Discul aurit de pe Voyager, sonda spaţială lansată în 1977, de către NASA (National Aeronautics and Space Administration, din SUA), disc numit Golden Record, reprezintă mesajul umanităţii către o posibilă civilizaţie extraterestră, un fel de “sticlă aruncată în marea interstelară”, o imagine concentrată a ceea ce înseamnă planeta noastră, natura, oamenii, milenii de istorie şi civilizaţie, cunoaştere, progres, cum suntem, cum trăim, ce ne defineşte.
Existenţa unor civilizaţii extraterestre şi posibilitatea comunicării cu acestea sunt subiecte care i-au preocupat constant pe oamenii de ştiinţă, în prezent mai mult ca oricând, în abordări serioase, raţionale, argumentate, care nu au nimic în comun cu “istoriile” pseudoştiinţifice sau telenovelistice, cu OZN-uri, urmăriri, răpiri, dispariţii, reapariţii, experienţe ciudate etc.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter, la momentul lansării sondei Voyager, la 16 iunie 1977, sublinia, într-un comunicat oficial, că: “Vom transmite acest mesaj în cosmos… printre cele 200 de miliarde de stele din Calea Lactee poate se află planete locuite şi civilizaţii care călătoresc în spaţiu. Dacă o astfel de civilizaţie interceptează Voyager şi poate înţelege conţinutul înregistrat pe disc, iată mesajul nostru: Încercam să supravieţuim timpului nostru, ca să putem trăi într-al vostru. Sperăm că într-o zi, rezolvând problemele cărora încercăm să le facem faţă, să ne alăturăm unei comunităţi de civilizaţii galactice. Acest disc exprimă speranţa noastră, hotărârea noastră şi bunăvoinţa noastră într-un Univers vast şi impresionant. Este prezentul unei lumi mici şi îndepărtate, cu sunetele noastre, ştiinţa noastră, imaginile noastre, muzica noastră, gândurile noastre şi sentimentele noastre”.
Pe de altă parte, Carl Sagan, unul dintre iniţiatorii proiectului Discul aurit de pe Voyager (Golden Record), la vremea respectivă, în anii 1970, o epocă marcată de deziluzii, cu abandonarea proiectului Apollo şi a altora legate de explorarea cosmosului, recunoştea că Discul aurit avea mai mult o valoare simbolică, menită să mobilizeze marele public în susţinerea explorării cosmosului: “Într-un miliard de ani – spunea Carl Sagan – când pe Pământ va fi doar praf, înregistrările de pe Discul aurit Voyager vor vorbi încă în numele nostru”.
Cum a fost realizat şi ce cuprinde discul aurit de pe Voyager?
Discul aurit (Golden Record Voyager) a fost lansat în spaţiu, de fapt, în dublu exemplar, pe Voyager 1 şi Voyager 2, ambele sonde spaţiale pornind în misiune în 1977, în august, respectiv septembrie. În 1990, Voyager 1 a depăşit orbita lui Pluto, iar în noiembrie 2004, a traversat “şocul terminal” (punctul heliosferei în care viteza vântului solar scade sub viteza sunetului, având drept consecinţă compresia, încălzirea şi schimbarea câmpului magnetic), fiind primul obiect conceput de om care a ieşit din heliosferă, intrând în spaţiul interstelar. În prezent, Voyager 1 se află în centura Kuiper.
Peste 40 000 de ani, discul aurit de pe Voyager 1 va fi la 1,6 ani-lumină de Gliese 445, o stea pitică roşie, aflată la 17,6 ani-lumină de Soare, în Constelaţia Girafa (Camelopardalis), iar Voyager 2 se va afla în Constelaţia Andromeda, în apropiere de steaua Ross 248. Despre stelele pitice roşii, astronomii de la centrul de astrofizică Harvard, SUA, spun că acestea au în jurul lor planete, cu mărimi comparabile cu a Terrei şi care, potenţial, sunt locuibile.
Programul Voyager, al Agenţiei spaţiale NASA, a fost conceput pentru a explora planete de dincolo de sistemul nostru solar şi pentru a duce în cosmos mesajul umanităţii concentrat pe discul aurit Golden Record.
Datele înregistrate până în prezent fac din Voyager cea mai fructuoasă misiune din istoria explorării spaţiale. Cele două sonde sunt primele care au survolat planetele Uranus şi Neptun, care au furnizat date importante despre Jupiter şi Inelele lui Jupiter, despre Saturn, despre activitatea vulcanică de pe sateliţii naturali ai lui Jupiter (Io, Europe, Ganymede şi Callisto), au descoperit 33 de luni noi etc.
Discul aurit de pe Voyager are un diametru de 30 de centimetri, este făcut din cupru aurit, iar coperta este din aluminiu în care au fost injectaţi atomi de uraniu 238 radioactiv, un izotop a cărui durată medie de viaţă este de circa 4,5 miliarde de ani. Oricare ar fi civilizaţia care îl va descoperi, poate, la un moment dat, va putea data discul şi sonda care îl poartă.
Discul aurit de pe Voyager este un video-disc al cărui conţinut a fost conceput şi realizat de un Comitet condus de Carl Sagan (astronom, astrofizician, astrobiologist), comitet din care au mai făcut parte Frank Drake (astrofiziciani), Ann Druyan (scriitoare, specializată în ştiinţele comunicării), Timothy Ferris, Jon Lomberg (autori de cărţi de popularizare a ştiinţei) et Linda Salzman (scriitoare), sub coordonarea Cornell University, o universitate particulară din New York. Selecţia materialului pentru discul aurit de pe Voyager a durat aproape un an.
Golden Recorde, discul aurit de pe Voyager, cuprinde 116 imagini referitoare la Terra, 12 minute de sunete din natură, formule de salut în 55 de limbi şi 90 de minute de muzică.
Printre cele 116 imagini reprezentative (fotografii, diagrame alb-negru şi color) se găsesc, de exemplu: o hartă a sistemului nostru solar, Soarele, spectrul culorilor, definiţii aritmetice elementare, unităţi fizice, Egiptul, Marea Rosie, Nilul, definiţii chimice, diagrama moleculei de hidrogen, structura ADN-ului, celule şi procesul diviziunii celulare, anatomia umană, plante, insecte, animale, oameni, produse fabricate de oameni etc.
În cele 12 minute de sunete din natură sunt cuprinse zgomotul valurilor, al ploii, al vântului, glasuri de păsări, sunete scoase de balene etc. Nu lipsesc textele literare şi muzica tradiţională din culturi şi epoci diferite, dar şi clasică şi modernă (Bach, Mozart, Beethoven, Stravinsky, Chuck Berry etc.).
Pentru că, la prima tentativă, din 1972, pe sonda Pioneer, de a transmite un mesaj în cosmos despre umanitate, NASA a fost criticată pentru că pe o placă era inscripţionat un desen cu un bărbat şi o femeie goi, pe Golden Record, apare, printre celelalte imagini, un desen al cuplului, un bărbat şi o femeie, inclus în “Diagrama evoluţiei vertebratelor”, de Jon Lomberg.
Conţinutul sonor de pe discul aurit Voyager este conceput pentru a fi redat la o viteză de rotaţie corespunzând perioadei de tranziţie hiperfină a hidrogenului, care este elementul în cea mai mare cantitate în Univers, iar imaginile sunt codificate în format analogic. De altfel, pe coperta discului, există o serie de explicaţii care ar corespunde unui fel de “gramatică universală” (termen impus de părintele linvisticii, Noam Chomsky), care să facă posibilă descifrarea mesajului.
Discul aurit Voyager, în prezent, şi opiniile specialiştilor în privinţa comunicării cu alte civilizaţii
Începând cu luna iulie 2015, înregistrările audio de pe discul aurit Voyager au fost puse la dispoziţia publicului larg de către NASA, pe platforma Soundcloud, şi oricine este interesat de traiectoria sondei o poate urmări în timp real.
Specialiştii de la NASA au precizat că, dintre instrumentele aflate la bordul Voyager, care transmit date despre spaţiile explorate, la momentul actual, doar cinci mai sunt funcţionale şi că energia care asigură funcţionarea lor va fi insuficientă după anul 2020. Dar, şi după această dată, sonda şi discul aurit de pe Voyager vor continua călătoria în spaţiul interstelar, ducând mesajul simbolic al pământenilor.
În privinţa posibilităţii reale ca mesajul umanităţii să ajungă în contact cu alte civilizaţii, opiniile oamenilor de ştiinţă sunt împărţite. Anul acesta, la Los Angeles, a avut loc un simpozion internaţional, organizat de METI (Messaging Extraterrestrial Intelligence), cu tema “Language in the cosmos” (Limbajul în cosmos).
Mulţi oameni de ştiinţă nu numai că sunt convinşi de existenţa civilizaţiilor extraterestre, dar văd şi posibilă comunicarea cu acestea, în virtutea “gramaticii universale”, ale cărei principii sunt aplicabile oricărei civilizaţii. Alţii sunt sceptici mai ales în legătură cu inteligibilitatea mesajelor umane, lumile extraterestre inteligente, dacă există, fiind complet diferite, din toate punctele de vedere, de Homo sapiens.
Comunicarea interplanetară – între aspiraţie şi certitudine
În urmă cu aproape un secol, Nikola Tesla, unul dintre cele mai strălucitoare spirite ştiinţifice din toate timpurile, ale cărui descoperiri şi invenţii au deschis drumuri excepţionale în domeniul electricităţii, al roboticii, în fizica nucleară, în ştiinţa calculatoarelor etc., într-un interviu acordat revistei Time, sublinia că: “Nimic nu poate fi mai important pentru umanitate decât comunicarea interplanetară. Aceasta se va întâmpla, cu siguranţă, într-o zi, şi certitudinea că există forme de viaţă inteligentă în Univers, care muncesc, suferă, luptă, ca şi noi, va produce un efect magic asupra oamenilor şi va pune bazele unei fraternităţi universale care va dura atât cât va dura viaţa pe Terra”.
Se cunoaşte mai puţin faptul că Nikola Tesla, în 1899, când lucra în laboratorul său din Colorado Springs, a anunţat faptul că a primit semnale radio extraterestre, nişte sunete ritmice, stranii, confirmate, de altfel, 30 de ani mai târziu, când s-au pus bazele radioastronomiei, ştiinţa care se ocupă cu detectarea şi decodarea mesajelor provenind de la stele îndepărtate sau din alte surse celeste misterioase.
În legătură cu momentul în care a receptat ciudate mesaje din cosmos, Tesla mărturisea că “a avut senzaţia de a fi prezent la naşterea unei noi forme de cunoaştere sau că a trăit revelaţia unui adevăr fundamental”. Multitudinea cunoştinţelor şi experienţelor sale nu lasă loc niciunei confuzii, caracterul perturbaţiilor înregistrate excludea posibilitatea originii lor terestre şi, deşi nu a putut descifra semnificaţia semnalelor respective, Tesla nu s-a îndoit nicio clipă că este un “salut” din misteriosul cosmos, cel mai posibil de pe Marte.
Peste alţi 30 de ani, Jocelyn Bell, o remarcabilă astrofiziciană britanică, cea care a descoperit primul pulsar (o stea neutronică foarte mică) şi pentru care, în mod nedrept, nu ea, ci conducătorul său de doctorat, Antony Hewish, a primit Premiul Nobel, a observat semnale stranii la telescopul său de la Observatorul de radioastronomie Mullard (MRAO). După câteva săptămâni de analiză, Jocelyn Bell şi echipa sa au înţeles că semnalul nu putea avea o origine terestră, fără a putea găsi insă o explicaţie viabilă ştiinţific.
Anul trecut, în 2017, alte semnale radio ciudate, provenind din galaxia noastră sau de dincolo de aceasta au creat confuzie în lumea ştiinţifică.
Pe de altă parte, tot anul trecut, cu ocazia conferinţelor METI (Messaging Extraterrestrial Intelligence), în zilele de 16, 17 şi 18 octombrie, au fost transmise de pe Terra, în cosmos, trei semnale succesive, cu ajutorul unui emiţător de 200 MW. “Sonar Calling GJ 273b”, cum a fost numit mesajul, spre deosebire de discul aurit de pe Voyager, a fost conceput într-o formă simplă, un şir lung de 0 şi 1, un fel de salut în limbajul universal al matematicii. Un mesaj similar a fost transmis în cosmos şi anul acesta, în zilele de 14, 15 şi 16 mai.
În 2008, NASA, cu ocazia aniversării a 50 de ani de existenţă, a trimis în spaţiu un mesaj cu binecunoscuta piesa “Across the univers”, a formaţiei Beatles. Acest mesaj a fost direcţionat către Steaua Polară, cea mai strălucitoare stea din Constelaţia Ursa Mică, prin reţeaua de antene Deep Space Network (DSN), o reţea de trei staţii de emisie-recepţie deţinută de NASA. Călătorind cu viteza luminii, mesajul Across the universe va ajunge în apropierea Stelei Polare/Steaua Nordului, care indică direcţia polului ceresc, după aproape 430 de ani de la lansare, adică spre sfârşitul secolului al XXV-lea.
În tot acest timp, discul aurit Voyager îşi continuă şi el călătoria prin cosmos, acum dincolo de galaxia noastră, ducând în spaţiul interstelar imaginea simbolică a planetei pe care ne-a fost dat să trăim şi să sperăm că nu suntem singuri în Univers.
