Edificiul roman cu mozaic din Constanța este unul dintrre cele mai importante monumente romane din acest oraş. Se află în Piaţa Ovidiu, pe faleza vestică şi este alcătuit din trei terase, acestea făcând legătura între oraş şi portul antic.

Edificiul roman cu mozaic din Constanța a fost descoperit în anul 1959, în urma unor lucrări edilitare. Clădirea din care face parte este unică în Europa de Est şi are nu mai puţin de 2000 de metri pătraţi. Specialiştii îl consideră una dintre minunile civilizaţiei antice care a vieţuit pe aceste meleaguri.

Edificiul roman cu mozaic din Constanța a fost construit undeva în secolul al IV-lea, cel mai probabil în timpul împăratului Constantin cel Mare. A fost reparat de mai multe ori, iar, începând cu secolul al VI-lea, nu a mai fost folosit. Era locul în care oamenii influenţi, transportatorii şi negustorii se întâlneau şi stabileau anumite afaceri, iar după ce activităţile comerciale din această parte a ţării s-au diminuat, edificiul a fost părăsit.

Edificiul roman cu mozaic din Constanța se regăseşte pe tarasa B, iar în continuarea sa erau organizate atelierele. Terasa A era destinată locuirii, iar în terasa C se regăseau magaziile, alcătuite din 11 încăperi. Terasele comunicau între ele printr-o scară din calcar, care a fost construită cu trepte foarte largi şi foarte înalte. Într-o stare bună de conservare se regăsesc numai 700 de metri pătraţi, fiind păstraţi doar anumiţi pereţi din sălile antice. Unul dintre pereţi iese în evidenţă prin faptul că este placat cu marmură albă, iar arcadele sale sunt decorate cu frunze de acant, figuri antropomorfe şi zoomorfe.

În momentul actual, Edificiul roman cu mozaic din Constanța face parte dintr-un muzeu care poate fi vizitat în fiecare zi. Cei care calcă pragul muzeului pot vedea cât de bine s-a conservat pardoseala de mozaic, dar şi colecţii de obiecte găsite în magazii. Turiştii pot vedea ancore, amfore, lingouri, statuete, capete de pilastru, placaje de marmură, colecţii de opaiţe sau mozaic policrom – toate aceste lucruri au fost aduse de pe corăbii şi depozitate de romani în încăperile special destinate pentru acest lucru. De asemenea, vizitatorii pot descoperi monumente epigrafice din diverse zone ale Dobrogei.

Faptul ca Edificiul roman cu mozaic din Constanța a fost descoperit destul de târziu demonstrează că, sub civilizaţia pe care noi o cunoaştem, există încă foarte multe urme ale strămoşilor noştri.

edificiul-roman-cu-mozaic.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ