Despre spiritualitatea românească și frumusețea tradițiilor ei păstrate din moși strămoși, destul de rar se mai vorbește astăzi. În prea puține locuri din țară se mai țin, de sărbători, regulile satului românesc. Dar, acolo unde dumnezeirea din om s-a mai păstrat pe măsura sufletului său curat, universul magic îți oferă o lume de care, cu greu reușești să te mai desprinzi.
Unul dintre aceste universuri este destul de departe de veșnica aglomerată și zgomotoasă, capitală. Se numește Bucovina, iar tu pășești în lumea ei, plină de culoare, tradiție și înțeles!
Povesteam de curând despre prietena mea, Floricica, cea datorită căreia am descoperit acum ceva ani, magia Bucovinei. Tot ea ne va purta și de data aceasta în mirifica lume tradițională a uneia din cele mai frumoase și spirituale zone ale României mele frumoase.
Și cum tocmai sărbătorim zilele acestea Sfintele Paști , îți propun astăzi să afli cum se pregătesc oamenii din Bucovina pentru cea mai importantă sărbătoare creștină din an. Așa că, haide să o luăm pe urmele tradiției, înapoi în timp!
Povestea bunicul, acum în prag de Paște… despre tinerețile sale cu atâta drag, încat m-am asezat lângă el, asemenea puilor cuibăriți lângă cloșcă. Ți-era mai mare dragul să-l asculți cum, flăcăiandru fiind, pleca prin sat cu flăcăii cei mari, pe la casele fetelor, cu udatul.
În ziua de Paște, copiii merg pe la casele fetelor pentru a aduna ouă. Dacă într-o casă sunt cinci fete, băieții primesc cinci ouă, spunea bunicul. Tare îți era drag să-l asculți cum povestea. Bunicul era mic, avea vreo 12-13 ani, nu uda el fetele. Acum are 77 și încă-i vioi ca o zvârlugă.
Tradiția spune că fetele se udă cu un mănunchi făcut din busuioc, înmuiat în apă, la fel ca botezul casei, cu aghiazma. Feciorii udau felele nemăritate și, apoi le pupau pe obraz și mare veselie era între fete căci asta însemna că erau bine văzute între feciori. Dar bunicul își amintește că udatul fetelor se făcea în cea de-a doua zi de Paști, căci în prima, se perindau copiii pe la casele fetelor de strângeau ouăle, cu care făceau mai apoi, concurs. Se strângeau laolaltă și ciocneau, iar cel care spărgea cele mai multe ouă, le lua pe toate, acasă.
Bunicul dădea roată ochii pe la nepoți. Care oare se va duce la anul după stransul ouălor? Ofta încet, cu gândul la zilele în care și el era flăcăiandru și colinda casele din sat. Acum însă era rândul nepoților, ca într-un cerc firesc, în care viața unora încetinește, în timp ce a altora, aleargă către încetineală. Dar bunicul depăna mai departe firul poveștii, de parcă toată această ciclicitate i-ar fi adus lui, tinerețile înapoi… Din desaga lui cu amintiri bunicul a mai scos o tradiție. Se spune la Dorna că, în prima zi de Paști nu se mănâncă ouă și nu se doarme. Ouăle doar se ciocnesc și se mănâncă a doua zi. Dar neapărat somnul trebuie amânat până de cu seara, căci altfel, ploaie multă se revarsă peste dealuri și îți va uda fânul, vara. Acum, pe asta cu somnul o mai înțeleg, căci oamenii de la țară mereu au avut o comuniune aparte cu glia strămoșească. La fel, probabil e și cu mâncatul ouălor ciocnite, doar a doua zi de Paște, dar bunicul nu a știut să îmi spună exact, motivul acestei tradiții, veche de când lumea prin părțile locului.
O alta tradiție spune că, prin unele sate ale Bucovinei, în dimineața Pastelui, fetele spală limba clopotelor cu apa neîncepută iar, mai apoi, se spală cu acea apă, pe față ca sa fie și mai frumoase. Apa trebuie adusă de un fecior care, de la fântână până la biserică nu a vorbit cu nimeni în drumul său. Pe la orașe, în dimineața paștelui fetele se spală pe față cu apă neîncepută, în care mamele puneau de regulă, un ban de argint și un ou roșu. Tradiția spune că fata care se spăla cu acea apă era zvârlugă și sprintenă ca argintul viu, frumoasă și îmbujorată precum oul roșu.
Acum nu știu dacă cineva mai ține și prin părțile acelea obiceiurile acestea dar, cu siguranță ouă multe se strâng și acum în ziua de Paște. Am văzut în ochii bunicului că, pe furiș, încă mai merge pe la case de fete frumoase, chiar dacă acum, mai mult cu gândul…
Mi-am luat și eu trăistuța pentru ouă și am intrat la bunicul unui prieten. Când m-a văzut cu trăistuța, i s-a luminat fața. Pesemne își aducea aminte de fecioria lui…
O altă tradiție pe care am descoperit-o abia anul trecut, în Ardeal de data aceasta este pomenirea morților chiar în prima zi de Paște. Mai sus de localitatea Brad, în vestita Țară a Zarandului șunt și acum sate întregi în care, în dimineața Paștelui, după obișnuita slujba, oamenii se adună în cimitire, la mormintele celor dragi. Fiecare aduce apă neîncepută, ulei, o sticlă de tărie, ouă roșii, un colac mare, precum și pachete cu mâncare, pentru împărțit.
Lumea așteaptă ore bune preotul care, odată de a săvârșit slujba în biserică, trece pe la fiecare mormânt din cimitir, pentru pomenirea celui mort. Slujba durează numai câteva minute, timp în care, unul din membri familiei adunate la mormânt, dă preotului sticla cu ulei, acesta face cruce cu untdelemnul acela deasupra mormântului, apoi primește colacul așezat din vreme pe mormânt și merge mai departe, la celelelalte. În urma lui, același membru din familia răposatului, face cruce cu apa neîncepută, deasupra mormântului.
În tot timpul în care oamenii așteapță ca preotul să vină să slujească se împart ouă roșii copiilor care trec în grupuri, printre morminte, cu trăistuțe speciale pentru strângerea ouălor. După încheierea acestui ritual, sătenii merg acasă, pun masa și ciocnesc ouăle primite de copii, în cimitir, sărbătorind astfel, Învierea Domnului.
Este un spectacol unic să vezi în ziua de Paște, atâta lume prin cimitirele Ardealului și atâtea morminte gătite cu tot felul de bunătăți realizate și întru pomenirea celor adormiți. Spuneam că sunt locuri în țara aceasta unde sufletele oamenilor nu au ajuns să fie acaparate încă de capitalism și tehnologizare. Ei bine, în aceste locuri descoperi România mea frumoasă, atutentică, reală.
Aici, prin locuri în care lumea încă nu a uitat de legătura strânsă între spiritualitate, pământ și lumea nevăzută de mai sus de oameni, aici găsești liniștea și alinarea unei astfel de sărbători! Să ciocnim în cinstea acestor valori românești, câte un ou roși azi, în ziua cea mare a Învierii lui Iisus și să ne amintim cu toții, de ce iubim România! Hristos a Înviat!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
