Efectul Venus a fost remarcat, iniţial, în pictură. De exemplu, în celebrul tablou al pictorului spaniol Diego Velasquez – “Venus în faţa oglinzii” – inspirat, spun criticii de artă, de un alt tablou, al renascentistului veneţian Tiţian (Tiziano Vecellio) – prima impresie, pentru cel care priveşte tabloul lui Velasquez, este ca Venus îşi admiră chipul în oglinda ţinută de un Cupidon înaripat.

La o privire mai atentă, însă, se poate constata că, prin jocul unghiurilor/ perspectivelor imaginate de artist, chipul lui Venus este îndreptat spre privitor, nu este o reflectare fidelă a imaginii celei din faţa oglinzii. Mai mult, ambele situaţii sunt, de fapt, înşelătoare, deoarece ceea ce vedem este ceea ce pictorul a vrut să vedem.

Velasquez, Venus in faţa oglinzii
Velasquez, Venus in faţa oglinzii

Celebru şi cu un mesaj asemănător este şi un set de şase tapiserii din lână şi mătase, datând din secolul al XVI-lea, intitulat “Doamna şi unicornul”, considerat a fi una dintre cele mai mari opere de artă din Evul Mediu, din Europa, şi care se păstrează la Muzeul Cluny, din Paris. Cinci dintre cele şase tapiserii, exprimă alegoric, în stilul “Mille-fleurs”, cele cinci simţuri – gust, auz, văz, miros, simţul tactil – având în centrul imaginilor o tânără doamnă, pe o insulă, în stânga ei aflându-se un unicorn, în dreapta, un leu şi o maimuţă.

În tapiseria intitulată “Văzul”, unicornul se uită într-o oglindă ţinută de tânăra doamnă. “Lectura” imaginii este însă mult mai complexă decât un unicorn într-o oglindă, pentru că trimite la o aglomerare de simboluri asociate acestei fiinţe fabuloase – forţă, puritate, bine suprem. Iar imaginea tinerei doamne din apropierea unicornului se încarcă, la rândul ei, cu alte semnificaţii, deoarece, potrivit miturilor, doar o fiinţă pură poate sta în apropierea animalului fabulos.

Efectul Venus. Oglinzile sunt “înşelătoare”

Doamna si unicornul
Doamna si unicornul

Pornind de la iluzia creată de Diego Velasquez, în tabloul “Venus în faţa oglinzii”, şi de la mesajele altor opere artistice, precum tapiseriile medievale, menţionate anterior, psihologii au folosit acest concept – “Efectul Venus” – pentru a arăta că aparent banala noastră reflexie în oglindă este mult diferită de modul în care ne percep ceilalţi, este diferită chiar şi de ceea ce crede fiecare despre sine. Dar este o referinţă care nu poate fi ignorată.

Într-un studiu publicat în “Jurnalul european de psihologie cognitivă”, se arată faptul că oamenii au tendinţa de a supraevalua sau subevalua ceea ce văd într-o oglindă. În oricare dintre cazuri este vorba, oricum, de o distorsiune a realităţii.

Un mecanism asemănător explică şi de ce suntem surprinşi de noi înşine (în bine sau în rău) când ne privim într-o fotografie sau intr-un video sau de ce alegem o anume fotografie pentru a o posta pe reţelele sociale, considerând că prin acea imagine ne construim/ apărăm sinele.

Oglinda, fotografie
Oglinda, fotografie

Conştienţi de importanţa selfie-urilor în cultura contemporană şi cunoscând “Efectul Venus”, producătorii de telefoane, de exemplu, oferă modele cu camere concepute special în acest scop, pentru a capta cea mai “frumoasă” imagine a noastră, dintr-un moment pe care-l considerăm favorabil şi când ne place chipul/ atitudinea pe care o afişăm.

Potrivit “teoriei oglinzii”, formulată încă de la începutul secolului trecut de către psihiatrul şi psihanalistul Jacques Lacan, identitatea noastră se construieşte din suma imaginilor pe care cei din jur o au despre noi. Interacţiunea cu ceilalţi implică proiecţii ale personalităţii noastre, ca într-o oglindă, favorabile sau nefavorabile şi care nu ne sunt indiferente. De aici şi interesul, care nu se diminuează de-a lungul timpului, de ne vedea chipul în oglindă, de a înţelege cum suntem.

Efectul Venus şi psihologia percepţiilor

Efectul Venus şi psihologia percepţiilor
Efectul Venus şi psihologia percepţiilor

Aparent, anticipăm de fiecare dată imaginea noastră în oglindă, altfel spus, inconştient, facem deja presupuneri despre ceea ce vom vedea sau nu vom vedea în oglindă. În psihologie, acest fenomen, parte din “Efectul Venus”, se numeşte “eroare timpurie” – adică vedem, până la urmă, doar ceea ce vrem să vedem, sistemul nostru de convingeri ne face să vedem în oglindă doar ceea ce credem despre noi.

Citește și:  Religia egipteană – De la zeul Soarelui la prima religie monoteistă din lume

Imaginea pe care avem impresia că o vedem în oglindă este, în realitate, o suprapunere a percepţiilor vizuale şi a sentimentelor, emoţiilor din acel moment – o construcţie tridimensională indisolubil legată de istoria noastră personală.

Un exerciţiu simplu, care demonstrează că imaginea din oglindă nu este doar un “fenomen optic”, poate fi făcut de oricine. Dimineaţa, înainte de a arunca o privire în oglindă, închideţi ochii şi gândiţi-vă cum vă simţiţi – vesel(ă), obosit(ă), entuziast(ă)? Cum se potriveşte imaginea din oglindă cu starea de spirit? Sunt diferite sau în consonanţă? Probabil că vom constata frecvent că există, pe de o parte, o reflectare a “ego-ului” nostru şi o imagine vizuală, detaşată de acesta, pe de altă parte.

În ciuda tuturor artificiilor, a tuturor deghizărilor, oricâte eforturi am face de a ne “ascunde” sau de a părea într-un anumit fel, o parte din ceea ce arătăm rămâne de necontrolat. Gesturile, atitudinea şi, mai ales, expresia facială comunică mesaje tăcute, în ciuda voinţei noastre, spun ceva despre imaginea noastră reprimată/ deghizată, aşa cum timbrul vocii ne trădează sau felul în care mergem când suntem încrezători, fericiţi sau, dimpotrivă, când ne simţim neputincioşi.

Oglinda/ oglindirea, între realitate şi simbol

Imaginea din oglinda
Imaginea din oglinda

Efectul Venus, care spune că oglinda este “înşelătoare”, că există diferenţe majore între imaginea din oglindă şi realitate, că atunci când ne privim în oglindă vedem, fără să ne dăm seama, istoria personală, este intens exploatat, astăzi, în cinematografie, în arte, în general, dar şi în toate împrejurările în care ne expunem imaginea.

Privitul în oglindă este un gest atât de banal încât, astăzi, probabil că nimeni nu se mai întreabă cum ar fi dacă nu am mai face acest gest. Ne privim din necesitate sau din cochetărie, ca să vedem cum (mai) suntem, suntem mulţumiţi sau nemulţumiţi de ceea ce vedem, căutăm un adevăr despre noi, fie el şi aparent, ne facem o idee despre cum arătăm în faţa celorlalţi.

Impactul pe care l-a avut asupra omului descoperirea chipului oglindit la început în suprafaţa unei ape sau în piatra de obsidian (cu aspect de sticlă topită), ca acum circa 6000 de ani şi, mai târziu, în sticla acoperită cu nitrat de argint, pare să fi fost extrem de puternic, de vreme ce, de-a lungul timpului, i s-au atribuit oglinzii o mulţime de semnificaţii simbolice.

În Orient, de exemplu, oglinda curată este semnul armoniei, al cunoaşterii şi al regalităţii, reflectând inima şi conştiinţa, în timp ce oglinda prăfuită semnifică spiritul întunecat, păcatul, vanitatea, autoamăgirea.

În China, pe o veche oglindă, aflată acum într-un muzeu din Hanoi, se poate citi îndemnul: “Precum Soarele, precum Luna, precum Apa, precum Aurul, fii limpede şi strălucitor şi oglindeşte ceea ce se află în inima ta”.

Datorită analogiei cu apa, oglinda s-a utilizat frecvent şi în practicile magice. Şi relaţia dintre macrocosmos şi microcosmos a fost interpretată, în mituri, prin simbolul oglinzii, Fiinţa Supremă reflectându-se în manifestările individuale, aşa cum esenţele individuale se reflectă în Fiinţa divină.

O imagine unică….

Imaginea noastră din oglindă este diferită de ceea ce văd ceilalţi?
Imaginea noastră din oglindă este diferită de ceea ce văd ceilalţi?

Efectul Venus ne avertizează că imaginea pe care ne-o oferă oglinda, în fiecare zi, este extrem de fluidă şi adesea înşelătoare, deformată de propriile percepţii, emoţii, amintiri, de percepţiile altora. Este, în acelaşi timp, o imagine unică. Dacă înţelegem că, în oglindă, ne privim, de fapt, cu “ochii minţii” şi cu toată istoria noastră personală, putem să ajungem mai aproape de eul nostru autentic.

Un scriitor contemporan, Denis Langlois, spunea, cu ironie, că: “Din momentul în care omul şi-a văzut chipul în apă, a fost pierdut. Oglinda, televizorul, Internetul, selfie-urile, toate erau acolo”.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.