Curiozităţi despre albine, lucruri mai puţin ştiute sau pe care le ignorăm din obişnuinţă (în sensul că altele par a fi mult mai importante) ne arată că nu întâmplător Earthwatch Institute, o organizaţie internaţională, cu sediul în Boston, SUA, fondată încă din 1971 şi care desfăşoară proiecte ştiinţifice legate de protejarea vieţii şi a mediului pe Terra, a declarat această specie ca fiind cea mai importantă de pe Pământ, în condiţiile în care circa 90% din populaţia de albine, la nivel mondial, a dispărut în ultimele decenii.

Apărute, pe Pământ, odată cu primele flori, cu peste 100 de milioane de ani înaintea omului, albinele sunt singurele insecte care produc hrană pentru om, iar din aproximativ o sută de specii vegetale care furnizează aproximativ 90% din alimentaţia noastră, peste 70% depind de albine, prin polenizare. Albinele sunt singurele fiinţe vii care nu poartă niciun agent patogen, fie că este vorba de bacterii, ciuperci sau virusuri.

Cele mai vechi urme despre aceste mici zburătoare s-au găsit în nordul Europei, în regiunea Mării Baltice, în răşini de conifere mineralizate (ambră). Albinele domestice de astăzi aparţin speciei Apis mellifera, originară din Europa şi Asia şi speciei Apis cerana, în Asia.

Albina in ambra
Albina in ambra

În timp, albinele şi modul lor de organizare au devenit un punct de reper şi despre felul in care societatea umană ar putea să funcţioneze, mai inteligent, cu ajutorul şi în beneficiul tuturor membrilor ei.

După mai bine de 40 de ani de cercetare, etologul austriac Karl von Frisch, care a primit şi Premiul Nobel pentru etologie (ştiinţă care studiază comportamentul, modul de viaţă al plantelor şi animalelor, urmărind interacţiunile dintre indivizi), a explicat modul excepţional în care albinele sunt organizate, în ce constă secretul funcţionării lor perfecte şi cum i-ar putea inspira pe oameni în legătură cu fundamentele unei colectivităţi.

Curiozităţi despre albine – organizare şi comportament

Albinele si stupul lor
Albinele si stupul lor

O serie de curiozităţi despre albine se leagă de felul în care sunt organizate şi cum se comportă. Într-un stup sunt în jur de 40 000 – 60 000 de albine, iar diviziunea muncii este respectată cu stricteţe. Albinele lucrătoare, cu vârste diferite, în scurta lor viaţă, de 5 – 6 săptămâni în timpul culesului şi câteva luni, în timpul repausului de iarnă, îndeplinesc sarcini diferite. În primele 24 de ore, după naştere, albina curăţă alveolele eliberate, iar între a patra şi a şasea zi, hrăneşte larvele.

Din a patra, până la 12-a zi, tânăra albină lucrează în stup, face curăţenie, ventilează stupul, înlătură corpurile străine, pune polenul şi nectarul în rezerve şi, în acelaşi timp, învaţă să se orienteze în afara stupului.

O parte dintre albinele în vârstă de trei săptămâni o hrănesc şi o îngrijesc pe regină. Începând cu ziua a 20-a, cele mai multe lucrătoare participă la recoltarea polenului şi a nectarului. În întreaga ei viaţă, o albină produce 1- 12 linguriţe de miere, iar pentru un singur kilogram de miere, o albină vizitează 2 – 5 milioane de flori, parcurgând circa 10 000 de kilometri, distanţă echivalentă cu o pătrime din circumferinţa Pământului.

Unele dintre albine pot să secreteze ceară, începând cu ziua 21, ceară pe care o prelucrează cu mandibulele, construind faguri noi. Alte albine sunt capabile, după ziua 28, să păzească intrarea în stup, bătând din aripi şi ridicându-şi abdomenul. Există şi albine care se constituie într-o “mână de lucru” de rezervă, neavând sarcini anume de îndeplinit.

Trântorii şi regina

Curiozităţi despre albine
Curiozităţi despre albine

Trântorii trăiesc în stup doar pentru a se împerechea cu regina, apoi mor, iar dacă mierea se împuţinează în stup, aceştia sunt daţi afară. Regina trăieşte până la cinci ani şi depune într-o zi circa 2000 de ouă, care cântăresc de două ori mai mult decât ea.

Coloniile de albine se înmulţesc prin roire. Primăvara, în stup sunt mai multe botci, alveole cu mătci. Vechea regină şi jumătate din numărul de albine pleacă sau sunt mutate de apicultor, iar în stupul vechi prima regină care se naşte le omoară pe celelalte, o săptămână mai târziu făcând primul său zbor nupţial.

Curiozităţi despre albine – dansul în zbor

Albine lucratoare
Albine lucratoare

Multe curiozităţi despre albine se leagă de dansul pe care-l execută în zbor, când se întorc încărcate de polen – un dans “în cerc” şi altul “în opt”/ oscilant. Dansul “în cerc” îl fac când se întorc de la o sursă de polen aflată în apropierea stupului (în jur de 100 de metri), iar cel “în opt”, mai complicat, cu o anume viteză a vibraţiei aripilor, este executat când se întorc de la distanţe mai mari, pentru ca celelalte albine să inţeleagă sursa de polen descrisă în acest fel.

Comunicarea între albine, despre sursele de polen, se face şi prin contactul dintre antenele lor sau prin feromoni produşi de glanda “Nassanov”, prin care albinele marchează diverse locuri – intrarea în stup, sursa de polen, de apă etc.

Orientarea în spaţiu a micilor zburătoare se face şi în funcţie de poziţia soarelui sau după undele magnetice al Pământului, atunci când este înnorat. Mai există şi un fel de “ceas” intern, care le ajută pe albine, dacă descoperă dimineaţa o zonă favorabilă de zbor, să se întoarcă după-amiaza, la ora cea mai productivă pentru ele. Fiecare albină, la un drum, aduce circa 0,2 mg de nectar, recoltat cu umiditate de 50% şi pe care, ulterior, îl usucă, pentru a-l transforma în miere.

Mierea şi lăptişorul de matcă

Mierea, un produs miraculos
Mierea, un produs miraculos

Mierea şi lăptişorul de matcă relevă alte curiozităţi despre albine, care ne arată ce vietăţi excepţionale sunt aceste mici insecte, atât de curate şi neobosite. Mierea nu se strică, nu expiră, are extraordinare calităţi nutritive şi curative. Miere veche de mii de ani, comestibilă, a fost găsită în piramidele egiptene.

Există nenumărate varietăţi de miere, fiecare cu o culoare, aromă, gust, consistenţă specifice, elemente distinctive date de nectarul florilor pe care le vizitează albinele şi de procesul de producţie a acestui produs natural.

Citește și:  Ikigai şi “Țara nemuritorilor” – secretele locuitorilor din Okinawa, pentru o viaţă lungă şi fericită

O miere albă, unică în lume, cremoasă, cu aromă de vanilie şi mentol, este caracteristică Insulelor Hawaii. De asemenea, într-o insulă australiană, însorită, albinele produc o miere care doar aici se găseşte, deşi este originară din Alpii italieni, regiune din care albinele care produceau această miere au dispărut.

Cea mai scumpă miere din lume este mierea Manuka (uneori de o sută de ori mai scumpă decât mierea obişnuită), din Noua Zeelandă.. Aceasta este extrem de dificil de colectat, doar din regiunile în care creşte Arborele de Manuka (Arborele de ceai). Mierea de Manuka este renumită pentru faptul că este un antibacterian natural, unul dintre cei mai puternici (cu o eficienţă de 50% mai mare decât antibioticele din farmacii), are proprietăţi antioxidante, antivirale, antiseptice şi antiinflamatorii sau chiar antifungice şi este eficientă pentru susţinerea sistemului imunitar, mai mult decât alte tipuri de miere.

Mierea este cel mai vechi îndulcitor folosit de om, aşa cum arată o pictură rupestră din anul 2 100 i.Hr şi după cum se consemnează în scrierile sumeriene şi babiloniene. Este singurul aliment care conţine toate substanţele necesare susţinerii vieţii, inclusiv minerale, vitamine, enzime, apă.

Lăptişorul de matcă

Lăptişorul de matcă
Lăptişorul de matcă

Lăptişorul de matcă este un miracol. Este o secreţie cefalică şi mandibulară a albinelor lucrătoare, pe care acestea o pot produce numai între a cincea şi a paisprezecea zi a existenţei lor. Are o consistenţă gelatinoasă, dulceagă, cu o culoare alburie, cu reflexe albăstrii, care, în stup, se foloseşte exclusiv pentru hrănirea larvelor din care se va naşte regina şi pentru hrana reginei cât timp trăieşte în stup, dar şi pentru celelalte larve, de la ecloziune până la a treia zi de viaţă.

Lăptişorul de matcă este un adevărat elixir, are proprietăţi imunostimulatoare şi vindecătoare de excepţie şi cel mai mare conţinut de vitamine prin raportare la volum. În stup, pentru că regina se hrăneşte numai cu lăptişor de matcă, aceasta trăieşte de 50 de ori mai mult decât albinele lucrătoare.

Polenul şi propolisul

Propolis
Propolis

Polenul, ca şi celelalte produse apicole, are numeroase proprietăţi energetice şi terapeutice, fiind de mare ajutor în prevenirea şi combaterea anemiilor, a bolilor sistemului endocrin, a sistemului nervos, conţinând cantităţi mari de vitamine şi enzime.

Propolisul este considerat un adevărat “protector al vieţii” şi cu efecte pozitive semnificative în bolile infecţioase, pulmonare, ale aparatului digestiv, oftalmologice, ale cavităţii bucale etc. Propolisul este adunat de albine mai ales de pe mugurii de plop, de arin, conifere, materiilor răşinoase adunate albinele adăugându-le secreţii proprii şi ceară.

Alte curiozităţi despre albine

Curiozităţi despre albine
Curiozităţi despre albine

Cercetări recente au pus în evidenţă şi alte curiozităţi despre albine. De exemplu, acestea pot recunoaşte celelalte albine din stup, dar pot recunoaşte şi chipul uman. Se pare că ele sunt capabile să regrupeze trăsăturile feţei omului, deoarece creierul lor funcţionează după mecanisme caracteristice creierului uman.

Una dintre cele mai surprinzătoare caracteristici ale albinelor este faptul că ştiu să “numere”. De exemplu, dacă o albină vede patru semne, le poate număra, memora şi ajunge acolo unde există hrană. Unii oameni de ştiinţă cred că acestea înţeleg şi valoarea lui zero sau inexistenţa unei cantităţi.

Veninul de albine (apitoxina) – substanţa care rămâne după ce partea volatilă a veninului dispare, în contact cu aerul – ajută la tratarea a peste 500 de boli ale omului (dureri reumatice, articulare, spondiloze etc., dar şi depresii, cefalee, insomnii, nevroze, hipertensiune). S-a descoperit că şi tratarea unor boli complexe, precum Alzheimer, Sida, este posibilă pe baza apitoxinei. Are o eficacitate deosebită si în vindecarea rănilor şi în formarea ţesuturilor noi.

Când vreun stup se infectează cu vreo ciupercă, albinele lucrătoare transportă mari cantităţi de propolis, o substanţă pe care o creează din răşina de pe arbori şi de pe alte plante şi care este un antibiotic natural. O altă măsură este aceea de îndepărtare a larvelor infectate, dovedind că albinele ştiu să lupte cu epidemiile din stupul lor.

Curiozităţi despre albine – apicultura în România

Curiozităţi despre albine
Curiozităţi despre albine

Creşterea şi îngrijirea albinelor, stupăritul, este una dintre cele mai vechi îndeletniciri în spaţiul românesc. Izvoarele istorice romane şi greceşti, încă din antichitate, menţionează că “Hrana dacilor, după învăţătura lui Zalmoxis, se baza pe miere, legume şi lapte” (Xenofon), că daco-geţii creşteau albine pentru miere şi ceară, iar fagurii cu miere erau la mare căutare în comerţ şi in economia casnică. Cea mai veche menţiune despre această ocupaţie, de la nord de Dunăre, se află în scrierile lui Herodot, din secolul al V-lea i.Hr.

În Evul Mediu, pe teritoriul românesc, s-au acordat o serie de privilegii pentru încurajarea acestei îndeletniciri tradiţionale. În secolul al XVIII-lea, se pare că existau în Muntenia şi Moldova peste un milion de stupi.

Şi în prezent, România ocupă un loc fruntaş în rândul crescătorilor de albine, aflându-se pe locul doi, între ţările din UE, după Spania, cu aproximativ 2 milioane de stupi, deşi folosirea excesivă a insecticidelor, la noi, ca peste tot în lume, provoacă pagube imense, iar apicultorii fac faţă tot mai greu diverselor probleme legate de această ocupaţie.

Dacă albinele ar dispărea…

Albinele si echilibrul naturii
Albinele si echilibrul naturii

Dacă albinele ar dispărea, omul nu ar mai putea supravieţui decât câţiva ani…” este o zicere atribuită, fără dovezi, lui Albert Einstein, dar care, indiferent de cine este autorul, are valoarea unui trist adevăr.

Toate lucrurile care se ştiu astăzi despre albine şi, mai ales, felul în care omul gestionează potenţialul naturii, arată că bună parte din viitorul nostru colectiv, în secolul al XXI-lea si pe termen lung (hrană, sănătate, echilibrul mediului etc.) depinde de aceste minunate insecte, care, în tot acest timp, în care omul “rătăceşte” egoist în căutarea bunăstării, superproducţiei, a agriculturii intensive, dezechilibrând natura, ele continuă să muncească, să producă miere, să fie consecvente cu inteligenţa şi perfecta lor organizare socială.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.