Privitul in oglinda este un gest atat de obisnuit incat, probabil, nimeni nu isi mai pune problema cum ar fi daca nu l-am mai face. Ne privim in oglinda ca sa vedem cum (mai)suntem, zambim, ne incruntam, aranjam un detaliu, ne declaram multumiti sau nemultumiti. Apelam la oglinda din necesitate sau din cochetarie, zabovim in fata ei sau aruncam priviri fugare, ne facem o idee despre cum aratam in fata celorlalti sau cautam un adevar despre noi, fie el si aparent, dar, evident, nu ne intrebam, in acel moment, nici alta data, cum este posibila reflectarea imaginii, cine a inventat o asemenea minunatie.

Psihanalistul Jacques Lacan, in analiza varstelor omului, defineste “stadiul oglinzii” ca fiind momentul in care copilul devine constient ca se vede pe sine in oglinda, se recunoaste, ceea ce se intampla intre varsta de un an si jumatate – doi ani. Este un fel de cunoastere de sine, si nu o recunoastere, inainte de aceasta varsta, copilul neavand constiinta propriului chip. Este un moment pe care memoria noastra nu-l pastreaza (nu cred ca isi aminteste cineva cand s-a privit prima data in oglinda), dar al carui impact, la vremea respectiva, trebuie sa fie foarte puternic. Ceva similar s-a intamplat, putem banui, si cand omul preistoric si-a zarit chipul in oglinda unei ape sau reflectat pe o suprafata lucioasa – a inceput sa caute adevarul despre sine.

Metode de fabricare a oglinzilor

Primele oglinzi “fabricate”  dateaza de aproximativ 6000 de ani i.Hr., au fost descoperite in Anatolia (Asia Mica) si erau facute din obsidian, o piatra vulcanica brun-cenusie, cu aspect de sticla topita. Mult mai tarziu, au fost confectionate oglinzi din arama slefuita (in Mesopotamia, cu 4000 de ani i.Hr., in Egipt, China, 3000-2000 de ani i.Hr.). Oglinzi din sticla, cu suprafata metalica in partea din spate au aparut in secolul I d.Hr., la sticlarii din Sidon (in Orientul Mijlociu). Romanii, in Antichitate,  foloseau oglinzi dintr-un aliaj de cositor si arama, apoi din argint sau din sticla dublata de foita de aur. Intre 215-212 i.Hr., grecul Arhimede, un mare invatat al antichitatii, s-a folosit de oglinzi concave, pentru a focaliza razele de soare, dand foc, in felul acesta, panzelor navelor romane care atacau Siracuza, orasul-cetate in care locuia. Chinezii au inceput sa confectioneze oglinzi din amestec de argint si mercur, aproximativ in secolul al V-lea. In Europa secolului al XII-lea, sticlarii venetieni, din Insula Murano (sticla de Murano este celebra si astazi, prin rafinamentul ei) au perfectionat metodele de confectionare a oglinzilor, pastrand cu mare strictete secretul mestesugului lor. Inventatorul oglinzii fabricata din sticla acoperita cu nitrat de argint (acesta inlocuind aliajul toxic de cositor si mercur) este chimistul german Justus von Liebig (in 1835). Metoda sa a permis fabricarea pe scara larga a oglinzilor si, deci, la un pret mai accesibil. Astazi, oglinzile se fabrica prin depunere in vid de vapori  fizici sau chimici – PVD (Physical Vapor Deposition) sau CVD (Chemical Vapor Deposition), prin depuneri electrolitice de aluminiu/argint, obtinandu-se oglinzi cu 80% capacitate de reflectare a luminii.

Citește și:  Limba engleza
Oglinzi pentru decorul camerei, Foto: decorasia.wordpress.com

Oglinda –intre realitate si simbol

Pe cat de indelungata este istoria acestui obiect, pe atat de complicate sunt semnificatiile care i s-au atribuit prin traditie, mitologie, filosofie etc. Prin aceste conotatii (adaugiri de sensuri) se explica si cuvantul “speculatie” (care vine din latinescul “speculum”-“oglinda”). Initial, “speculatie” insemna “a observa cerul si miscarea stelelor, cu ajutorul unei oglinzi”, iar, in prezent, are sensul de “studiu, opinie teoretica asupra unei probleme”. Putem sa “speculam”, asadar, si sa observam ca, de la obiect cu destinatie practica, oglinda a devenit, treptat, forma de cunoastere, generatoare de superstitii si de practici magice, a modificat mentalitati, atitudini si comportamente, incepand, de exemplu, cu  personajul mitologiei antice, Narcis, indragostit de propria imagine reflectata in oglinda apei (de unde si termenul “narcisism”), pana la teoria microcosmosului (Pamantul), ca imagine reflectata in oglinda a macrocosmosului (Universul). In Orient, oglinda curata este simbolul armoniei si al regalitatii, al intelepciunii si al cunoasterii, in timp ce oglinda prafuita este semnul spiritului intunecat. In practicile magice ale multor popoare, oglinda mediaza cu lumea spiritelor sau face posibila cunoasterea trecutului si a viitorului. O oglinda sparta, se crede si in folclorul romanesc, aduce necaz, pentru ca sufletul omului este ascuns in oglinda. Singurul remediu in acesta situatie este aruncarea cioburilor intr-o apa curgatoare s.a.m.d.

La cealalta extrema, oglinzile se folosesc in aproape toate domeniile bazate pe tehnologiile ultramoderne, de la antenele parabolice, care sunt, de fapt, niste uriase oglinzi care capteaza undele emise de sateliti, pana la radare, aparate de fotografiat, telescoape, aparatura medicala etc. In oricare dintre aceste situatii, un paradox este mereu valabil: imaginea reflectata intr-o oglinda este rasturnata de la stanga la dreapta si invers, niciodata de sus in jos.

Loading...

2 COMENTARII

  1. “Astazi, oglinzile se fabrica prin depunere in vid de vapori fizici sau chimici – PVD (Physical Vapor Deposition) sau CVD (Chemical Vapor Deposition)”
    O mica observatie, nu cred ca exista vapori fizici sau chimici, ci doar procesul poate fi de o natura sau alta=> depunere fizica sau chimica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.