Faimă de Erostrat este o expresie care se foloseşte referitor la o persoană fără merite, obscură, anostă, incapabilă de fapte meritorii, de realizări semnificative, dar care doreşte să fie/să devină celebră cu orice preţ, cu orice risc.

În limba română, există şi cuvântul herostratic (împrumutat din germană – herostratisch), derivat de la numele propriu Erostrat/Herostrat, cu valoare adjectivală, şi care înseamnă rău renume, faima proastă.

Originea expresiei Faimă de Erostrat se leagă de numele unui grec din Efes (Asia Mică), renumit centru comercial şi religios, port vestit la Marea Egee, în antichitate, azi în ruină.

Faimă de Erostrat, Templul din Efes

Despre viaţa lui Erostrat nu se ştiu prea multe lucruri, probabil era o persoană cu o condiţie socială joasă, poate chiar sclav, după cum spun unele surse istorice. Deşi nu se remarcase prin nimic semnificativ, dorinţa de glorie, de celebritate era atât de puternică în mintea acestui om, încât nu a ezitat să apeleze la cel mai nedemn mod prin care să intre în memoria posterităţii, punând la cale o faptă reprobabilă şi planul i-a şi reuşit – a dat foc Templului zeiţei Artemis, din Efes, considerat, astăzi, deşi nu au mai rămas din el decât câteva relicve, ca fiind una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, alături de Piramida lui Keops, din Egipt, Grădinile suspendate ale Semiramidei, din Babilon, Statuia lui Zeus, din Olimp, Mausoleul din Halicarnas (Turcia), Colosul din Rodos şi Farul din Alexandria.

Construcţia Templului din Efes, consacrat lui Artemis (zeiţa vânătorii), la dimensiuni impresionante (137, 74 m lungime si 71, 74 m latime) se datoreaza regelui Cresus, din Lidia/Maeonia (un regat din vestul Asiei Mici), el fiind cel care a “finantat” constructia acestuia, la dimensiuni impresionante, in secolul al VI-lea i.Hr., pe locul unor vechi sanctuare. Templul era atât de frumos încât mulţi călători ai lumii antice au fost fascinaţi. Philon din Alexandria, de exemplu, mărturisea, în scrierile sale, că a vizitat toate celelalte locuri pe care noi astăzi le numim “Cele şapte minuni ale lumii antice”, dar, când a văzut acest templu, “toate celelalte au dispărut ca în ceaţă”.

Erostrat a pus foc templului în ziua de 21 iulie 356 i.Hr., zi în care s-a născut Alexandru Macedon/Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari conducători militari din istorie, motiv pentru care, ironic, unii istorici spun că probabil zeiţa a fost prea ocupată să se îngrijească de venirea pe lume a celui care va deveni Alexandru cel Mare, uitând să-şi păzească şi templul când Erostrat a aprins focul.

Citește și:  Care este sensul expresiei “ad-hoc”?

După unele surse istorice, Erostrat ar fi ars şi el în incendiu, după altele, ar fi fost prins şi torturat până când a recunoscut că a făcut un astfel de gest criminal pentru a-şi asigura nemurirea numelui. De la acel moment, când se spune că l-au şi executat pe Erostrat, autorităţile din Efes, pentru a-i descuraja pe cei cu intenţii similare, au interzis menţionarea numelui Erostrat – prin Edictul Damnatio memoriae – deci condamnarea definitivă a lui Erostrat la anonimat, sub ameninţarea pedepsei cu moartea.

Templul din Efes

Edictul Damnatio memoriae a funcţionat 22 de ani, până când Alexandru cel Mare a eliberat cetăţile greceşti din Asia Mică, cerând şi oferind bani, în acelaşi timp, ca Templul din Efes, al zeiţei Artemis, să fie reconstruit. Locuitorii din Efes, însă, au refăcut templul din fondurile proprii ale cetăţii, unde cultul zeiţei Artemis era încă foarte viu.

În timp, sporadic, numele lui Erostrat (Faimă de Erostrat) s-a menţionat în unele scrieri ale lui Theopompos (secolul al III-lea i.Hr.) şi Strabon (secolul I d.Hr.), atunci când acestia au făcut referire la Templul lui Artemis.

Mai târziu, în literatură, scriitori precum englezul Geoffrey Chaucer, cehul Jaroslav Hašek, în Peripetiile bravului soldat Švejk, francezul Jean Paul Sartre, într-o povestire cu titlul “Erostratus”, rusul Andrei Tarkovski, în “Călăuza” s-au folosit de numele şi istoria lui Erostrat, de “faima herostratică”, pentru a sublinia efectele dramatice ale dorinţei de glorie cu orice preţ şi lipsa de strălucire a celor care, prizonieri în anonimat şi în lipsa de curaj, de onoare, de calităţi şi de îndrăzneală in a face lucruri bune pentru ei înşişi şi pentru umanitate, aleg faptele reprobabile şi “faima rea”. Într-adevăr, faima lui Erostrat a ajuns până la noi, dar cine şi-ar dori un astfel de “renume”?

Faimă de Erostrat”, în pofida faptului că nu este una dintre cele mai cunoscute si folosite expresii, în limba română contemporană pare să prindă avânt, mai ales în mass-media, cu referire la unii politicieni sau pseudopersonalităti din diverse domenii, despre care se spune că, neputând să construiască un Templu precum cel din Efes, metaforic vorbind, îşi caută gloria dând foc lucrurilor pe care le-au făcut alţii.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.