Sondele gemene Voyager ale NASA au fost lansate la sfârșitul anilor 1970 cu scopul de a explora planetele aflate în exteriorul sistemului nostru solar. Voyager 1 și 2 au fost construite în „Jet Propulsion Laboratory” din Pasadena, California.

Anii ’70 au reprezentat o perioadă de tranziție pentru programul spațial american. Programul Apollo lua sfârșit și urma a se hotărî ce va urma. În același timp se făcuseră progrese importante în știința traiectoriei orbitale asistate de gravitație. Chiar dacă matematica și fizica implicate sunt destul de complicate, ideea de bază este că o navă spațială poate utiliza gravitația unei planete din apropiere pentru a primi un impuls în viteză, atât timp cât nava spațială urma orbita corectă. Cu cât masa planetei e mai mare, cu atât viteza va fi mai mare. Asta însemna că o sondă spațială ce ajungea la Jupiter (cea mai masivă planetă a sistemului nostru solar) se putea folosi de gravitația ei ca de o praștie pentru a explora planetele mai îndepărtate.

În 1965, un inginer numit Gary Flandro observase că la mijlocul anilor ’70, planetele exterioare vor fi aliniate în așa fel încât să permită unei nave spațiale să le viziteze folosind o serie de impulsuri asistate de gravitație. Această aliniere nu va mai avea loc decât peste 176 de ani. Alinierea reprezenta un moment unic, așa că lucrurile au prins contur destul de repede. Pregătirile s-au desfășurat până la sfârșitul anilor 1970, când două sonde spațiale erau gata să fie lansate.

Voyager 2 a fost lansat pe 20 august 1977 iar Voyager 1 două săptămâni mai târziu, pe 5 septembrie. Din acel moment, navele spațiale călătoresc pe căi diferite și la viteze diferite.

Ambele nave încă mai trimit informații științifice despre împrejurimile în care se află prin intermediul „Deep Space Nerwork” al celor de la NASA. Unui semnal de pe Pământ, călătorind la viteza luminii, îi ia aproximativ 13 ore să ajungă la Voyager 1 și undeva la 16 ore pentru a ajunge la Voyager 2.

Misiunea primară, care a durat 5 ani, a inclus explorarea de aproape a planetelor Jupiter și Saturn, a inelelor lui Saturn și a celor mai mari luni ale celor două planete. Misiunea a fost prelungită după o succesiune de descoperiri.

Între ele, cele două nave spațiale au explorat toate planetele gigantice exterioare ale sistemului nostru solar (Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun) precum și 49 de luni, sistemele de inele și câmpuri magnetice ale planetelor care le posedă.

Misiunea actuală a „Misiunii Interstelare Voyager” a fost planificată pentru a exploata marginea exterioară a sistemului nostru solar și în cele din urmă a părăsi sfera de influență a soarelui intrând în spațiul interstelar.

Citește și:  Utilizarea razelor X și prima radiografie din istorie - o descoperire accidentală

Ambele nave spațiale Voyager transportă mesaje de pe Pământ înregistrate pe niște discuri de cupru placate cu aur. Un comitet prezidat de către astronomul Carl Sagal a selectat conținutul înregistrărilor pentru NASA. Înregistrările sunt niște capsule ale timpului pe care Voyager le poartă către alte sisteme stelare. Discurile conțin imagini și sunete naturale, felicitări vorbite în 55 de limbi și selecții muzicale din diferite culturi și epoci. Discurile au 122 de imagini codificate ca vibrații și instrucțiunile pentru decodare. Discurile mai includ și simboluri care descriu metoda de redare a înregistrărilor. Imaginile sunt variate și includ hărți ale Pământului, imaginile celorlalte planete ale sistemului nostru solar, poze cu diverse animale și mai multe imagini cu oameni.

La momentul respectiv au existat destule voci care s-au arătat îngrijorate de faptul că o rasă extraterestră ostilă ce ar găsi Voyager-ul ar avea o hartă directă spre Pământ. Cu toate acestea, Voyager va petrece zeci de mii de ani în spațiul interstelar înainte să întâlnească o stea, așa că problema nu este una imediată. Dacă discurile ar fi găsite, ar putea să fie atât de departe în viitor încât omenirea nici nu ar mai exista.

Poate că cele mai importante instrumente de la bordul lui Voyager în ceea ce privește publicul larg sunt camerele. Montate pe brațul de bord, camerele au rezoluția de 800×800 pixeli. Camerele au făcut fotografii fără precedent ale planetelor exterioare și au redat imagini ale sistemului nostru solar pe care nu le mai văzuserăm până atunci (inclusiv faimoasa imagine de la plecare, în care apar Pământul și Luna în același cadru).

După ce a călătorit prin spațiu timp de aproximativ 35 de ani, Voyager 1 a părăsit în cele din urmǎ sistemul nostru solar în luna august a lui 2012. În 2013 cercetătorii de la NASA au anunțat marele eveniment și s-au arătat entuziasmați de succesul înregistrat.

Chiar dacă unele instrumente nu mai funcționează, celelalte continuă să transmită înapoi informații importante. Navele au început să rămână fără combustibil pentru propulsoarele de orientare; vor trebui să oprească unele instrumente deoarece încep să rămână și fără plutoniu. Se preconizează că până în 2020, vor fi întunecate și tăcute.

Chiar și așa, ele își vor continua călătoria iar în lipsa atmosferei nu se vor coroda. Există puține șanse să se prăbușească în spațiul interstelar. Voyager poate călători sute de mii sau chiar milioane de ani.

https://www.youtube.com/watch?v=m1ryoG3m4Zo

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.