Istoria elicopterului incepe in primii ani ai secolului al XX-lea, dar progresele au fost mult mai lente decat in cazul avionului (inventat in aceeasi epoca), deoarece, din punct de vedere tehnic, a fost nevoie de gasirea a nenumarate solutii, pentru a putea decola si ateriza in spatii limitate si pentru ca functionarea sa fie sustenabila din punctul de vedere al costurilor. Ideea unui mecanism care sa zboare precum elicopterul este, insa, foarte veche.

Chinezii, in secolul al IV-lea i.Hr., construiau, pentru copii, jucarii care zburau asemenea unui elicopter. In Europa, in 1486, Leonardo da Vinci a proiectat o masina zburatoare, cu elice, pornind de la principiul “surubului lui Arhimede” – un dispozitiv cu o lama rotativa, plasata in interiorul unui cilindru si care, in antichitate, se folosea pentru scoaterea apei din fantani, in vederea irigarii terenurilor agricole.

Leonardo Da Vinci inventie

Totul a ramas in faza de proiect si abia peste trei secole, doi francezi – Launoy si Bienvenu – au construit un elicopter in miniatura, cu un resort (cu arc) si doua rotoare contrarotative, din pene de gasca, pe care l-au inaltat in fata Academiei Regale de Stiinte, din Paris.

In 1863, tot in capitala Frantei, a fost creata « Societatea pentru incurajarea locomotiei aeriene, cu aparate mai grele decat aerul », care avea ca principal obiectiv construirea unui elicopter. De altfel, in acest context a aparut, pentru prima data, termenul « elicopter » (din grecescul « helikos » – « elice » si « pteron » – « aripa »), propus de un membru al acestei societati, Gustave Ponton d’Amecourt, un erudit, pasionat deopotriva de matematica, de studiul limbilor sanscrita, greaca, latina, de numismatica si arheologie. Cum s-a intamplat si cu alte mecanisme, si aparitia elicopterului a fost anticipata intr-unul dintre romanele lui Jules Verne – « Robur Cuceritorul » (1886) – carte in care este imaginata o actiune de salvare cu un elicopter.

Inceputul secolului al XX-lea aduce primele experimente veritabile in domeniu, in 1907, la 13 noiembrie, francezul Paul Cornu reusind primul zbor liber, fara interventia altor mijloace de sustinere a aparatului, din exterior. Elicopterul sau cantarea 260 de kilograme si s-a mentinut in aer 30 de secunde, dupa care s-a prabusit.

In urmatorii cativa ani au mai fost si alte tentative, dar notabila este cea din 1922, a inginerului rus George Bothezat, emigrat in America, el realizand un zbor de 1 minut si 42 de secunde, timp in care s-a ridicat la 1,8 metri inaltime, cu un elicopter cu patru rotoare.

Peste doi ani, un inventator argentinian, aflat in Spania, a construit un elicopter – Pescara 2F – inregistrand un succes evident in comparatie cu predecesorii sai, pentru ca zborul a durat 3 minute si 13 secunde, iar deplasarea s-a facut in linie dreapta, pe o distanta de 1160 metri.

In acelasi an, inginerul francez Etienne Oehmichen, cu un elicopter dotat cu patru elice de sustinere si opt elice de directie, a parcurs un kilometru, in cerc. Progresele, in mai multe tari simultan (Franta, Germania, Spania, Anglia, SUA etc.), s-au facut cucerindu-se putin cate putin distanta sau inaltimea la care se putea ridica un elicopter.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, nevoile armatelor de a-si deplasa trupe rapid, in diverse locuri, in care accesul era dificil prin alte mijloace, au crescut. Modelele W-5, W-6, in Marea Britanie, si VS-300, in SUA, au devenit primele elicoptere militare capabile sa transporte o incarcatura in jur de 500 de kilograme, la o viteza medie de 100 km/ora.

Pentru zborurile comerciale, primul elicopter a fost autorizat in 1946 si a apartinut Administratiei Civile Americane. Era un aparat  Sikorsky S51, cu patru locuri si cu un singur rotor. Foarte cunoscut a devenit, in timp, si Bell Model 47, care a fost conceput de Bell Aircraft Corporation, un constructor american de aeronave. A fost produs 27 de ani, in sase mii de exemplare, vandute in intreaga lume, si chiar in anii 1990, inca se mai afla in dotarea fortelor armate din Noua Zeelanda, Peru, Turcia, Uruguai, Zambia.

Utilizarea elicopterelor, in pofida preturilor de fabricatie foarte ridicate, este justificata de o multime de avantaje, deoarece pot sa efectueze zbor stationar (sa se mentina in pozitie fixa, in zbor), pot decola si ateriza vertical, fara pista, sunt dotate cu o manevrabilitate adaptabila unor situatii specifice, sunt folosite pentru ajutor medical de urgenta, de catre politie si jandarmerie, pentru securitatea civila, la stingerea incendiilor (bombardierele de apa), pentru transportul de pasageri, pentru transportul muncitorilor pe platforme petroliere marine, in munti, pe insule, in agricultura, pentru raspandirea ingrasamintelor sau pentru stropit, in zone greu accesibile, pentru zboruri tehnice (fotografii, filmari, prospectiuni miniere) etc.

La ora actuala, cel mai mare producator de elicoptere este Eurocopter, o companie franco-germana, fondata in 1992. Are, pana in prezent, peste 2 300 de brevete, in jur de 16 000 de angajati si o cifra de afaceri de aproximativ cinci miliarde de euro. Principalii sai competitori sunt Boeing, Bell, Agusta (o companie italiana) si Sikorsky. Pentru anul 2013, se estimeaza ca cele mai mari cereri de elicoptere vor fi pentru serviciile medicale si pentru transportul de persoane pentru platformele marine.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.