In urma cu peste 500 000 de ani, o groapa, cu pietre de jur imprejur, cu un mic foc de lemne in mijloc, reprezenta o prima forma de cuptor in pamant, ajutandu-i pe oamenii preistorici sa isi pregateasca hrana. Pe pietrele incalzite, ei au copt, mai intai, diverse seminte si, mai tarziu, din intamplare au descoperit si gustul painii. Un amestec de faina, obtinuta din zdrobirea cu pietre a cerealelor, si apa, uitat la soare, a fermentat, coca a crescut si, pusa in cuptorul in pamant, s-a dovedit a fi foarte gustoasa.

Se pare ca, in Mesopotamia si in Egipt, pornind de la aceste cuptoare primitive, au fost perfectionate si alte metode pentru coptul alimentelor, sub un clopot facut din lut ars, astfel incat alimentele sa se patrunda uniform, si dedesubt si deasupra. In antichitate, grecii au avut ideea de a construi cuptoare la suprafata, cu o deschizatura intr-o parte, mai practice si cu un consum mai mic de lemne.

Lasand deoparte posibilitatile si beneficiile bucatariei moderne, cu toate dotarile pe care avansul tehnologic le-a facut posibile – cuptoare pe gaz, cuptoare electrice, cuptoare cu microunde etc. – pentru cei care vor sa (re)descopere gustul natural, plin de savoare, al alimentelor pregatite dupa metode traditionale, cuptorul in pamant, pe care oricine il poate construi, este o minunata solutie.

In Orientul Apropiat, in India, in Africa de Nord, in bazinul mediteraneean, dar si in Romania, in gospodariile satesti, inca mai exista diverse cuptoare in pamant, semiingropate sau de suprafata – din lut, din caramida, din piatra, piramidale, semisferice, formate din doua incaperi, una inferioara, in care se aprinde focul cu lemne, si una superioara, in care, de obicei, se coc painea, lipia, turta, cozonacii.

foto: misiuneacasa.ro

Pentru construirea, in curtea casei, a celui mai simplu cuptor in pamant, se sapa o groapa de 30-40 centimetri adancime, dupa care se tapeteaza baza si jumatate din peretii laterali cu pietre. Se aprinde foc cu lemne uscate, se intretine pana cand pietrele se incalzesc bine, se da jarul spre marginea gropii si se pun legumele sau carnea, invelite in folie de aluminiu, pe pietrele fierbinti. In timpul cat se coc alimentele, groapa se poate acoperi.

In Oltenia, se pastreaza si astazi traditia « testului » de paine, un clopot din lut nears, care se pune peste o vatra incinsa facuta la nivelul pamantului, din caramizi, asezate pe un strat de nisip, pe care se face jar din arderea lemnelor, sau se poate pune peste un cuptor in pamant, cu o circumferinta mai mica, realizat dupa metoda mentionata anterior.

Se pare ca inca de pe vremea dacilor, in Balcani, dar, in special, la nord de Dunare, exista obiceiul ca femeile, in anume momente ale anului (alese in functie de credinte si de sarbatori ritualice), sa framante lut, amestecat cu balega de cal si cu paie sau calti, pe care il imparteau in mai multe gramezi (sferice), pe care le modelau apoi in forma de clopot, asezandu-le pe ridicaturi facute din paie si frunze.

Se netezeau cu atentie, se faceau doua orificii prin care se introducea o vergea de fier, pentru a se putea ridica testul cand era fierbinte, se lasau la soare cateva zile si se utilizau pentru coptul azimei (astazi, si pentru alte alimente).

foto: villarenters.com

In timpurile vechi, cuptorul in pamant era folosit si de catre mesterii olari, pentru arderea ceramicii. Era format din una sau mai multe camere de ardere, cu acoperisul sub forma unui dom, din caramida nearsa, captusit cu piatra de rau, dezvoltand temperaturi in jur de 800 de grade Celsius. Uneori, astfel de cuptoare era amenajate pe locurile in panta, acolo unde se aflau mici grote, astfel incat sa se poata construi mai multe camere de ardere suprapuse.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.