Medicina si industria farmaceutica au o istorie lunga si bogata in evenimente. Trecerea de la magie la medicina moderna s-a facut treptat, in decursul a mii de ani de evolutie. In preistorie si in culturile primitive, medicina se manifesta intr-un cadru al gandirii magice, in care efectul vindecator venea din ritualuri, gesturi, cuvinte. Boala era atribuita spiritelor malefice, demonilor, iar medicina (exercitata de vraci, samani) insemna a tine la distanta aceste forte ale raului.
Cunostinte vaste despre plante si minerale erau transmise din generatie in generatie. Mai tarziu, in Evul Mediu, au dobandit importanta si alte elemente magice, cum ar fi zodiacul, pentru a se afla sub ce auspicii era cel care trebuia ingrijit, iar luna putea aduce indicii despre ce terapie este mai potrivita. Traditia crestina a incorporat multe elemente magice, care si astazi sunt foarte vii (stropitul cu apa sfintita, rugaciunea, postul, crucifixul, moastele unui sfant), hagioterapia (in limba greaca, “hagios” inseamna “sfant”, “sacru”) fiind multa vreme (si inca mai este sau, mai bine spus, a fost redescoperita) acea forma de vindecare magica prin care se cere interventia unui sfant. In aceasta privinta, scepticii ar putea medita asupra cuvintelor Sfantului Augustin care spunea ca “Miracolele nu sunt in contradictie cu natura, ele sunt in contradictie cu ceea ce stim noi despre aceasta”.
Medicina in Antichitatea si Evul Mediu
“Compusii farmaceutici”, care sunt definiti ca fiind substante fabricate pentru a fi folosite ca remedii, au fost utilizati inca din mileniul III i.Hr., din timpul dinastiei chineze Shen Nung. Cuvantul “farmacie” provine din cuvantul grecesc “pharmakon” si inseamna remediu, medicament. Din cele mai vechi timpuri, responsabilitatea de a vindeca, de a gasi remedii si de a “repara” corpul uman au avut-o practicantii spirituali, precum samanii, vrajitorii, vindecatorii empirici, care foloseau o serie larga de potiuni “fermecate” si bauturi care contineau compusi naturali, care se regasesc si astazi in majoritatea medicamentelor disponibile pe piata si intrate in uzul curent al populatiei.
O incercare de trecere de la magie la medicina moderna s-a facut, mai clar, pe parcursul secolelor al XVI-lea – al XVII-lea, odata cu aparitia instructiunilor in ceea ce priveste prepararea medicamentelor, cat si in privinta dozelor si a concentratiilor necesare. Aceasta activitate intensa s-a concentrat, in special, in orase, precum Basel, in anii 1500, si Londra, in anii 1600, doua centre care sunt si astazi patria unora dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume.
Trecusera deja peste o suta de ani de cand Papa Inochentie VIII condamnase vrajitoarele printr-un edict, in pofida faptului ca medicul olandez Johannes Wier incercase sa il convinga de faptul ca vrajitoarele nu erau decat femei care sufereau de halucinatii, de isterie sau epilepsie. Asadar, desi stiinta facuse anumite progrese, trecerea de la magie la medicina moderna mai avea de asteptat. Omul Evului Mediu ramanea captiv in superstitie si magie. Mai mult, epoca medievala inseamna un pas inapoi, in aceasta privinta, in raport cu antichitatea greco-romana, chiar si prin faptul ca pana si biserica il considera pe omul bolnav posedat de diavol, pedepsit de divinitate pentru pacatele comise si, intr-un fel, aproape iremediabil pierdut.
Pasul inapoi se refera la faptul ca omul medieval se intorcea la o perioada care l-a precedat pe “parintele” medicinei, pe anticul Hippocrate, ale carui invataturi, adunate in lucrarea “Corpus Hippocraticum”, sunt si astazi folosite ca o cheie in intelegerea metodelor de vindecare. Hippocrate calatorise prin Asia Mica si prin Grecia, in calitate de medic ambulant, a incercat sa afle cauzele naturale ale bolilor, prin examinarea obiectiva a pacientului, si abordarea sa este aproape una moderna. El a intors spatele magiei, observand corpul uman in relatie cu alimentatia, cu mediul de viata si incercand sa descifreze cauzele naturale ale maladiilor.
Medicina in Epoca moderna
Medicina parcurge o noua varsta odata cu dezvoltarea industriei farmaceutice moderne, in secolul al XIX-lea, inceputurile acesteia fiind legate de descoperirea compusilor chimici care intrau in componenta medicamentelor si care inlocuiau, in mare parte, substantele naturale folosite pana in acel moment.
In acea perioada, majoritatea companiilor farmaceutice doar produceau si comercializau preparate medicale, cercetarile si studiile aprofundate, in legatura cu efectele pe care aceste medicamente le-ar fi putut avea, lipsind cu desavarsire sau fiind lasate in seama unor grupuri de cercetatori, ale caror cautari si rezultate ramaneau, de obicei, izolate, fara impact la nivelul producatorilor. Trecerea de la magie la medicina moderna este facuta, in aceasta perioada, si prin eforturile chimistului de origine germana, Felix Hoffman (1868–1946), cel care este privit ca figura ilustra a acestei epoci istorice.
El a fost cel care, in anul 1897, a descoperit ca, prin adaugarea a doi carboni si a cinci molecule de hidrogen, la structura salciei atat de cunoscute, poate obtine acidul acetil salicilic, cunoscut astazi ca aspirina. Cele trei aspecte fundamentale care raman valabile si in prezent sunt reprezentate de conceptul de “descoperire” sau, altfel spus, depasirea limitelor pentru a identifica potentiale remedii si tratamente, determinarea precisa a dozajului care trebuie administrat, pentru a preveni efectele adverse, si reducerea sau chiar eliminarea completa a efectelor secundare.
Cand se vorbeste despre trecerea de la magie la medicina moderna, ramane inca valabila intrebarea “ce are medicina moderna atat de modern?”. Cateva nume remarcabile in domeniu au ajuns la concluzia ca medicina poate fi definita ca un proces evolutiv, care implica un numar foarte mare de schimbari (inovatii), adaptari la avansul tehnologic si schimbari institutionale radicale. Privind evenimentele din aceasta perspectiva, istoria moderna a medicinei incepe in jurul anului 1850 si poate fi impartita in trei epoci majore:
- Prima epoca, cea care face trecerea definitiv de la magie la medicina moderna, este cea cuprinsa intre anii 1850 si 1950, caracterizata prin inovatie moderata si bazata pe metode adeseori rigide. Este epocala, de exemplu, descoperirea penicilinei (in 1929, de catre eminentul bacteriolog scotian, Alexander Fleming), care, la vremea respectiva, era administrata sub forma de pudra, solutie si pilule.
- Cea de a doua epoca – 1950-1970 – este marcata de descoperiri importante ale unor produse noi, rezultate din cercetarile si studiile facute riguros, in cadrul unor programe bine definite. Pe masura ce fabricantii se adaptau vremurilor in care traiau, medicamentele au inceput sa fie administrate sub forma de tablete, capsule, spray-uri preambalate, in functie de doza necesara, schimbandu-se astfel si rolul farmacistului – de la cel care producea medicamentele, la cel care doar le prescria. Aceasta abordare a fost cea care a facut ca linia subtire, la un moment dat, intre magie si medicina moderna, sa se stearga, in favoarea celei de-a doua, in sensul separarii lor categorice, fara ca tratamentele empirice sa dispara, asa cum nu au disparut nici astazi, urmandu-si drumul lor separat.
- Cea de a treia epoca este caracterizata prin dezvoltarea ingineriei genetice, care a deschis un drum generos pentru obtinerea altor medicamente. In anul 1973, Stanley Cohen si Herbert Boyer, de la Universitatea Standford si de la Universitatea din California, au demonstrat ca o gena poate fi mutata de la o specie la alta, descoperire ce a pus bazele biotehnologiei moderne. Aceasta perioada este marcata de trei linii majore de dezvoltare – companiie farmaceutice si-au consolidat pozitia, au aparut, in paralel, companii care se bazau pe biotehnologii (producerea de medicamente fara a folosi chimicale) si, in al treilea rand, ignorarea, pentru mai bine de 20 de ani, a acestora, de catre companiile farmaceutice.
Pana la urma, indiferent de epoca, trecerea de la magie la medicina moderna, probabil ca este o falsa problema si ca, din preistorie, pana la exceptionalele cuceriri ale medicinei din secolul al XXI-lea, care salveaza atatea vieti, un adevar guverneaza acest complicat domeniu, pe care unul dintre cei mai mari medici ai tuturor timpurilor, Ambroise Pare, anatomist si chirurg francez, din secolul al XVI-lea, l-a formulat foarte simplu: “Medicul ingrijeste, Dumnezeu vindeca”.
