De-a lungul istoriei omenirii au existat foarte multe practici medicale care în momentul de faţă par bizare, dacă nu chiar dăunătoare organismului uman. Dacă în ultimul an mai mult de 6 milioane de injecţii cu toxina botulinică s-au făcut în toată lumea, peste câteva zeci sau sute de ani această procedură va părea barbară, iar urmaşii noştri vor fi uimiţi de măsurile extreme luate de strămoşii lor pentru a-şi menţine tinereţea.
Chiar dacă egiptenii antici practicau la vremea lor medicina cea mai avansată, ei credeau între altele că inima era responsabilă pentru inteligenţă şi gândire. Deci era inevitabil ca şi tratamentele să fie acordate pe baza celor înţelese la momentul respectiv.
Odată era considerată o practică medicală bună realizarea unei găuri în craniul unui pacient, fără anestezie. Trepanaţia este una dintre cele mai vechi proceduri chirurgicale cunoscute, care datează din vremea erei mezolitice şi este plasată cu mult înainte ca primii pionieri ai medicinei (Hipocrate în Grecia antică şi Galen în Roma antică) să pună mâna pe ea.
Medicina arhaică şi curele din acele vremuri au tins să se axeze mai mult pe partea mistică şi ritualică decât pe cea ştiinţifică, astfel permiţând extinderea practicării trepanaţiei. Arheologii susţin că tehnica permitea practicantului să elibereze spiritele rele (demonii erau consideraţi cauza bolilor psihice) prinse în interiorul pacientului. Există dovezi că această tehnică era folosită pentru tratarea migrenelor şi a crizelor de epilepsie; de-al lungul anilor s-a dezvoltat într-o intervenţie neurochirurgicală a leziunilor la nivelul capului, cum ar fi fracturile şi contuziile craniene.
Chiar dacă suna ca o procedură barbară, există dovezi că mulţi pacienţi au supravieţuit. Chiar şi aşa, Galen avertiza că nu trebuie apăsat prea tare atunci când se tratează astfel de fracturi craniene sau că există riscul ca pacientul să-şi „piardă imediat toate senzaţiile şi devine nemişcat”. Poate că această observaţie pare evidentă în zilele noastre, însă la momentul respectiv a reprezentat o descoperire importantă în anatomie şi în ceea ce privea cunoaşterea creierului uman.
Se spune că primul împărat al Chinei, Qin Shi Huang, a fost îngropat într-un mormânt înconjurat de râuri cu mercur; faptul e oarecum ironic, din moment ce acesta a murit din cauza otrăvirii cu mercur, în încercarea de a se face nemuritor. Acest plan nu a funcţionat, el murind înainte să facă 40 de ani.
Mercurul a fost folosit ca antiseptic, pentru tratarea bolilor de piele şi a făcut parte din compoziţia unor produse cosmetice. Înainte de apariţia penicilinei, medicii tratau în mod obişnuit bolile venerice cu produse pe bază de mercur, precum loţiunile şi pilulele. Cu toate acestea, produsele pe bază de mercur aduceau cu ele un nou set de probleme ca pierderea dinţilor, deteriorarea organelor (cel mai des rinichii şi ficatul) şi a sistemului nervos; cel mai mare “efect secundar” era moartea pacientului.
Un alt medicament minune îl reprezenta morfina pe bază de opiu, ce făcea parte din toate trusele medicale. Ea continuă să aibă un loc important şi în medicina modernă; mai mult de 230 de tone de morfină sunt folosite anual în gestionarea durerii. Chiar dacă au trecut aproape 200 de ani de progres medical de la prima introducere, opiaceele rămân atât benefice cât şi foarte problematice. Morfina creează o dependenţă severă şi are efecte secundare precum constipaţia, mâncărimile şi greaţa.
Morfina are o legătură puternică cu medicina practicată pe câmpul de luptă, fiind foarte des folosită pentru tratarea durerilor soldaţilor răniţi în războaiele civile sau modiale. Pe lângă utilizarea sa în medicina militară, morfina a fost folosită în mod obişnuit ca un remediu pentru bolile mărunte. În 1900 puteai cumpăra de la farmacie, fără reţetă, opiacee cum ar fi laudanum (un amestec de alcool şi opiu ce crea dependenţă), cocaina, heroina şi morfina pentru a trata răceala, insomnia, crampele menstruale şi orice altceva ce ţinea de durere. Injecţii cu morfină sau cocaină se vindeau în toate magazinele mari din Statele Unite, iar copiii ce sufereau de durere la apariţia dinţilor se puteau odihni liniştiţi dacă li se administra siropuri bogate în morfină.
La începutul anilor 1900 apa radioactivă era considerată ca fiind tratamentul suprem. Comunitatea medicală credea că radioactivitatea putea vindeca bolile mintale şi putea preveni îmbătrânirea datorită capacităţii sale de a stimula activitatea celulelor. De asemenea, era considerată tratament în caz de diaree sau malarie.
Dar nu doar apa era contaminată, apărând ciocolata cu infuzie radioactivă, contraceptivele, pasta de dinţi şi chiar supozitoarele. Începuseră să apară spa-urile cu radiu, sub denumirea comercială de “izvoare fierbinţi”, ce erau vizitate pentru băile şi băuturile lor vindecătoare.
Astăzi ştim că expunerea la radiaţii este mortală. Chiar dacă organismul uman este capabil să filtreze aproximativ 80% din radiul pe care l-am ingera, 20% rămâne şi se colectează în oase, ţesuturi şi sânge. Iar în ceea ce priveşte stimularea activităţii celulelor, s-au crescut doar şansele de a dezvolta cancer sau alte probleme de sănătate.
