Cogito, ergo sum” (Gândesc, deci exist)/”Dubito, ergo sum” (Mă indoiesc, deci exist).

Singurul care a contrazis importanţa acestui îndemn – Cunoaşte-te pe tine însuţi!/Gnothi seauton!/Nosce te ipsum! – după mai bine de două milenii şi jumătate, a fost Nietzsche, filosof german, care a înlocuit afirmaţia că “Fiecare este sieşi cel mai apropiat” în “Fiecare este sieşi cel mai îndepărtat”.

O minunată valorificare literară a preceptului socratic “Cunoaşte-te pe tine însuţi” se află într-una dintre capodoperele poetului Mihai Eminescu – Glossă – în îndemnul adresat geniului, de a se distanţa de tumultul vieţii, într-un discurs liric adresat, confesiv şi gnomic, de o mare profunzime: “Tu aşează-te deoparte,/Regăsindu-te pe tine,/Când cu zgomote deşarte/Vreme trece, vreme vine”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.