Pentru aproape toată istoria omenirii, de acum măcar 3 milioane de ani, oamenii au trăit prin efectuarea a două activități de bază, vânătoarea sau pescuitul și culegerea de plante și insecte comestibile. Prin combinarea acestor două funcții suntem foarte neobișnuiți în rândul animalelor. Ca vânători-culegători, am trăit prin a face ceea ce ne venea natural.
Este adevărat că oamenii au atribuit acestor două activități un ritual elaborat și au arătat o deosebită atenție spiritelor naturii. În societatea umană vânătoarea și culegerea au implicat o specializare unde bărbații s-au ocupat de vânătoare, iar femeile de cea mai mare parte a culegerii fructelor și insectelor. Iar spre deosebire de celelalte animale, oamenii nu obișnuiau să consume hrana acolo unde o găseau, ci o transportau până la așezarea lor iar mai apoi o împărțeau între ei.
Dar toate acestea vin ca un rezultat al abilității de a comunica, de a specula și de a raționaliza. Cu toate acestea, milioane de ani aceste activități nu s-au schimbat, ele fiind naturale precum pășunatul unui cal.
Schimbarea a apărut acum aproximativ 10.000 de ani în urmă, atunci când oamenii au descoperit mai întâi cum să cultive anumite plante și să domesticească animalele. Aceasta este cea mai importantă dezvoltare din istoria omenirii. Aceasta avea loc în timpul Epocii de Piatră, instrumentele fiind încă din piatră mai degrabă decât din metal, dar este punctul ce separă vechea Epocă de Piatră (paleoliticul) de noua Epocă de Piatră (neoliticul). Pe bună dreptate această schimbare a fost numită Revoluția Neolitică.
Un lucru ciudat este că această schimbare a avut loc în mod independent în părți separate ale lumii. Acest lucru poate fi explicat în parte prin faptul că atunci lua sfârșit cea mai recentă Eră Glaciară, fapt ce duce la crearea de noi regiuni temperate în care oamenii pot să trăiască în mod confortabil.
În același timp, mare parte din prada lor nu a făcut față schimbării climatice. Turme de bizoni s-au mutat în regiunile mai reci, mamuții au dispărut, dar plante de tot felul au putut să crească mai ușor în zonele temperate.
În astfel de circumstanțe nu este greu de imaginat cum oamenii au renunțat la vânarea bizonilor și s-au decis să rămână în regiuni unde acum plantele comestibile erau atât de multe încât să merite protejarea lor prin acțiuni de tipul plivitului. Așa se face că unele grupuri de oameni au ales să se adapteze unui nou mod de viață, în timp ce altele au continuat să alerge după bizoni.
În situația în care oamenii aleg să se stabilească și să cultive plante, de cele mai multe ori există și impulsul să se asigure că animalele sunt în apropiere ca o sursă de hrană. Acest impuls ar putea să însemne încercări de a aduna animalele în turme, de a le îngrădi sau de a le atrage de zonele locuite prin plasarea de furaje.
De la plivitul în jurul unor plante sau udarea lor într-o perioadă de secetă este doar un mic pas spre colectarea de semințe și plantarea lor într-un loc protejat unde ar avea o șansă mai mare să crească decât în general. La fel și în cazul animalelor, a existat un pas mic până la sacrificarea lor doar atunci când este nevoie și ținerea lor până când se nasc puii.
În oricare singur loc procesul de schimbare este unul treptat. Cultivarea și domesticirea animalelor formează la început doar o mică parte a hranei unei comunități, majoritatea ei provenind încă din vânătoare și culegere. În fiecare loc unde schimbarea are loc, modelul său este diferit, neexistând o modalitate identică.
Cel mai vechi loc cunoscut în care să se fi trăit în principal din cultivarea plantelor este Ierihonul. În jurul anului 8000 Î.Hr. această comunitate creștea unele soiuri de grâu, iar în scurt timp aceștia creșteau și orz. Chiar dacă nu mai erau culegători, acești oameni încă mai vânau. Sursa lor de carne era asigurată de gazele sălbatice, bovine, caprine și porcine.
Primele animale despre care se știe că au fost domesticite pentru hrană sunt oile, undeva în Orientul Mijlociu. Caprele au urmat la scurt timp iar aceste două animale devin standard ale păstorilor nomazi.
Bovinele și porcinele, asociate cu comunitățile așezate, au fost domesticite mai târziu. Probabil că boul a fost domesticit prima dată în vestul Asiei, iar porcul în China. Bovinele au reprezentat cea mai importantă dezvoltare a satului.
Începând cu anul 4000 Î.Hr., bovinele sunt crescute și puse să lucreze pământul. Ele trăgeau sănii iar mai târziu pluguri și căruțe. Utilizarea plugului a dus la creșterea culturilor, iar căruțele permiteau transportul pe distanțe lungi.
Odată cu aceste evoluții, trecerea de la vânător-culegător la agricultor este completă. Cu toate acestea, Revoluția Neolitică se extindea numai în zonele potrivite pentru agricultură. În junglele din lume, vânătoarea și culegerea rămân modul standard de viață pentru comunitățile umane până în secolul al XX-lea. O etapă intermediară, cea a păstoritului nomad, a predominat în regiunile semi-aride. Utilizarea animalelor pentru tracțiune este valoroasă, dar nu o parte esențială a acestei revoluții agricole.
