Deşteaptă-te, române!, imnul naţional, alături de stemă şi steag, reprezintă unul dintre elementele identitare ale României. „Deşteaptă-te, române!” a devenit imnul naţional al României după căderea regimului comunist, în 1989, fiind declarat ca atare prin decret-lege, de către Consiliul Frontului Salvării Naţionale, la data de 24 ianuarie 1990, şi consfinţit prin Constituţia din 1991.
Interzis în vremea comuniştilor, când imnul naţional era “Trei culori cunosc pe lume”, „Deşteaptă-te, române!” s-a cântat, după o jumătate de secol de dictatură comunistă, de către cei care, solidarizându-se cu Timişoara, au ridicat, începând cu 21 decembrie 1989, “baricada de la Inter”, dând peste cap mitingul oficial menit să-l menţină la putere pe Nicolae Ceauşescu.
Când şi cine a compus versurile şi muzica imnului naţional „Deşteaptă-te, române!”?
„Deşteaptă-te, române!” a fost compus în contextul evenimentelor legate de Revoluţia de la 1848. Versurile îi aparţin poetului paşoptist Andrei Mureşanu (1816-1863) şi fac parte din poemul său, “Un răsunet” (11 strofe), publicat pentru prima dată în numărul din 21 iunie 1848, al revistei “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, care apărea la Braşov. Poemul a fost scris pentru a mobiliza masele, alături de proclamaţiile şi declaraţiile din presa vremii.
Muzica a fost compusă, după cum susţin cei mai mulţi, de către Anton Pann, deşi au existat o serie de controverse în această privinţă. Era nevoie de o melodie care să corespundă mesajului versurilor şi să fie uşor de reţinut. Unii susţin că tot Andrei Muresanu ar fi compus şi melodia sau că, la originea cântecului, s-ar afla melodia unui cunoscut cântec religios “Din sânul maicii mele”.
George Călinescu, în “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, precizează următoarele: “Surse afirmă că Ucenescu a fost doar intrepretul melodiei, acesta fiind elev al lui Anton Pann, nu şi compozitorul acesteia. Muzica imnului național al României a fost compusă de Anton Pann, cântec intitulat „Din sânul maicii mele”, fiind adoptată ca melodie religioasă, interpretată de corurile bisericești. A avut o circulație folclorică, pentru ca, în anii Revoluției pașoptiste, să fie preluată de poetul Andrei Mureșanu, ca suport sonor pentru versurile poeziei ”Un răsunet”, publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al „Foii pentru minte, inimă și literatură” sub titlul „Răsunet”.
Prima interpretare a Inmului Naţional
Se pare că, pentru prima dată, „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, iar mai târziu, după abdicarea Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost interzis (ca şi alte marşuri) timp de aproape o jumătate de secol, intonarea lor fiind pedepsită cu închisoarea.
Exista însă şi alte momente din istoria naţională când acest cântec i-a îmbărbătat pe români, precum Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial, astfel încât intonarea lui de către oamenii adunaţi în stradă, la Revoluţia de la 1989, a venit de la sine, firesc, ca şi declararea ca imn naţional.
Imnurile românilor de-a lungul timpului
De-a lungul timpului, de la formarea Principatelor Române şi până în ziua de azi, imnurile românilor au fost: „Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei sale Prinţul Domnitor”, apoi, în 1884, „Imnul regal român”/ “Trăiască regele!”, scris de Vasile Alecsandri, la încoronarea lui Carol I, apoi „Zdrobite cătuşe””(1948 – 1953), pe versuri de Aurel Baranga, muzica Matei Socor, „Te slăvim, Românie” (1953 – 1977), „Trei culori cunosc pe lume” (imnul comunist, între 1977 – 1989), muzica Ciprian Porumbescu şi, în prezent, „Deşteaptă-te, române!”.
„Deşteaptă-te, române!”, simbol al identităţii naţionale
Vreme de aproape trei ani, de la Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, din 27 august 1991, până în 1994, „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Republicii Moldova, fiind înlocuit cu “Limba noastră”, pe versurile lui Alexei Mateevici şi muzica lui Alexandru Cristea.
În 1907, la 11 martie, „Deşteaptă-te, române!” a fost publicat în ziarul “Basarabia”, din Chişinău, urmarea fiind că ziarul a fost interzis, redacţia şi tipografia au fost arse, iar redactorii, arestaţi şi deportaţi. Iar la 13 august 1917, Mihail Berezovschi, preot, compozitor și dirijor român, născut în judeţul Cetatea Albă (astăzi în Ucraina), împreună cu corul Seminarului Teologic din Chișinău, au cântat, în faţa unei adunări dedicate cunoașterii limbii române, „Deşteaptă-te, române!” (de trei ori, la cererea asistenţei).
La 21 noiembrie 1917, s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, iar „Deșteaptă- te, române” a devenit imn de stat, până în 27 martie 1918, când s-a realizat Unirea cu România şi când imnul de stat a fost declarat Imnul regal/ “Trăiască regele!”.
Şi la ”Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului” (Tiraspol, 17-18 decembrie 1917) s-a cântat „Deşteaptă-te, române!” şi s-a arborat tricolorul românesc, pe clădirea din Tiraspol, unde se desfășura congresul. Sunt doar câteva exemple care arată că aceste însemne naţionale au contribuit, de-a lungul timpului, la apărarea ideii de unitate a românilor.
Ziua Imnului Național
În România, în 1998, s-a decis ca Ziua Imnului Național să fie 29 iulie. La ocazii festive, din cele 11 strofe, se interpretează strofele 1,2,4 şi 11:
“Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată,/ croiește-ți altă soarte,/ La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,/ Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,/ Româna națiune, ai voștri strănepoți,/ Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,/ „Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,/ Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt./ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!”
