Empatia (emoţională şi cognitivă) – o valoare salvatoare pentru fiecare în parte şi pentru lumea în care trăim

Empatia – din punct de vedere etimologic, din grecescul “en” (“în interior”) și “pathos” (“suferință” sau “simțire”) – desemnează capacitatea cuiva de a înțelege, de a simți și de a împărtăși trăirile emoționale ale altora, ca și cum ar fi ale sale, fie că este vorba despre tristețe, bucurie, furie, frică etc., sentimente pe care le experimentăm continuu si care ne conditionează comportamentul.

Această capacitate nu depinde neapărat de exprimarea directă a emoțiilor de către celălalt. În limbajul cotidian, empatia este adesea exprimată prin formula “a te pune în locul celuilalt”. Totuși, nu trebuie confundată cu altruismul, compasiunea sau simpatia, care presupun împărtășirea unor emoții similare, dar nu implică neapărat o înțelegere profundă a celuilalt.

Termenul “empatie” a fost introdus de filozoful german Robert Vischer, în 1873, în teza sa de doctorat, în care a folosit cuvântul “Einfühlung” (“simpatie estetică”), pentru a descrie relația afectivă dintre un individ și o operă de artă. Ulterior, conceptul a fost extins și preluat de psihiatrul și filozoful Karl Jaspers, precum și de Sigmund Freud, părintele psihanalizei, în efortul de a înțelege complexitatea mecanismelor psihice umane.

Psihologul american Geoffrey Miller, la rândul său, susține că empatia a evoluat ca o strategie esențială pentru supraviețuire. A fi capabil să te pui în locul celuilalt, să-i înțelegi gândirea și reacțiile, oferă un avantaj adaptativ într-o lume în care oamenii concurează între ei. Mai mult, Miller argumentează că această tendință empatică de a atribui viață și intenționalitate chiar și lucrurilor neînsuflețite ar putea sta la originea unor credințe religioase străvechi, cum ar fi animismul (convingerea că toate lucrurile, vii sau nu, sunt animate de un spirit) și panteismul (viziunea conform căreia divinitatea este prezentă pretutindeni, în toate lucrurile).

Empatia emoţională şi cognitivă, în psihologia contemporană

Începând cu secolul al XX-lea, empatia a devenit un concept central în studiul “teoriei minții” (ToM) – care evaluează procesul prin care o persoană este capabilă să recunoască și să înțeleagă stările mentale ale altora (intenții, dorințe, cunoștințe etc.), raportându-le la sine sau la o proiecție a propriei experiențe.

În cercetările psihologice contemporane, se face o distincție clară între empatia emoțională, referitoare la capacitatea de a percepe și resimți afectele celorlalți, şi empatia cognitivă, care implică înțelegerea rațională a proceselor mentale ale altor persoane.

Această diferențiere este esențială în cizelarea comportamentului individual şi în înțelegerea modului în care oamenii relaționează, comunică și cooperează în contexte sociale variate. Empatia permite oamenilor să se conecteze autentic, să fie sensibili la nevoile celorlalți și să răspundă în mod corespunzător. O persoană empatică poate înțelege punctul de vedere al celuilalt și poate căuta soluții constructive, fapt care reduce semnificativ tensiunile și agresivitatea.

În comunități și echipe, empatia duce la colaborare, încredere și respect reciproc, esențiale pentru succesul colectiv. Liderii empatici pot motiva mai bine, pot înțelege nevoile echipei și pot lua decizii care țin cont de impactul asupra celor din jur. Pe de altă parte, deficitul de empatie poate genera comportamente reci, manipulatoare sau chiar agresive, deoarece trăirea emoțiilor altora este absentă sau superficială.

O atitudine raţională sau instinctivă? Conştientă sau inconştientă?

Empatia este o atitudine conștientă sau inconștientă? Se manifestă rațional sau instinctiv? Ne simțim mai solidari cu cei care ne seamănă sau cu cei complet diferiți de noi? Având în vedere reapariția frecventă a acestui concept în discursurile sociale, familiale, culturale și chiar spirituale, putem considera că empatia are potențialul de a deveni valoarea definitorie a secolului al XXI-lea – una capabilă să susțină coeziunea umană și echilibrul interior al individului?

A trăi în cadrul unei comunități presupune coexistența cu ceilalți într-un mod armonios, o condiție esențială pentru bunăstarea individuală și colectivă. În acest context, expresii precum “a simți empatie”, “a manifesta empatie” sau “a fi empatic” sunt tot mai des întâlnite în limbajul cotidian.

Fenomenul empatiei a devenit astfel un subiect de interes nu doar pentru psihologi, ci și pentru cercetători din domenii variate – neuroștiințe, studii transumaniste, management, sociologie, antropologie, estetică, teologie și istoria ideilor contemporane. Deși redescoperită în contexte moderne, empatia este o dimensiune fundamentală a existenței umane, cu o istorie care se întinde din epoca filosofiei antice, până la noile tehnologii și reprezentări ale inteligenței artificiale din prezent.

Empatia emoţională mai uşor de dobândit decât empatia cognitivă. Cercul vicios al egoismului

Comportamentul uman nu poate fi pe deplin explicat sau înțeles în absența analizei unei game largi de atitudini și stări de spirit care se manifestă în viața cotidiană a fiecărui individ. De la emoții și trăiri pozitive, precum bucuria, iubirea, compasiunea, generozitatea, altruismul și onestitatea, până la impulsuri negative precum egoismul, ipocrizia, ura sau minciuna, toate acestea contribuie la conturarea modului în care ființa umană interacționează cu sine și cu ceilalți.

Paradoxal, însă, cercetări recente sugerează că oamenii tind, în mod natural, să fie mai predispuși către stări negative – trăiri care nu doar că generează suferință individuală, ci adesea provoacă suferință și celor din jur. O posibilă explicație a acestui comportament constă în acumularea dorințelor refulate sau în incapacitatea persoanei de a accesa și valorifica dimensiunile sale pozitive, autentice și regenerative.

Pe de altă parte, studiile au arătat că este mai uşor de dobândit empatia emoţională decât cea cognitivă. Atât în relaţiile interpersonale, cât şi în cele sociale, mai ample, efortul raţional/ intelectual de a înţelege cum simte o altă persoană este mai mare. În ambele situaţii, fiecare parte este “sufocată” de emoţiile proprii şi, implicit, este incapabilă să înţeleagă perspectiva celeilalte, ceea ce amplifică intensitatea inadvertenţelor. Numai dacă sunt conştientizate ambele tipuri de empatie se poate ieşi dintr-un astfel de cerc vicios.

Dacă ne-am imagina, de exemplu, că o persoană se adresează prietenului, părintelui, soţului/ soţiei şi i-ar spune că este foarte trist/ supărat/ furios etc., a căuta “soluţii” pe moment este un fapt sortit eşecului. Tot ce ar trebui, spun psihologii, ar fi “conexiunea” sinceră, spontană, fără explicaţii, ascultarea empatică.

“A empatiza” nu înseamnă “a scuza”

Scriitorul şi jurnalistul britanic Robert Wright, într-o carte intitulată “Animalul moral: De ce suntem așa cum suntem: Noua știință a psihologiei evoluționiste”, sublinia că, pentru a fi mai buni, trebuie să ducem o luptă continuă împotriva confuziei dintre “explicaţie” şi “scuză”. Căutarea cauzelor mai profunde ale unor acţiuni nu are nicio legătură cu “scuzarea” acţiunilor respective.

În momentul în care învăţăm să înţelegem empatic comportamentul unor persoane, atunci nu le vom mai “sancţiona” pentru ceea ce credem/ avem impresia că ar fi “greşeli”, vom ajunge la concluzia, sustine Wright, că aceste persoane fac anumite lucruri nu pentru că sunt “răi sau prosti”: “Asemenea unui avocat, creierul uman își dorește victoria, nu adevărul; și, asemenea unui avocat, este uneori mai admirabil pentru abilitate decât pentru virtute […] Ființele umane sunt o specie splendidă prin gama lor de însușiri morale, tragice prin înclinația lor de a le folosi greșit și patetice prin ignoranța lor cu privire la aceste utilizări greșite” (Robert Wright) .

Cum poate fi cultivată empatia?

Cultivarea empatiei este (trebuie să fie) un proces conștient și continuu. Iată câteva moduri practice prin care se poate dezvolta această capacitate umană:

• Ascultare activă – înseamnă să asculți cu adevărat ce spune o persoană, fără a o întrerupe, fără a te gândi deja la răspuns; pentru a reuşi acest lucru, menține contactul vizual, oferă semnale nonverbale (încuviințări, gesturi), reformulează ceea ce ai auzit, pentru a confirma că ai înțeles corect.
• Pune-te în locul celuilalt! (perspectivă) – Adresează-ţi intrebarea-cheie: “Cum m-aș simți eu în locul lui/ ei?”. Exersează acest obicei în situații mai mult sau mai puţin semnificative, de la neînţelegeri mărunte, la conflicte personale, profesionale etc. .
• Fii conștient de propriile emoții! – Nu poți înțelege cu adevărat ce simte altcineva dacă nu ești conștient de propriile tale emoții. În acest scop, se poate apela la exerciţii de mindfulness, meditaţie etc., pentru a diminua reactivitatea automată, judecățile pripite şi pentru a dezvolta răbdarea și capacitatea de înțelegere.
• Citește literatură și urmărește povești umane! – Literatura, filmul, teatrul te pot ajuta să explorezi lumi interioare diferite de ale tale. Mai ales proza de ficțiune stimulează “imaginația empatică”.
• Evită judecata! – Fii curios, nu critic! În loc de “De ce a făcut asta?”, întreabă-te „Ce o fi trăit de a reacționat așa?”. Acceptă diferenţele de gândire, de comportament, de opinie.
• Exersează compasiunea în acțiune! – Gândește-te la nevoile celorlalți și răspunde activ – un gest mic, o întrebare de sprijin, un mesaj trimis la momentul potrivit.
• Cultivă diversitatea! – Interacționează cu oameni diferiți de tine (cultural, social, emoțional). Expunerea la perspective variate îți lărgește orizontul empatic.
• Învață din greșeli! – E normal să nu empatizezi perfect mereu. Important e să fii deschis și să revii asupra momentelor în care ai fi putut înțelege mai bine pe cineva.

Empatia – esența conexiunii umane

Cercetări recente, bazate pe diverse tehnici de feedback emoţional şi pe scanări ale creierului, arată că responsabili de manifestarea empatiei sunt “neuronii oglindă” (descoperiţi întâmplător, de către medicul şi biologul italian Giacomo Rizzolatti, în anii 1990), care se activează nu numai când îndeplinim o acţiune, ci şi când observăm respectiva acţiune efectuată de altcineva, ceea ce ne permite să o înţelegem şi să fim în stare să o repetăm şi care explică şi de ce atunci când simţim emoţia altcuiva suntem capabili să ne manifestăm în acelaşi sens.

În plus, empatia îi poate face pe oameni mai fericiţi, înseamnă “să alegem să ne vedem în celălalt, în ciuda diferențelor noastre, să recunoaștem că aceeași umanitate – aceeași dorință de sens, împlinire și siguranță – există în fiecare dintre noi, chiar dacă este exprimată în mod unic” (Vivek Murthy).