Efectul Zeigarnik este un fenomen psihologic identificat şi descris de Bluma Zeigarnik, psiholog rus, la începutul secolului trecut, care arată că oamenii tind să-și amintească mai bine sarcinile neterminate sau întrerupte decât pe cele finalizate. Altfel spus, ce rămâne “deschis” în minte are o greutate mai mare decât ceea ce este “închis”/ terminat.
Acest efect ar explica, spun unii psihologi, şi de ce regretăm adesea lucrurile nefăcute/ neterminate (din trecut), chiar şi fără certitudinea că ar fi fost nişte “reuşite”. În astfel de condiţii, pentru ca acestea să nu devină o “povară”, trebuie ori finalizate, pentru a elimina “tensiunea”, ori, cu un efort de voinţă, ignorate/ dezamorsate, scoase complet şi definitiv din “camera de aşteptare” a minţii, pentru a nu genera stres, anxietate, epuizare psihică.
Cum a fost descoperit Efectul Zeigarnik?
Bluma Zeigarnik a observat, într-o cafenea din Berlin (oraşul în care a urmat cursuri universitare), că ospătarii își aminteau cu ușurință comenzile clienților până când acestea erau livrate. După ce masa era plătită și comanda încheiată, ospătarii uitau detaliile imediat.
Această observație a condus la experimente controlate – participanților li se cerea să facă o serie de sarcini simple (puzzle-uri, calcule, construcții cu obiecte etc.). Unele sarcini erau întrerupte, după 3- 5 minute (adică exact în momentul în care persoana respectivă era “absorbită” de sarcina primită), iar altele duse la capăt. S-a constatat că participanții își aminteau mult mai bine sarcinile întrerupte decât pe cele finalizate.
Efectul Zeigarnik – explicații psihologice
În studiile şi experimentele sale, Bluma Zeigarnik a fost influenţată semnificativ de “teoria câmpurilor de forţă”, aşa cum a fost formulată de psihologul germano-american Kurt Lewin şi care spune că, în plan psihologic, există “forţe de sprijin” care conduc către un “scop” şi altele, “forţe de împiedicare”, cele care blochează urmărirea respectivului “scop”.
O sarcină neterminată creează o “tensiune” cognitivă, un fel de stare incompletă, care presează memoria de lucru. Creierul “ține minte”, pentru a finaliza mai târziu. Odată ce o sarcină este finalizată, tensiunea dispare și, implicit, memoria pentru detalii se estompează mai rapid. De asemenea, dacă participanţii la experiment percepeau sarcinile neterminate ca pe un eşec, erau mai predispuşi decât ceilalţi să-şi amintească aceste sarcini.
Implicaţii ale Efectului Zeigarnik în viaţa de zi cu zi
Psihologii au analizat implicaţiile Efectului Zeigarnik în viaţa cotidiană şi au identificat o serie de “strategii practice” prin care acest efect poate fi transformat dintr-o “capcană a minții” într-un instrument de productivitate și învățare, de sporire a eficienţei în diverse contexte. Iată câteva exemple:
Efectul Zeigarnik în învăţare
Efectul Zeigarnik poate fi valorificat în orice proces de învăţare/ studiu, pentru orice vârstă (ideal pentru examene, cursuri etc.). Dacă studiezi un material și lași intenționat câteva întrebări fără răspuns, mintea tinde să revină asupra lor. Această tehnică se folosește pentru a stimula curiozitatea și retenția informației. În loc să înveți pasiv, pune-ți întrebări la care nu răspunzi imediat. Mintea va continua să caute răspunsul și după ce te oprești.
Elevii/ studenţii pot “exploata” Efectul Zeigarnik împărţind materia în unități mici (20–30 minute per capitol/ secțiune), începând cu o bucată şi lăsând o parte neterminată (un exercițiu, un exemplu, o întrebare fără răspuns). Se creează astfel un “fir deschis” care menține mintea conectată la subiect. După o pauză scurtă (5–10 minute) sau chiar a doua zi, intrarea în subiect şi consolidarea vor fi mai ușoare, pentru că mintea vrea să închidă bucla. În felul acesta informaţia se va fixa în memorie pe termen lung, în caz contrar (fără a închide bucla) există riscul acumulării de stres şi senzația de “prea multe neterminate”.
În productivitate
Tehnica începutului “mic” – dacă nu ai motivație să începi o sarcină importantă, fă doar un mic pas (scrie prima propoziție dintr-un raport, deschide un document etc.). Odată începută o activitate, tensiunea cognitivă te împinge să continui.
Efectul Zeigarnik funcţionează şi în tandem cu metoda “to do list”, pentru că notezi sarcini neterminate/ neîncepute, iar creierul tinde să le “urmărească” până când le bifezi, în felul acesta eliminându-se şi tensiunea generată de grija că vei pierde din vedere anumite lucruri. Metoda “Getting Things Done” (GTD) se bazează exact pe această strategie – eliminarea din minte a problemelor, sarcinilor, prin consemnarea lor pe un “to do list” şi împărţirea acestora, pentru realizare, în anumite limite de timp.
Tehnica “Pomodoro” (împărţirea muncii în intervale de 25 de minute şi pauze scurte, de 5 minute) profită de acest efect – chiar dacă te oprești, creierul rămâne parțial conectat la sarcina începută și revii mai ușor asupra ei. În plus, concentrarea va fi mai bună, la fel şi motivaţia, se reduce procrastinarea (amânarea, tergiversarea îndeplinirii unei sarcini), se evită riscul epuizării şi creşte gradul de conştientizare a progresului în activitatea în desfăşurare.
În marketing
Agenţiile de publicitate utilizează frecvent Efectul Zeigarnik pentru a capta atenţia consumatorilor, diversele experimente arătând ca reclamele cu “suspans” (o poveste neterminată/ “deschisă”, un mesaj incomplet) au mult mai multe şanse să fie reţinute decât celelalte, determinându-i pe cei care le-au vizionat să caute mai multe informaţii (pe site-uri, în recenzii) despre produs/ brand, să revină etc.
În egală măsură, în online, design-ul cu bare de progres, cu numărătoare inversă sau alte tipuri de oferte limitate, ascunderea unor detalii mizează pe acelaşi sentiment de ceva incomplet, nefinalizat, maximizând curiozitatea, îndemnând la acţiune.
În gestionarea grijilor…
Dacă te macină gânduri despre sarcini neterminate, scrie-le pe hârtie. Acest simplu gest păcălește mintea că bucla este “închisă”, reducând anxietatea.
Ai lăsat un e-mail neterminat în draft – acesta va reveni mereu în minte, până îl finalizezi. La fel, o notificare necitită va distrage atenţia, până la momentul verificării acesteia.
Motivare prin “cliffhangers” (momente de “suspans” personale) – dacă te oprești brusc din citit o carte, într-un moment intens/ tensionat al acţiunii, e mult mai probabil să-ți amintești povestea și să revii la ea.
Efectul Zeigarnik si regretul pentru lucrurile neterminate/ nefacute din trecut
Regretul este, în esență, un “Efect Zeigarnik permanentizat” sau forma emoțională a Efectului Zeigarnik aplicată trecutului, o sarcină pe care nu mai ai ocazia să o finalizezi. Diferența este că, spre deosebire de un “to do list” (la care se poate reveni și închide), în cazul regretului, “lista” nu mai poate fi completată, fapt care explică de ce regretele sunt mai dureroase decât greșelile – greșelile sunt “închise” (finalizate, chiar dacă negativ), pe când oportunitățile ratate rămân mereu “deschise”.
O sarcină neterminată (în prezent sau trecut) rămâne în memorie ca o “datorie psihică”. Exact ca în experimentele facute de Bluma Zeigarnik, creierul menține vie informația incompletă, dar când nu o mai putem finaliza (pentru că timpul a trecut), ea se transformă în regret, iar tensiunea rămâne “agățată” și poate fi retrăită ani de zile.
Creierul tinde să rețină mai bine “ce nu s-a încheiat”, de aceea multe persoane își amintesc mai clar ”ce n-au făcut” decât “ce au reușit să facă” – regrete legate de carieră, sarcini/ ocazii rămase incomplete (“Aș fi vrut să termin facultatea… să aplic pentru acel job…” etc.), gânduri recurente/ ruminație – mintea revine mereu la acele “goluri”, pentru că nu a putut închide bucla cognitivă.
Gestionarea regretelor se poate face prin “externalizare” (de exemplu, consemnarea într-un jurnal pentru a închide mental “bucla”), prin “reîncadrare” – acceptarea faptului că unele lucruri nu puteau fi făcute la momentul respectiv, din cauza circumstanțelor, prin “transformare” – orientarea către noi acțiuni care să umple golul (de exemplu: “N-am făcut X lucru atunci, dar pot face ceva similar acum”).
Procrastinarea strategică
Practic, în toate situaţiile menţionate anterior şi care au legătură cu “Efectul Zeigarnik”, secretul e să înveți când să închei o activitate (ca să elimini stresul) și când să te oprești intenționat (ca să menții curiozitatea și motivația). Neconstientizat, acest efect poate duce la ruminație (gânduri repetitive despre lucruri neterminate), anxietate și senzația că ai mereu “restanțe” de rezolvat, dar, când este ţinut sub control, contribuie semnificativ la sporirea motivației, atenției și memoriei pentru sarcinile importante.
La aproape un secol după ce Bluma Zeigarnik a formulat şi descris efectul care-i poartă numele, un alt psiholog, Adam Grant, profesor la Universitatea din Pennsylvania, inspirat de predecesoarea sa, propune un termen adiacent – “procrastinarea strategică” – adică amânarea deliberată a unei acţiuni, pentru a fi siguri că ne rămâne în minte şi nu o vom abandona, dar, prin amânare, ne luăm timpul necesar pentru a descoperi idei, aspecte, posibilităţi noi şi originale în legătură cu acea idee, strategie la care au apelat, de-a lungul timpului, personalităţi remarcabile.
Celebrul scriitor Ernest Hemingway, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, spunea că unul dintre principiile sale de creaţie este următorul: “Când încă mergi bine și ajungi într-un punct interesant și știi ce se va întâmpla în continuare, atunci e momentul să te oprești o vreme”, pentru a putea continua în cele mai bune (şi inspirate) condiţii.
