Artistul norvegian Edvard Munch (1863-1944) este considerat unul dintre pionierii artei moderne şi precursor al curentului expresionist care se va manifesta cu preponderenţă în Germania. Picturile sale au mai toate o natură duală, pendulând între bine şi rău, iar obsesiile sale ţin de zona ancestrală, primitivă, a umanităţii.

Tabloul Ţipătul cunoaşte patru versiuni, realizate între 1893 şi 1910, fiind astfel evidentă preocuparea artistului norvegian pentru lumea stranie a spaimelor şi a alienării, atât de des exploatată de cultura modernă. Cea mai cunoscută versiune a acestui tablou este prima, cea din 1893 care, împreună cu alte două, fac parte din colecţiile muzeelor norvegiene.

O a patra versiune, cea din 1895, dintr-o colecţie particulară, a fost vândută la un preţ record în 2012, la o licitaţie organizată de Casa Sotheby’s din New York. Achiziţionat la preţul de 119,92 milioane de dolari, tabloul este considerat la acea dată cea mai scumpă lucrare de artă din lume, licitaţia terminându-se în numai 12 minute. Preţul-record şi timpul scurt al licitării arată, desigur, interesul pe care iubitorii de artă îl au pentru lucrarea aceasta originală atât prin subiectul abordat, cât şi prin tehnică.

Iată cum descrie Munch sursa de inspiraţie a acestui tablou: „Mă plimbam cu doi prieteni la apus de soare. Cerul a devenit roşu ca sângele. M-am oprit şi m-am sprijinit de un gard, simţindu-mă, în mod inexplicabil, extrem de obosit. Limbi de foc şi de sânge se întindeau pe fiordul albastru. Prietenii mei au continuat să se plimbe, în timp ce eu am rămas în urmă, tremurând de spaimă. Atunci am auzit ţipătul enorm, infinit al naturii.”

Citește și:  Arta cinetica, un tip de arta moderna

Tabloul lui Edvard Munch reprezintă, în toate variantele sale, un om cu un chip cadaveric, aflat pe un drum pustiu, cu gura larg deschisă într-un ţipăt mut, înconjurat de linii ameninţătoare de foc. Avem în faţă expresia absolută a fricii, realitatea brută, compactă, aproape materială a spaimei şi anxietăţii.

În notiţele sale, artistul transferă starea de spaimă şi de reacţie la spaimă – ţipătul – asupra naturii întregi, a universului cunoscut şi necunoscut. Ţipătul mut, fie că este al materiei, fie că este uman, provoacă aceeaşi stare psihică, are acelaşi impact emoţional asupra privitorului. Toate traumele, toate obsesiile omului modern sunt revelate de această pictură: singurătatea, teama de moarte, frica de un univers ostil, spaima în faţa necunoscutului, spleen-ul şi indiferenţa, zădărnicia şi neputinţa.

Liniile şi culoarea, toate spre roşu-sângeriu şi tremurând înspre departe, te închid într-un univers din care nu poţi scăpa şi în care nu există decât un singur gest posibil, ţipătul, care nu te salvează şi nici nu te absolvă, ci te afundă mai adânc în ceea ce eşti şi în ceea ce nu vei fi niciodată.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.