Emisfera nordică tinde să se întunece mai mult şi mai repede decât emisfera sudică, spun studii recente, efectuate de NASA, pe baza observaţiilor făcute începând cu anul 2001, până în prezent. Nu în toate regiunile din emisfera nordică şi nu de mult timp se întâmplă vizibil acest aspect, efectele variază semnificativ în funcţie de latitudine, tip de suprafaţă (gheaţă, zăpadă, apă, vegetaţie), de acoperirea cu nori etc.
Ceea ce este surprinzător în apariţia acestui fenomen este că se întâmplă exact invers faţă de aşteptări. Pe de o parte, este contrazisă ideea general acceptată că o proprietate fundamentală a planetei este luminozitatea egală a emisferelor, iar, pe de alta, având în vedere că emisfera nordică are mai mult uscat şi mai multe suprafeţe reflectorizante (gheaţă, zăpadă), acestea ar trebui să o facă, eventual, mai “luminoasă”.
Ce se ştie despre “albedo”-ul Pământului şi despre durata zilelor şi a nopţilor în emisfera nordică şi în cea sudică?
Albedo-ul (din latinescul “albedo”, derivat din “albus, alba, album”- “alb”) este o măsură a capacităţii unei suprafeţe de a reflecta lumina solară, exprimată ca un număr cuprins între 0 (negru, absoarbe toată lumina) şi 1 (alb, reflectă toată lumina). Albedo-ul terestru mediu este de aproximativ 0,3.
Dacă Pământul ar fi complet îngheţat şi, implicit, ar reflecta mai multă lumină, temperatura medie a planetei noastre ar scădea sub -40 grade Celsius. Dacă Pământul, în întregime, ar fi acoperit de apă, temperatura medie ar creşte la aproximativ 27 de grade Celsius, iar dacă doar regiunile de uscat ar fi acoperite de gheţari, temperatura medie ar fi în jur de 0 grade Celsius.
Ce factori influenţează durata zilelor şi a nopţilor?
Ceea ce se mai ştie până acum este că rata cu care ziua se micşorează variază în funcţie de momentul din an – de exemplu, modificarea duratei zilei este cea mai mare în jurul echinocţiilor şi cea mai mică în jurul solstiţiilor.
La modul general şi deja cunoscut, în emisfera nordică, după solstiţiul de vară (în jurul datei de 21 iunie), durata zilei începe să scadă, soarele răsare mai târziu şi apune mai devreme. Totuşi, ceea ce se poate observa “la faţa locului” este că ora apusului sau a răsăritului nu urmează imediat schimbarea duratei zilei. De pildă, ora celor mai timpurii apusuri are loc înainte de solstiţiu, iar ora celor mai târzii răsărituri are loc după solstiţiu.
Diferenţa apare din cauza a două efecte combinate – înclinaţia axei Pământului faţă de planul său orbital (ca urmare, latitudinea contează) şi orbita eliptică a Pământului – viteza sa orbitală (în medie, 28,78 km/s) variază şi astfel “ziua solară” (timpul necesar ca Pământul să facă o rotație completă în jurul axei sale, în raport cu Soarele, ceea ce generează şi alternanța zi-noapte) nu este exact de 24 de ore în toate momentele anului.
Latitudinea are un rol important, deoarece, în regiunile mai apropiate de Pol, variaţia duratei zilei este mai mare în decursul anului, schimbările zilnice sunt mai accentuate. Pentru latitudini joase (mai aproape de ecuator) schimbările sunt mult mai mici.
Ce aspecte noi evidenţiază cercetările recente despre faptul că, în emisfera nordică, se întunecă mai repede?
Noutatea pe care o relevă cercetările recente (față de aspectele menţionate anterior şi general acceptate) este că emisfera nordică şi cea sudică nu mai sunt simetrice în privinţa luminozităţii, emisfera nordică pierzând din “strălucire”, chiar mai mult decât au anticipat unii specialişti.
O cercetare realizată de NASA (Langley Research Center/ Centrul de Cercetare Langley) arată că, între 2001 şi 2024, planeta a reflectat mai puţină lumină decât înainte, iar scăderea luminozităţii este mai pronunţată în emisfera nordică. Studiile au mai relevat că pierderea de zăpadă şi gheaţă în regiunile nordice – care reflectă multă lumină – contribuie la scăderea albedo-ului în acele zone.
Şi alte cercetări privind “asimetria hemisferică a albedo-ului” (diferenţa dintre emisfera nordică şi emisfera sudică) au evidenţiat că, deşi în trecut emisferele aveau albedo-uri aproape egale, în medie anuală, modificările legate de gheaţă, nori, aerosoli etc.au schimbat deja acest echilibru.
Pe de altă parte, modelele climatice nu sunt încă total de acord asupra evoluţiei viitoare a albedo-ului într-o emisferă versus cealaltă. Studiul “The implications of maintaining Earth’s hemispheric albedo symmetry”, făcut de Universitatea Harvard, concluzionează că modelele arată o reducere iniţială a albedo-ului în emisfera nordică, în scenarii de creştere a CO2, dar detaliile variază.
Aşadar, există dovezi că emisfera nordică reflectă mai puţin din lumina solară decât înainte – în special în zone de latitudine înaltă, unde gheaţa/ zăpada au scăzut – ceea ce face ca suprafaţa să devină “mai întunecată”, dar nu este cert cum va evolua acest fenomen în viitor.
Efectele schimbărilor de durată a zilei asupra oamenilor, în emisfera nordică
S-au făcut şi se fac nenumărate studii care analizează în ce fel variaţiile de lumină şi de durată a zilei (în general, dar mai laes în emisfera nordică) influenţează starea noastră de sănătate, subliniindu-se mai multe aspecte, cum ar fi:
Ritmurile circadiene şi expunerea la lumină
Într‐un studiu făcut la 56°N (emisfera nordică) s-a observat că, pe timpul iernii şi al primăverii, expunerea la lumină dimineaţa si seara s-a redus semnificativ, ceea ce influenţează ritmurile circadiene (ritmul biologic intern, căruia îi corespunde succesiunea somn – veghe şi care se repetă la aproximativ 24 de ore) şi, implicit, nivelurile de melatonină (hormonul somnului). Or, calitatea somnului determină categoric calitatea vieţii, iar perturbarea ciclului somn – veghe afectează starea de sănătate.
Expunerea la lumină şi sănătatea mentală
Un alt studiu recent arată că o mai mare expunere la lumina de zi este asociată cu un risc mai mic de tulburări psihice (depresie majoră, psihoză). Scăderea luminozităţii în emisfera nordică se asociază şi cu efectele schimbării orei (de vară/ de iarnă) şi, în acest sens, o cercetare a “Stanford Medicine” a estimat că adoptarea permanentă a orei standard (fără schimbări semestriale), ar putea reduce milioane de cazuri de obezitate şi sute de mii de cazuri de accident vascular cerebral, printr-o mai bună sincronizare a luminii (dimineaţa vs. seara).
În aceste condiţii, spun specialiştii în medicină, ar trebui maximizată expunerea la lumina naturală dimineaţa (de exemplu, o scurtă plimbare după răsărit, stat lângă fereastră etc.), trebuie evitată lumina puternică (în special albastră) târziu seara, deoarece poate întârzia ceasul biologic şi reduce calitatea somnului. În general, menţinerea unui program de somn şi expunerea la lumină la ore regulate devin şi mai importante în zonele cu variaţie mare a zilei.
Chiar dacă nu se poate anticipa cu precizie ritmul scăderii luminozităţii, faptul că emisfera nordică şi planeta, în general, se “întunecă” (având ca urmare şi creşterea temperaturilor, cu toate implicaţiile asupra naturii şi a vieţii) nu este un fenomen sezonier şi nu este de ignorat, iar consecinţele, spun cercetătorii, rămân o “întrebare deschisă”.
