Fortis fortuna adiuvat sau Audaces fortuna iuvat este un celebru adagiu latin, însemnând “Norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneţi”/ “Norocul îi favorizează pe cei curajoși”.
Fortis fortuna adiuvat exprimă concentrat o filosofie de viaţă, o atitudine existenţială, un principiu valoric, preţuite în antichitatea romană, valabile şi astăzi, subliniind că persoanele care își asumă riscuri și acționează cu îndrăzneală au mai multe şanse să aibă succes şi să-şi împlinească destinul.
Fortuna, zeitate importantă în mitologia romană, asociată cu norocul şi soarta, avea un rol dual, fiind văzută atât ca aducătoare de noroc și prosperitate, ajutându-i pe cei care își luau soarta în propriile mâini și nu se temeau să acționeze decisiv, cât și ca o figură capricioasă, care putea aduce ghinion sau dezastre. Fortuna era considerată, aşadar, o forță divină care putea influența cursul evenimentelor din viața oamenilor, adesea într-un mod imprevizibil.
Fortuna era reprezentată, de obicei, purtând roata norocului (“Rota Fortunae”), un simbol al schimbării și instabilității sorții. Uneori era reprezentată și cu o “cornucopia” (cornul abundenței), care simboliza bogăția și prosperitatea. O altă reprezentare frecventă o înfățișa pe zeiță purtând o balanță sau fiind legată la ochi (precum Iustitia, zeiţa dreptăţii, Themis, la greci), sugerând faptul că norocul poate fi orb și nu face distincție între oameni.
Fortuna Primigenia era o zeiță a destinului personal, venerată pentru noroc (în dragoste, în orice demers individual) şi Fortuna Publica sau Fortuna Populi Romani, protectoarea norocului și destinului întregului popor roman, venerată în ceremonii publice.
Aşadar, viziunea romanilor despre viață însemna o luptă continuă între determinare personală și imprevizibilitatea sorții, de aceea Fortuna era venerată și temută în același timp, aspect cuprins şi în expresia “Fortis fortuna adiuvat”.
Diferenţa între soartă şi destin, în concepţia anticilor
Expresia “Fortis fortuna adiuvat” (“Norocul/ soarta îi ajută pe cei îndrăzneţi”/ “curajoşi”) evidenţiază şi un alt aspect esenţial pentru viziunea filosofico-existentială a anticilor – relaţia dintre “soartă ”şi “destin”.
La romani, conceptul de soartă și cel de destin erau strâns legate, dar existau diferențe subtile între acestea, în modul în care erau percepute în viața individuală și în cea colectivă. În mitologia și filozofia romană, aceste concepte au fost puternic influențate de tradiția greacă, în special prin ideile Stoicismului și ale altor școli filosofice.
Soarta, asociată cu zeița Fortuna, era percepută ca o forță imprevizibilă și capricioasă, care influența cursul evenimentelor din viața oamenilor. Romanii vedeau soarta ca fiind în afara controlului uman și ca o combinație de noroc şi adversitate. Fortuna era renumită pentru faptul că își schimba “favorurile” rapid și fără avertisment, ceea ce simboliza natura inconstantă a vieții.
În viața de zi cu zi, soarta era văzută ca influențând evenimentele mărunte și fluctuațiile norocului, fără o ordine clară sau o direcție determinată. Acesta era aspectul instabil al vieții, pe care nimeni nu-l putea controla. Soarta putea fi “oarbă”, nediscriminatorie, uneori favorizându-i pe cei curajoși, alteori pedepsindu-i fără motiv aparent.
Destinul – planul divin
Destinul, în schimb, era privit ca fiind o forță inevitabilă, legată de conceptul de “Fatum” (de unde vine și cuvântul „fatalism”). Fatum însemna ordinea cosmică sau planul divin, care guverna nu doar viețile oamenilor, ci și întreaga existență.
Soarta (Fortuna) era considerată instabilă, schimbătoare – “Fortuna labilis” – și afectată de întâmplări sau coincidențe, reprezenta surprizele și evenimentele neașteptate din viața unei persoane, putând favoriza sau defavoriza pe cineva pe termen scurt.
Destinul (Fatum), în schimb, era văzut ca o forță transcendentă, care venea de la zeii mai “înalți”, în special Jupiter, şi care ghida întregul curs al vieții cu o direcție predeterminată. Destinul era o lege cosmică mai profundă și stabilă, care guverna nu doar viața umană, ci și mersul universului.
Romanii, în special cei influențați de stoicism, credeau că destinul era implacabil și că omul trebuie să-l accepte cu resemnare. În schimb, soarta era forța imprevizibilă a vieții de zi cu zi şi putea fi influențată într-o oarecare măsură prin acțiuni personale, prin indrazneală/ curaj, deşi nu putea fi complet controlată.
Originea expresiei “Fortis fortuna adiuvat”
Originea expresiei “Fortis fortuna adiuvat” (în variantă, “Audentis fortuna iuvat”) este atribuită, de regulă, poetului latin Vergilius (Publius Vergilius Maro), care o foloseşte în replica unuia dintre personajele epopeii “Eneida” (scrisă între 29 și 19 î.Hr.) – Turnus, regele legendar al Rutuli (un ţinut şi popor străvechi, din sudul Italiei), antagonistul protagonistului din “Eneida”.
Alţii atribuie originea expresiei “Fortis fortuna adiuvat” (“Norocul îi favorizează pe cei curajoși”) generalului și filozofului roman Pliniu cel Bătrân (23-79 d.Hr.), care ar fi rostit-o în contextul expedițiilor sale militare, mai exact, atunci când a hotărât să-și ia flota și să investigheze erupția Muntelui Vezuviu, în anul 79 d.Hr., în speranța de a-l ajuta pe prietenul său, Pomponianus (un senator roman), după cum precizează şi-l citează Pliniu cel Tânăr, pe unchiul său, Pliniu cel Bătrân (care a şi murit în timpul acelei expediţii), care ar fi spus: “Fortes’ inquit fortuna iuvat: Pomponianum pete” (“Norocul îi favorizează pe cei curajoşi: întreabă-l pe Pomponianus”).
Mai târziu, poetul latin Ovidiu foloseşte şi el acest adagiu, uşor schimbat, în lucrarea “Ars Amatoria” (anul 2 d. Hr.), scriind: “Audentem Forsque Venusque iuvat” (“Venus, ca și averea, îi favorizează pe cei îndrăzneți”).
“Fortis fortuna adiuvat” peste timp
De-a lungul timpului, expresia “Fortis fortuna adiuvat” nu numai că nu s-a pierdut, dar, în diverse variante, a rezistat până astăzi, pentru că exprimă ceva ce omul nu poate ignora – soarta sa în lume.
În secolul al XIX-lea, microbiologul şi chimistul francez Louis Pasteur folosea expresia “Fortuna Eruditis Favet”(“Norocul favorizează mintea pregătită”), referindu-se la activitatea sa de cercetător – “Dans le champs de l’observation, le hasard ne favorise que les esprits préparés” (“În domeniul observației, hazardul favorizează doar mintea pregătită”).
De multă vreme, adagiul “Fortis fortuna adiuvat” este folosit pe stemele a numeroase familii de vază, care au avut un rol important în istoria ţării lor, ca slogan în cadrul a nenumărate organizaţii militare (la noi, de exemplu, este motto-ul Forțelor de Operații Speciale Navale – FNOS) sau ca motto al unor instituţii de cultură (universităţi, academii etc.), amintind că soarta omului stă sub semnul schimbării, al devenirii perpetue şi că numai cei curajoşi vor triumfa.