Notiunea de timpDesi inca timid, tot mai multi specialisti in fizica cuantica, recunoscand ca, pentru nenumarate paradoxuri, nu exista raspunsuri multumitoare, repun in discutie o serie de notiuni fundamentale, in functie de care se defineste existenta noastra. Una dintre afirmatiile cele mai curajoase (chiar socante) este ca timpul ar putea sa nu existe. Si daca nu exista, de ce este atat de prezent, cu obstinatie, in experienta noastra cotidiana ?

Problema naturii timpului s-a pus, dintr-o alta perspectiva decat cea traditionala, din 1905, cand Einstein a definit teoria relativitatii restranse, demontand ideea ca timpul este o constanta universala si, prin urmare, trecutul, prezentul si viitorul nu sunt notiuni absolute. Daca, de exemplu, in aparenta, Pamantul nu se misca – sustinea marele savant – luati un alt punct de referinta – sa zicem Soarele – si vom constata ca Terra se roteste cu 30 kilometri/secunda. Asadar, fiecare vede realitatea in functie de sistemele sale de referinta, notiunile fiind relative. Nemultumit de a fi restrans teoria sa la cazuri particulare, in 1915, Einstein a propus o varianta mai cuprinzatoare, incluzand si efectul de gravitatie.

In 1967, eminentii fizicieni John Wheeler et Bryce DeWitt au conceput o ecuatie care a reunit Relativitatea generala si fizica cuantica (ecuatia Wheeler-DeWitt, numita si « functia de unda a Universului »). Aceasta a starnit vii controverse, in primul rand pentru ca abordeaza nonconventional problema timpului, mai exact, in aceasta ecuatie, timpul dispare. Se considera ca abia atunci cand se va gasi o formula care sa reuneasca teoria cuantica, relativitatea generala si ecuatia Wheeler-DeWitt, se va ajunge la o reprezentare a Universului in care timpul sa nu mai aiba niciun rol.

O alta problema fara raspuns convingator este de ce « sageata » timpului este orientata intotdeauna catre viitor, de ce are un sens unic, de vreme ce, macar la nivel teoretic, « gaurile de vierme » (un fel de tunele intre « gaurile negre », avand un capat in timpul « nostru » si un altul in trecut) si « buclele temporale » dau posibilitatea calatoriei in timp ? In opinia lui Seth Lloyd, fizician la Massachusetts Institute of Technology (MIT), explicatia comuna referitoare la “sageata” timpului este ca, pentru a explica in ce fel se deruleaza un eveniment, este nevoie de precizarea anumitor conditii initiale sau finale. Dar, tot Einstein a explicat faptul ca timpul nu este o valoare absoluta, care se scurge egal, independent de orice element exterior, ci face parte intrinseca dintr-un continuum al Universului. Probabil ca nu intamplator, specialistii care se ocupa de masurarea, cu precizie atomica, a timpului, subliniaza de fiecare data ca « nu ceasurile masoara timpul », ci « timpul este definit prin ceea ce masoara ceasurile ». Carlo Rovelli, un fizician italian contemporan, sustinator fervent al universului cuantic si al atemporalitatii,  a subliniat, in nenumarate randuri, ca timpul nu « se vede » niciodata, vedem doar efectul sau asupra ceasurilor noastre. Daca spunem ca un anume obiect « se misca », de fapt, constatam ca obiectul respectiv se afla intr-un anume loc, cand acele ceasului sunt intr-o anume pozitie si asa mai departe. Asadar, ne-am obisnuit, spune fizicianul, « sa trisam »,  caci ceea ce vedem sunt variabile fizice, determinate de alte variabile fizice. Intr-o forma foarte concentrata, Carlo Rovelli a formulat o idee care, daca se va demonstra, va merita mai mult decat Permiul Nobel : «  Timpul ar putea fi un concept valabil la scara mare – precum o suprafata de apa care nu are sens decat la nivel macroscopic, dar care isi pierde intelesul cand este examinata la nivel atomic ». De altfel, acelasi lucru il spunea si Enstein, in 1955, la moartea prietenului sau, Michele Besso, intr-un articol prin care incuraja familia acestuia, spunandu-i : « Acum el a parasit aceasta stranie lume, mai devreme decat mine. Aceasta nu inseamna nimic. Oameni ca noi stiu ca distinctia dintre trecut, prezent si viitor nu este decat o iluzie ».

Specialistii de la Laboratoarele de cercetare CEA Iramis sunt tot mai preocupati de a gasi dovezi referitoare la caracterul cuantic al lumii, altfel spus sa demonstreze daca un obiect se poate afla simultan in doua locuri diferite, inainte de a fi observat.

Intr-o alta zona a cercetarii, intr-o carte publicata in 2007 – « Spiritul dincolo de neuroni » – apartinand specialistului in neurostiinte Benjamin Libet, autorul aduce dovezi, pe baza de experimente, ca timpul subiectiv, al deciziilor noastre, este decalat fata de prezentul mecanismelor cerebrale, altfel spus, cand hotaram ceva nu facem decat « sa alegem » un eveniment care a avut loc deja, un grup de neuroni, prin functii specifice, luand decizia inaintea constientizarii ei de catre persoana respectiva, care ar avea totusi posibilitatea unui « drept de veto » constient, acceptandu-se astfel existenta liberului arbitru, dar intr-un mecanism neuronal foarte complex.

Exista mai multe ipostaze ale timpului, simultane ? Se poate inversa cursul timpului? Poate fi timpul intrerupt si reluat ? Diferenta dintre trecut si prezent tine de subiectivitatea noastra ? Creierul nostru este responsabil de « trecerea » timpului ? Cate alte intrebari ne-am mai putea pune care arata ca, pana la urma, suntem prinsi intre iluzii, incertitudini, ca va veni vremea cand stiinta, probabil, se va rescrie. De la capat.

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.