Fake news este termenul englezesc, internaţionalizat, tot mai prezent în limbajul actual, cu referire la mass-media, prin care se denumesc ştirile false, trucate, cu intenţia de a induce în eroare, de a discredita pe cineva sau ceva, în scopul de a se obţine diverse beneficii.
Biasul mediatic intră în aceeaşi zonă semantică, definind tendinţa mass-media de a prezenta, uneori involuntar, evenimente, informaţii, idei neconforme cu realitatea, alterate fie de o atitudine părtinitoare, excesiv subiectivă, fie de prejudecăţi sau de convingeri care împiedică o analiză şi interpretare obiectivă a unei situaţii.
De fake news se leagă şi aşa-numitul “jurnalism galben” (în engleză, Yellow journalism), care se referă la un tip de presă cu ştiri nu foarte bine documentate, care ignoră, în mare măsură, etica profesională, dar etichetate ca fiind “senzaţionale”, “extraordinare”, pentru a fi mai bine vândute. Denumirea peiorativă de jurnalism “galben” vine de la faptul că, altădată, acest tip de jurnalism era tipărit pe hârtie gălbuie, de foarte proastă calitate.
Fenomenul fake news, biasul mediatic au luat amploare în ultimii ani şi prin intermediul Internetului, în pofida eforturilor şi politicilor Google, Facebook etc. de a stopa proliferarea ştirilor false. Or, este deja un loc comun că un om informat este un om puternic, dar este esenţială corectitudinea informaţiilor, indiferent de natura lor (ştiinţifice, politice, culturale etc.).
Mai mult, în dinamica societăţii contemporane, impactul mass-media asupra existenţei noastre individuale şi sociale este de neevitat şi de neignorat, pentru că influenţează reprezentările noastre despre lume, despre evenimente, modifică semnificativ dimensiunea noastră cognitivă şi afectivă, determină sisteme de valori, comportamente şi atitudini, fie că suntem sau nu conştienţi de acest fapt.
Fenomenul fake news – de ce a luat amploare, cum proliferează?
Fenomenul fake news a existat întotdeauna, dar, în epoca actuală, amplificarea acestuia a fost favorizată, probabil, de viteza de circulaţie a informaţiilor, de foamea de “senzaţional”, de parti-pris-urile unor grupuri de presă, site-uri sau jurnalişti. Există, de exemplu, la momentul acesta, pe Internet, site-uri care creează falsa impresie că sunt organisme de presă, în realitate fiind doar nişte bloguri care publică ştiri contrafăcute, după principiul marketing-ului viral.
Marketing-ul viral a apărut, iniţial, în anii 1990, în SUA, din nevoia de a diversifica modul în care este transmis mesajul publicitar, dar s-a extins şi asupra altor tipuri de mesaje (nu numai cele publicitare), mizând pe un public care ştie şi acceptă că este manipulat, mai mult, caută şi transmite respectivele mesaje, chiar dacă sunt false, pentru că ele corespund unor convingeri personale.
O zonă extrem de favorabilă pentru fake news este, de pildă, domeniul “sănătăţii” (medicale fake news), domeniu de interes pentru un public foarte larg, care marşează rapid la ştiri despre tot felul de remedii “miraculoase” sau diete/tratamente, fără a se cita vreo sursă de încredere in respectivele articole.
Este celebru, de exemplu, cazul unui site precum NSBC Internaţional, din SUA, “specializat” în fake news, publicând frecvent articole despre efectele nocive ale vaccinurilor, invocând studii “ştiinţifice” imaginare sau falsificate. Termenul “internaţional” din denumirea site-ului este doar o metodă de mistificare a adevărului, în realitate site-ul respectiv fiind girat doar de un număr redus de persoane (jurnalişti), fără calificare în domeniul medicinei.
În Franţa, multă vreme, unul dintre cele mai populare site-uri cu profil medical, cu peste şapte milioane de abonaţi, aparţinea unui bucătar marocan, reorientat spre afaceri, şi care şi-a atras în mod uimitor cititorii printr-o uriaşă aglomerare de fake news.
În mod ciudat, şi adevărurile ştiinţifice sunt adesea îngropate sub agresiunea ştirilor false. Fie că este vorba de studii/analize bine fundamentate, de către specilaisti şi organisme al căror renume nu poate fi pus la îndoială, despre poluare, încălzirea globală, analfabetism funcţional, sărăcie, scăderea dramatică a resurselor Terrei, despre orice, întotdeauna se vor ivi organizaţii/societăţi pseudoştiinţifice, care vor contesta, discredita adevărurile, în numele unor interese mai mult sau mai puţin obscure. Dramatic este şi faptul că acestea din urmă au un impact mult mai puternic, ceea ce pune sub semnul întrebării şi calitatea consumatorului de presă, profilul său profesional, moral şi, în general, uman.
Fakes news (ştiri false) se vehiculează în toate domeniile, dar unul dintre terenurile cele mai favorabile în acest sens, este cel politic, în cadrul căruia polarizarea, falsele ierarhii, falsele valori, falsele intenţii, dorinţa de putere cu orice preţ, manipularea în scopul obţinerii de voturi, de confirmare publică, ignorarea voită sau trecerea în plan secund a adevărurilor esenţiale, inducerea stărilor de incertitudine, separarea faptelor de opiniile exprimate, miza pe factorul emoţional etc. sunt foarte bine slujite de biasul mediatic.
Diverse statistici făcute in timpul si în urma campaniilor electorale din SUA au arătat că numai în jur de 20% dintre cititorii de presă erau cu adevărat interesaţi de accesarea unor surse neutre şi consacrate de informare, restul optând pentru fake news, în funcţie de rezultatul pe care îl doreau sau de ideile preconcepute.
După fake news, deepfakes
Cercetători de Universitatea Carnegie Mellon şi specialişti IT de la Facebook, într-un impresionant exerciţiu de manipulare video, au arătat cum o nouă tehnică legată de inteligenţa artificială – fake App – face posibilă transformarea automată a unui conţinut video, înlocuind realitatea cu falsul. Se poate înlocui, de exemplu, aproape în timp real, un chip cu un altul, simulându-se mişcările faciale într-un mod foarte credibil.
Anul acesta, a făcut mare vâlvă, în SUA, împrejurarea în care cercetători de la Universitatea Washington au publicat, demonstrând pericolul a ceea ce înseamnă deepfakes, un video cu un fals Barack Obama (Synthesizing Obama), care ţinea un discurs în întregime fictiv.
Câteva luni mai târziu, după modelul Synthesizing Obama, programul Face2Face i-a făcut să se mişte şi să vorbească, în timp real, cu ajutorul unei webcam, şi pe Georges W. Bush, Vladimir Putin şi Arnold Schwarzenegger. Totul este cu atât mai şocant cu cât cei vizaţi pot fi făcuţi, într-un deepfake, să spună orice.
Deepfakes-urile se folosesc de mai mult timp şi în scheciurile umoristice, dar când jurnalismul apelează la astfel de mijloace, aceasta devine o problemă uriaşă, deoarece generează confuzie, manipulare, fals, este un abuz, un atentat la integritatea unei persoane. Cu atât mai mult deepfakes-urile vor deveni periculoase, cu cât în viitorul apropiat avansul tehnologic va face aproape imposibilă diferenţierea între ceea ce este real/adevărat şi ceea ce este fals.
Trăim într-o societate a post-adevarului?
Termenul “societate/eră post-adevar” sau “ societate post-factuală” a folosit utilizat intens în 2016, în timpul campaniilor pentru Referendumul asupra menţinerii Regatului Unit în Uniunea Europeană (Brexit) şi în timpul campaniei prezidenţiale americane, din acelaşi an.
Tot în anul 2016, conceptul “post-adevăr” a fost declarat “cuvântul anului”, de către Dicţionarul Oxford, care îl defineşte astfel: “termen care face referire la împrejurările în care faptele obiective au mai puţină influenţă în modelarea opiniei publice decât apelul la emoţie şi la opiniile personale”.
Iniţial, termenul “societate post-adevăr” a vizat doar zona politicului (post-truth politics), mai exact, pentru a descrie interacţiunile dintre politică şi mass-media secolului XXI, în care interesul dezbaterilor s-a mutat de la conţinutul argumentelor şi de la adevăr, spre emoţie şi mijloacele lingvistice persuasive ale politicienilor.
Şi înainte de 2016 s-a făcut apel la acest concept. Primul care l-a folosit, în 2004, a fost scriitorul american Ralph Keyes, în cartea sa – “The Post-Thruth Era: Dishonesty and Deception în Contemporary life” (Era post-adevăr: Necinstea şi decepţia în viaţa contemporană). Ulterior, un foarte cunoscut blogger, David Roberts, l-a popularizat intens, definindu-l ca “o cultură politică în care opinia publică şi media sunt aproape în întregime deconectate de la lege şi adevăr”.
Între timp, sensul conceptului “societate post-adevăr” s-a extins, vizând orice aspect al lumii în care trăim şi despre care încercăm să ne informăm şi să discernem, în funcţie de sistemul nostru de valori, de educaţie, de capacitatea de a disocia între adevăr şi fals. De fapt, este vorba de o luptă continuă a receptorului de ştiri de a identifica adevărul ascuns, neexprimat.
Sociologi, jurnalişti de prestigiu, analişti ai fenomenului mass-media şi ai impactului acestuia, referindu-se la “era post-adevăr”, puneau acest paradox al sciziunii între fapt/adevăr şi forma în care este făcut public, pe seama multitudinii informaţiilor, pe de o parte, şi pe de alta, pe seama “digitalizării” informaţiei – “Fiecare dintre noi, jurnalist sau nu, putem să accesăm orice, să clasăm şi să păstrăm. Internetul face restul. Totul este la dispoziţia lumii întregi printr-un simplu click” – spunea un celebru jurnalist de la Paris Match, observând, în acelaşi timp, că, deşi fenomenul fake news a atins proporţii alarmante, aceste ştiri false “trec”, “prind”, aproape că s-au banalizat.
În era post-adevăr, cyberspace-ul, simbol al progresului tehnologic, nu numai că nu a diminuat rolul emoţiei în raport cu raţiunea, ci pare că a amplificat-o. Polemici, populism, fapt divers, voaiorism, imagini-şoc, mondenităţi, exhibarea opulenţei etc. – totul exprimă un triumf al emoţiei. Emoţia, presupunând toată gama, de la satisfacţie, amuzament, la nemulţumire, revoltă, furie etc., este calul troian al manipulării, care poate avea consecinţe morale majore asupra existenţei individuale sau sociale, pentru că, într-un fel sau altul, pervertesc sistemul de valori al multor oameni.
Adevăratul pericol, în era post-adevăr, spun tot mai multe voci, nu este atât înlocuirea adevărului cu minciuna, cât indiferenţa publicului în privinţa disocierii între adevăr şi fake news. Cei mai mulţi par a fi tentaţi nu de aflarea adevărului, ci de satisfacţia pe care o generează descoperirea unei informaţii care corespunde aşteptărilor.
Cum ne putem apăra de fake news?
Specialiştii în comunicare au estimat că, în prezent, se “consumă” informaţie de şapte ori mai mult ca în 2004 şi că, până în 2020, volumul informaţiilor va creşte de 30 de ori faţă de 2018, că va fi vorba de un fel de “infobezitate”, un fel de exces de “masă grasă” de care fiecare va trebui să se debarseze, pentru a nu-şi pierde capacitatea de discernământ în această privinţă.
Fenomenul fake news apare când sunt lansate informaţii neverificate sau când anumiţi jurnalişti pun pe primul plan politica editorială, şi nu adevărul şi obiectivitatea, când se fac false conexiuni între text, imagini, fotografii, când in titlul există intenţia de manipulare, când titlurile (care mizează, adesea, pe senzaţional) nu corespund conţinutului etc.
IFLA (Internaţional Federation of Library Associations and Institutions) a publicat un ghid care să ajute cititorii să identifice ştirile false, recomandând, printre altele:
- verificarea sursei şi a autorilor, pentru a înţelege dacă este vorba de autori reali sau fictivi şi pe ce se bazează aceştia, ce argumente au când publică o anumită ştire;
- evaluarea titlului, în raport cu mesajul – dacă titlul pare exagerat sau dacă are/nu are acoperire în conţinutul articolului;
- verificarea datei publicării, pentru a înţelege cât de actuală/relevantă mai este ştirea respectivă;
- atenţie acordată intenţiei şi stilului articolului – dacă este satiră, pamflet, glumă sau comunică ceva într-o manieră serioasă, neutră etc.;
- evaluarea şi reevaluarea propriilor prejudecăţi şi parti-pris-uri, pentru a avea suficientă detaşare şi raţionalitate în interpretarea ştirilor de orice natură.
Google News Lab (Laboratorul de ştiri Google) a lansat un proiect – CrossCheck – pentru controlul şi diminuarea fenomenului fake news, în paralel cu o intensă colaborare cu jurnalişti şi antreprenori, pentru a stimula inovarea în ştiri. A oferit, în acelaşi timp, parteneriate şi traininguri în peste 50 de ţări, a promovat şi promovează cele mai bune tehnologii pentru a face faţă provocărilor actuale din mass-media.
Există însă şi reversul medaliei, aspect asupra căruia atrag atenţia jurnalişti de prestigiu, acela că un control al Internetului exercitat de câteva companii/furnizori de servicii poate să altereze, într-o oarecare măsură, libera circulaţie a ştirilor. În 2017, observă Tucker Carlson, un cunoscut editorialist american, Google a fost declarată cea mai puternică societate din lume” şi nu trebuie ignorată, spunea jurnalistul, capacitatea unei asemenea forţe de a manipula.
Este o evidenţă că trăim într-o realitate în care, în fiecare moment, circulă un volum uriaş de date, din toate domeniile, cele mai multe indispensabile progresului, pe plan individual sau social.
Depinde de fiecare dintre noi felul în care ne raportăm la era post-adevăr, cum găsim drumul corect între raţionalitate şi emoţie, între fake news şi adevăr, cum reacţionăm, cum ne manifestăm. Bine informaţi, oamenii sunt cetăţeni, spunea sociologul Alfred Sauvy, în urmă cu un secol, fals informaţi, devin subiecte.
