Efectul de turmă şi comportamentul social gregar. De ce tind oamenii să se conformeze grupului?

Efectul de turmă sau comportamentul gregar este un concept din psihologia socială, care explică de ce mulţi oameni, în anumite împrejurări, când se simt nesiguri, când nu ştiu să reacţioneze sau să acţioneze, când nu pot formula o opinie într-un mod convingător, argumentat, tind să copieze punctul de vedere sau comportamentul altora.

Pentru “efectul de turmă” se mai foloseşte şi un alt concept – “dovada socială” – propus, în anii 1980, de psihologul american Robert Cialdini, într-o carte tradusă în peste 30 de limbi şi vândută în milioane de exemplare – “Influence: The Psychology of Persuasion” (“Influență: Psihologia persuasiunii”).

Dacă suntem atenţi, vom constata că există nenumărate situaţii, în viaţa cotidiană, în care se manifestă efectul de turmă: în manifestaţiile stradale, în viaţa politică, în cazul suporterilor, la manifestaţiile sportive, în cadrul unor reuniuni religioase, pe reţelele sociale (unde comportamentul gregar dobândeşte, uneori, forme exacerbate), în luarea deciziilor, în exprimarea unor opinii în realitatea imediată etc.

Efectul de turmă şi resorturile sale psihologice

Psihologul Robert Cialdini spune că, la modul cel mai general, efectul de turmă, conformarea la punctul de vedere al majorităţii (într-un grup sau la nivelul societăţii) se manifestă în absenţa respectului de sine sau din comoditate, din frica unui individ de a nu fi marginalizat, din dorinţa acestuia de a fi “validat” de ceilalţi, din pricina unui nivel de instrucţie şi de educaţie precar.

S-au făcut o mulţime de experimente, unele extrem de simple, pentru a se găsi resorturile psihologice ale efectului de turmă. De exemplu, a devenit deja “clasic” experimentul lui Asch (al psihologului american Solomon Asch) care, apelând la un grup de voluntari (studenţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani), le-a cerut să compare lungimea mai multor linii verticale, trasate pe un poster (diferenţa dintre linii fiind evidentă). Atunci când fiecare voluntar a răspuns fiind izolat de ceilalţi, toate răspunsurile au fost corecte.

În a doua etapă a experimentului, Asch a cerut unora dintre voluntari să răspundă greşit (fără ca ceilalţi să ştie de această “complicitate”). În aceste condiţii, un număr semnificativ din restul participantilor la test a răspuns greşit, ulterior mărturisind că au făcut acest lucru nu din convingere (pentru că diferenţa dintre linii era foarte clară), ci pentru a se conforma cu judecata grupului.

Experimentul lui Asch a fost repetat de sute ori, în ţări şi culturi diferite, şi rezultatele au fost similare. Era ca şi cum, mărturisea psihologul, “oamenii spuneau că au văzut o pisică, atunci când li s-a prezentat imaginea unui câine, pentru că aşa au spus alţii înaintea lor”.

Un studiu de neurobiologie

Într-un studiu de neurobiologie, din 2005, s-a folosit RMN-ul pentru a se observa mecanismele neurologice care conduc la efectul de turmă, în condiţii de presiune socială faţă de o situaţie în care o persoană se confruntă cu informaţii eronate. S-a putut constata că respectiva persoană a ajuns să vadă situaţia ca toţi ceilalţi, altfel spus, presiunea socială (a unei colectivităţi mai restrânse sau mai largi) poate modifica percepţia pe care cineva o are asupra realităţii.

Efectul de turmă – câteva exemple

Se pare că, în general, fiinţele umane sunt foarte uşor de influenţat, mai ales în situaţiile despre care o persoană sau alta are puţine informaţii. Atunci tendinţa de a-i imita pe alţii, fără discernământ, este foarte puternică.

Efectul de turmă este extrem de vizibil atunci când cel “imitat” are notorietate, are un anumit statut social sau i se atribuie cunoştinţe, calităţi pe care “imitatorul” nu le are.

Este binecunoscută, de pildă, situaţia în care, la un spectacol (emisiune) de comedie, de slabă calitate, la care nu prea sunt motive de amuzament, râsetele preînregistrate vor induce reacţia de a râde – “dacă toţi ceilalţi râd, atunci trebuie să fie amuzant”.

Pe astfel de reacţii mizează şi campaniile publicitare de promovare a unui produs – „dacă 1000 de clienţi sunt mulţumiţi, înseamnă că produsul e bun” – sau în campaniile electorale – “dacă toate cunoştinţele sau “intelectualii” sau alte grupuri votează într-un anumit fel, înseamnă că aşa trebuie procedat”, cred “imitatorii”. Folosirea excesivă a sondajelor este o altă modalitate de exploatare a “efectului de turmă” în scopul manipulării celor care nu au opinie sau nu vor să fie excluşi din grupul căruia îi aparţin.

Comunităţile online şi “validarea socială”

Comunităţile online sunt, astăzi, un adevărat fenomen social şi oricine are o adresă de e-mail şi este prezent, într-un fel sau altul, în reţelele sociale, în alte comunităţi online, pe forumuri etc., a devenit un “netizen” – un cuvânt inventat în 1992, de către Michael Hauben, specialist în teoria Internetului şi care înseamnă “cetăţean digital” / “cetăţean al net-ului”.

Într-o carte intitulată “Netizens: On the History and Impact of Usenet and the Internet”, Michael Hauben observa că dezvoltarea Internetului şi accesul la tehnologie au oferit oricărui utilizator “posibilitatea de a se implica şi de a interveni în marile întrebări ale lumii şi de a se face util la nivel planetar”.

Problemele se ivesc în momentul în care unii “cetăţeni virtuali”, dorind, în mod firesc, să fie ascultaţi, acceptaţi, “incluşi”, să schimbe opinii, impresii, să comenteze experienţe, informaţii, “să se facă utili” etc., nu exprimă idei, informaţii, opinii, ci afişează doar un comportament gregar, ale cărui resorturi psihologice sunt deja cunoscute.

În lumea reală, ca şi în cea virtuală, numai conştientizarea şi evitarea efectului de turmă, respingerea tentaţiei de a imita comportamente, atitudini derizorii, grija pentru performanţele intelectuale şi valorile morale elementare reprezintă singura cale pentru ca “evoluţia umană să poată continua”, cum spunea americanul Howard Rheingold (cel care a inventat conceptul de “comunitate virtuală”), şi pentru a evita astfel ceea ce tinde să devină un pericol major pentru lumea secolului al XXI-lea – mediocraţia, declinul inteligenţei şi al abilităţilor intelectuale, tendinţa de “stupidizare” a umanităţii.